ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Justiţia UE se pronunţă asupra facilităţilor fiscale acordate Apple

15 Iulie 2020   |   AGERPRES

Decizia, care va fi anunţată în cursul acestei dimineţi de Tribunalul General al Uniunii Europene, este una foarte aşteptată şi vine înaintea unei alte decizii într-un dosar tot atât de sensibil, care vizează de data aceasta Facebook şi transferul de date persoanele din Europa spre restul lumii.

 
 
Un nou episod din disputa dintre Bruxelles şi giganţii americani din sectorul digital va avea loc miercuri când judecătorii europeni se vor pronunţa asupra unei decizii a Comisiei Europene care a ordonat grupului Apple să ramburseze Irlandei facilităţi fiscale în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro, transmite AFP.

Decizia, care va fi anunţată în cursul acestei dimineţi de Tribunalul General al Uniunii Europene, este una foarte aşteptată şi vine înaintea unei alte decizii într-un dosar tot atât de sensibil, care vizează de data aceasta Facebook şi transferul de date persoanele din Europa spre restul lumii.

În dosarul care vizează Apple, este vorba de o decizie din data de 30 august 2016 când comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, în prezent vicepreşedinte al Comisiei Europene, a decis să amendeze Apple pentru tratamentul fiscal preferenţial de care a beneficiat din partea Irlandei. Potrivit unei anchete a Executivului comunitar, în perioada cuprinsă între 2003 şi 2014, Apple a repatriat în Irlanda totalitatea veniturilor generate în Europa (precum şi cele din Africa, Orientul Mijlociu şi India) deoarece grupul american a beneficiat de un tratament fiscal favorabil graţie unui acord special convenit cu autorităţile de la Dublin.


Acordul cu autorităţile irlandeze a permis Apple să evite plata majorităţii impozitelor pe care ar fi trebuit să le achite în acea perioadă, adică aproximativ 13 miliarde de euro potrivit calculelor Comisiei. În opinia Bruxelles-ului acest avantaj constituie un "ajutor de stat ilegal", deoarece a fost făcut pe seama altor companii care au beneficiat de condiţii mai puţin favorabile.

În schimb, pentru autorităţile de la Dublin nu este vorba de nimic ilegal. Cunoscută pentru poziţia sa 'pro-business', Irlanda a atras numeroase multinaţionale, care au generat numeroase locuri de muncă în insulă, graţie unei fiscalităţi avantajoase.

Din acest motiv atât Irlanda cât şi Apple au făcut recurs la decizia Bruxelles-ului. "Comisia Europeană şi-a depăşit puterile şi a violat suveranitatea irlandeză" în ceea ce priveşte impozitele pentru companii, au afirmat autorităţile de la Dublin. La rândul său, directorul de la Apple, Tim Cook, a calificat această afacere drept o "tâmpenie politică".

Indiferent care va fi decizia anunţată miercuri, este foarte posibil să fie formulat un recurs. "Cred că va fi o etapă intermediară, desigur importantă, dar cu siguranţă nu va sfârşitul poveştii", a declarat Alfonso Lamadrid, un avocat specializat în dosare de concurenţă la cabinetul Garrigues din Bruxelles.

Pentru Margrethe Vestager, această decizie constitue un nou test al politicii sale care vizează o serie de multinaţionale care în trecut au beneficiat de un tratament fiscal considerat mult prea favorabil. Însă dosarul Apple intervine într-un context special în care mai multe state europene, printre care şi Franţa, vor să ajungă la o mai bună impozitare a giganţilor din sectorul digital, în toate ţările unde aceste companii îşi realizează profiturile. Cu toate acestea, având în vedere că în Uniunea Europeană chestiunile de fiscalitate se decid în unanimitate, astfel că nu este uşor să se ajungă la un acord.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3044 / 5024
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...