ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Judecătorul Danileţ anunţă că a câştigat al doilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură

13 Februarie 2023   |   Agerpres

Judecătorii care l-au sancţionat pe magistrat şi-au terminat între timp mandatul de membri ai CSM.

 
 
Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat al doilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură. Concret, Instanţa supremă a anulat decizia CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri, care criticau partidele de la guvernare.

"Azi, am câştigat definitiv, la Curtea supremă, un al doilea proces cu CSM. Anul trecut, în mai 2022, mă sancţionase pentru că aş face parte din două formaţiuni politice - VeDem Just, cu care promovez educaţia juridică, şi ICDE-România Europeană, cu care militez pentru cultura democratică europeană - şi că cele două asociaţii au semnat comunicate de presă împotriva Guvernului. Or, magistraţilor le este interzis să facă politică.

S-au oferit să mă apere două avocate: Luminiţa Tuleaşcă şi Cornelia Lalu. Ele au convins ICCJ că CSM s-a înşelat atunci când m-a sancţionat cu excluderea din magistratură şi au anulat în întregime soluţia iniţială. Le mulţumesc doamnelor avocat! Din păcate, încă nu mă pot întoarce la tribunal. În total, am fost sancţionat de trei ori, de fiecare dată cu excluderea din magistratură. Până acum, am câştigat două procese. Mai am unul. Între timp, pe perioada recursului, încă sunt suspendat din funcţie", a scris Danileţ, într-un mesaj pe Facebook.

În mai 2022, Secţia pentru judecători a CSM a dispus excluderea pentru a doua oară din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ pentru abateri disciplinare, constând în apartenenţa la o formaţiune politică şi desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Judecătorii care l-au sancţionat pe magistrat şi-au terminat între timp mandatul de membri ai CSM.

Danileţ a respins la acea vreme acuzaţiile CSM, susţinând că cele două ONG-uri care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului sunt asociaţii apolitice.

"M-am abţinut de la vot în cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat şi am arătat că nu CSM e competent să stabilească ce este o formaţiune politică, ci legea, care pune în această categorie doar 'partidele politice', 'alianţele electorale', 'alianţele politice' şi 'ONG-urile care reprezintă minorităţi şi candidează la alegeri', ceea ce nu este cazul în speţă", arăta Danileţ.

De asemenea, el susţinea că CSM i-a reproşat că a scris un articol ştiinţific despre educaţie publicat de unul dintre cele două ONG-uri şi că a participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri, declarat 'formaţiune politică' de către CSM.

"Pentru cine nu ştie: cele două ONG-uri sunt înfiinţate legal, de către un judecător, ca asociaţii neguvernamentale, apolitice şi nonprofit. Unul se ocupă de educaţia juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desfiinţarea lor vreodată pentru că şi-ar fi încălcat statutul propriu", mai spunea judecătorul.

Cristi Danileţ, judecător la Tribunalul Cluj, a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 944 / 4801
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...