
Comisia juridică - termen până luni pentru depunerea raportului pe solicitarea DNA în privinţa lui Tudorache
17 Noiembrie 2022
AgerpresBiroul permanent a aprobat solicitarea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor de a prelungi termenul pentru depunerea raportului la solicitarea DNA până luni.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, ca raportul Comisiei juridice cu privire la solicitarea DNA de aprobare a unei percheziţii informatice în privinţa lui Daniel Tudorache să fie dezbătut şi supus votului în şedinţa plenului de luni, de la ora 16,00, iar dezbaterea "Ora Guvernului" la care este invitat ministrul Muncii va avea loc în aceeaşi şedinţă, dar începând cu ora 15,00.
Biroul permanent a aprobat solicitarea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor de a prelungi termenul pentru depunerea raportului la solicitarea DNA până luni.
"Având în vedere numărul de 34 volume, 1 referat şi 7 DVD - uri puse la dispoziţie pentru studierea întregului dosar, solicităm prelungirea termenului de depunere a raportului, pentru studiu, cu încă două zile calendaristice, astfel încât proiectul de hotărâre să fie depus în data de 21 noiembrie 2022", se arată în solicitarea Comisiei juridice.
Biroul permanent stabilise miercuri ca solicitarea DNA să primească raport de la Comisia juridică până vineri, ora 17,00.
"Ora Guvernului", la care este invitat de grupul parlamentar USR ministrul Muncii, Marius Budăi, va avea loc tot în şedinţa de plen de luni, începând cu ora 15,00.
Tema dezbaterii este "Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale - şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1056 / 4765 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...