ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Forumul Judecătorilor critică votul negativ dat de CSM în cazul SIIJ: Atitudine revoltătoare; afirmaţii dezonorante

12 Februarie 2021   |   Agerpres

De asemenea, arată că, sub umbrela constituţională de 'garant al independenţei justiţiei', unii membri ai CSM au încercat să inducă ideea că 'toţi magistraţii vor garanţii că nu vor fi supuşi unor abuzuri'.

 
 
Două asociaţii profesionale ale magistraţilor, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie, au criticat dur votul negativ dat joi de CSM în cazul proiectului de desfiinţare a Secţiei speciale, susţinând că majoritatea membrilor CSM au avut o "atitudine revoltătoare" prin condiţionarea desfiinţării SIIJ de instituirea unor "privilegii inadmisibile".
 
"Exponenţii votului negativ al CSM privitor la proiectul de desfiinţare a SIIJ nesocotesc idealurile de onestitate şi integritate la care a aderat, prin esenţa sa, corpul magistraţilor din România, în ceea ce priveşte excluderea oricăror piedici procedurale în desfăşurarea proceselor penale. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie au luat act cu îngrijorare de atitudinea revoltătoare a majorităţii membrilor CSM de condiţionare a desfiinţării Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie de instituirea unor privilegii inadmisibile, care asigură impunitate, fapt de neconceput în societăţi democratice stabile", transmit cele două asociaţii, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
 
De asemenea, arată că, sub umbrela constituţională de 'garant al independenţei justiţiei', unii membri ai CSM au încercat să inducă ideea că 'toţi magistraţii vor garanţii că nu vor fi supuşi unor abuzuri'.
 
"Aceste afirmaţii sunt dezonorante, mai ales pentru magistraţii care au înţeles că situaţii izolate şi incerte, prezentate în presă drept 'abuzuri', nu pot fi generalizate. Cât timp astfel de prevederi nu au fost niciodată solicitate de către miile de magistraţi oneşti din România drept condiţie pentru desfiinţarea SIIJ, o astfel de afirmaţie riscă să afecteze în spaţiul public credibilitatea unui organism reprezentativ, creat tocmai pentru a garanta independenţa justiţiei", subliniază magistraţii.
 
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie atrag atenţia că utilizarea trunchiată a unor pasaje din avizele Comisiei de la Veneţia "duce în derizoriu orice demers susţinut de vreun magistrat, fie şi din poziţia de membru al unui organism pur administrativ".
 
"Termenul de 'garanţii procesuale efective', folosit de avizele Comisiei de la Veneţia, nu vizează instituirea unor filtre pentru ca magistraţii să nu poată fi niciodată anchetaţi penal. Dimpotrivă, este vorba de implicarea efectivă, reală, a CSM în numirea procurorilor în structurile de parchet, în raport de factorul politic, de selecţia riguroasă a procurorilor în structurile de parchet, de evitarea conflictelor de interese (a se vedea par.80 şi următoarele din Avizul nr.924/2018 al Comisiei de la Veneţia, publicat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/3374). Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor încuviinţată de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM sunt aspecte în mod evident neconstituţionale, pentru că ar situa magistraţii deasupra cetăţenilor obişnuiţi. Mai mult, dacă astfel de modificări ar intra în vigoare, s-ar deschide calea spre crearea de privilegii şi pentru alte categorii sociale, cum ar fi parlamentarii", mai spun asociaţiile magistraţilor.
 
Cele două asociaţii declară că nu se poate susţine, sub nicio formă, necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuţii extrajudiciare, de tipul Secţiei pentru judecători/procurori a CSM, în activitatea obişnuită a unui procuror, sub forma încuviinţării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetaţi penal, iar pentru verificarea legalităţii rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare.
 
Asociaţiile explică de ce nu se pot accepta "super-imunităţile" în cazul magistraţilor, aşa cum apăreau în primul proiect de desfiinţare a SIIJ, promovat de fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.
 
"Nici punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general nu este acceptabilă. Comisia de la Veneţia, prin Avizul nr. 968/2019 din 9 decembrie 2019, subliniază că un sistem în care procurorul general poate împiedica în mod eficient orice anchetă îndreptată împotriva sa este contrar statului de drept, reprezentând un pericol grav pentru orice investigaţie, o atare concluzie desprinzându-se şi din hotărârea din cauza Kolevi c. Bulgariei, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în care s-a identificat o deficienţă gravă a sistemului de justiţie penală din Bulgaria, respectiv imposibilitatea virtuală de a-l investiga penal pe procurorul general)", spun reprezentanţii asociaţiilor.
 
Încuviinţând trimiterile în judecată, adaugă aceştia, ambele secţii ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţia României.
 
"Potrivit normei constituţionale, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public. Faptul că, în prezent, secţiile CSM încuviinţează luarea faţă de magistraţii cercetaţi penal a unor măsuri procesuale deosebit de intruzive sub aspectul vieţii private (percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu) nu reprezintă un argument valabil, întrucât aceste măsuri nu sunt de esenţa urmăririi penale, spre deosebire de trimiterea în judecată", precizează Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie.
 
În opinia lor, crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti exclude acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se "bucură". Conform art.16 alin. (1) şi (2) din Constituţia Românei, "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege".
 
Pe de altă parte, cele două asociaţii ale magistraţilor critică şi poziţia adoptată de preşedintele CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, care ar fi împiedicat reprezentantul Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor de joi din Plenul CSM.
 
"Nu în ultimul rând, semnalăm atitudinea inexplicabilă şi discreţionară a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, care, în pofida dispoziţiilor art. 29 alin. 2 din Legea nr.317/2004 ('asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor pot participa la lucrările plenului şi ale secţiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la iniţiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii'), a împiedicat reprezentantul Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie să-şi exprime un punct de vedere cu privire proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie", transmit Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie.
 
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, cu 11 voturi pentru şi 8 împotrivă, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
 
În timpul dezbaterilor, câţiva membri ai CSM, printre care judecătoarele Lia Savonea şi Gabriela Baltag, au criticat proiectul de desfiinţare a SIIJ, iniţiat de ministrul Justiţiei, Stelian Ion.
 
Majoritatea membrilor CSM s-au opus desfiinţării Secţiei speciale, fiind nemulţumiţi şi de faptul că noul proiect nu mai conţine "garanţii" în cazul anchetării magistraţilor, pe care presa le-a numit "super-imunităţi", aşa cum apăreau în proiectul lui Cătălin Predoiu.
 
"Vă spun că aţi venit în faţa CSM cu un proiect de lege inacceptabil. Este inacceptabil, pentru că Justiţia are nevoie de soluţii care să întărească independenţa judecătorilor şi nu să o slăbească, aşa cum urmăreşte acest proiect. Dacă ministrul Justiţiei din România se face că nu ştie cum a fost cu anchetarea judecătorilor în mod special, deşi şi procurorii au făcut obiectul unor astfel de anchete, pe care pe alocuri pot să le numesc abuzive. Deci, dacă ministrul Justiţiei din România se face că nu a auzit, n-a văzut, n-a citit despre astfel de anchete, atunci voi propune Secţiei pentru judecători să-i facem un inventar al acestor nereguli cu care poate ministrul Justiţiei ar fi trebuit să înceapă şi nu în modul acesta pompieristic", i s-a adresat judecătoarea Lia Savonea lui Stelian Ion.
 
"Sunteţi perseverent pe acest proiect şi perseverenţa dumneavoastră este una politică. Mai mult ca niciodată, alături de clasa politică ce v-a acordat susţinere, nu doriţi decât să subordonaţi Justiţia. Vorbiţi despre SIIJ ca şi cum ar fi suma tuturor problemelor din Justiţie. Dar despre DNA? Nu am auzit niciun cuvânt. Nu aţi spus nimic despre atrocităţile DNA. Luaţi mâna de pe noi, domnule ministru, şi luaţi mâna de pe SIIJ", i-a transmis Gabriela Baltag lui Stelian Ion. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2422 / 4767
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...