
DNA: Nicolae Bănicioiu, urmărit penal şi sechestru pe avere
30 Octombrie 2020
AgerpresLa săvârşirea presupuselor fapte, explică DNA, Bănicioiu ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în dosar.
DNA l-a pus sub acuzare pe fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, fiind pus sechestru pe averea acestuia, respectiv bunuri imobile şi conturi.
Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Camerei Deputaţilor, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicolae Bănicioiu, deputat la data faptelor, având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.
Conform DNA, în perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi, ulterior, ar fi primit de la unul dintre aceştia suma totală de 1.292.122 lei, reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de firmele controlate de cei doi oameni de afaceri, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii, pentru a-i determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu.
Banii ar fi fost daţi în schimbul numirii sau menţinerii unor persoane în funcţia de manager la spitale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice, precum şi alocarea de sume de bani unităţilor sanitare cu care aveau contracte în derulare.
La săvârşirea presupuselor fapte, explică DNA, Bănicioiu ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în dosar.
Această persoană ar fi fost numită ca asociat în cele două firme, cu o cotă de participare la beneficii, în condiţiile în care titularul în fapt al părţilor sociale era Bănicioiu.
De asemenea, persoana respectivă ar fi semnat dispoziţiile de plată a dividendelor presupus emise de cele două firme ce ar fi avut-o pe ea ca beneficiar (ambele la data de 26.02.2014), deşi suma de bani s-ar fi primit cash de Bănicioiu de la unul dintre cei doi oameni de afaceri.
Ulterior, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, iar apoi ca ministru titular al portofoliului, Nicolae Bănicioiu ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul aceleiaşi persoane, prin metode similare disimulate în presupuse dividende cuvenite altora, suma totală de 2.612.389 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale. Concret, banii ar fi fost primiţi în schimbul numirii/menţinerii în funcţii de manager a unor persoane la anumite spitale, cu care oamenii de afaceri aveau relaţii contractuale, precum şi pentru alocarea preferenţială de fonduri unităţilor sanitare cu care aveau contracte.
În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul infracţiunilor de corupţie, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi poprire pe conturi avându-l ca titular pe Bănicioiu.
Lui Nicolae Bănicioiu i s-a adus cunoştinţă joi calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2626 / 4754 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...