Două noi promovări în cadrul biroului Wolf Theiss din București. Andreea Zvâc și Mircea Ciocîrlea urcă pe poziția de Counsel
04 Februarie 2020 BizLawyer
”Promovarea în poziția de Counsel este o recunoaștere/încununare a contribuției profesionale deosebite atât a Andreei, cât și a lui Mircea la dezvoltarea departamentelor din care fac parte, dar mai ales a firmei și consolidării poziției acesteia pe piața din România.”, a declarat Bryan Jardine, Avocat Coordonator al biroului Wolf Theiss din Bucureşti.
| |
Wolf Theiss, una dintre cele mai importante firme de avocatură din CEE și SEE, anunță două promovări interne, avansarea a doi avocați Seniori la statutul de Counsel. Promovările sunt în departamentul de Litigii și departamentul de Corporate M&A.
Andreea Zvâc și Mircea Ciocîrlea au fost promovați în funcția de Counsel în cadrul echipei Wolf Theiss din București.
Andreea Zvâc, Counsel, este membră a echipei de Litigii și Arbitraj/Achiziții Publice. Andreea deține o experiență de peste 15 ani în domeniul litigiilor comerciale, civile, administrative și de dreptul muncii, acordând consultanță unor investitori străini într-o mare varietate de dispute, dar și cu privire la proceduri de achiziții publice. Andreea s-a implicat într-o gamă largă de litigii de natură civilă și comercială, arbitraje comerciale precum și în proceduri complexe de executare silită, în industrii variate precum construcții, infrastructură și fiscalitate. În domeniul Achizițiilor publice, Andreea deține o diplomă de expert, asistând clienții cu privire la orice aspect care necesită suport juridic pe parcursul desfășurării procedurii de atribuire, de la analize juridice până la operare SEAP, dar și cu privire la contestațiile care sunt formulate de către aceștia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau la instanțele de judecată. Totodată Andreea a asistat clienți în fața Consiliului Concurenței în legatură cu investigații născute din desfășurarea unor proceduri de atribuire.
Andreea Zvâc și Mircea Ciocîrlea au fost promovați în funcția de Counsel în cadrul echipei Wolf Theiss din București.
Andreea Zvâc, Counsel, este membră a echipei de Litigii și Arbitraj/Achiziții Publice. Andreea deține o experiență de peste 15 ani în domeniul litigiilor comerciale, civile, administrative și de dreptul muncii, acordând consultanță unor investitori străini într-o mare varietate de dispute, dar și cu privire la proceduri de achiziții publice. Andreea s-a implicat într-o gamă largă de litigii de natură civilă și comercială, arbitraje comerciale precum și în proceduri complexe de executare silită, în industrii variate precum construcții, infrastructură și fiscalitate. În domeniul Achizițiilor publice, Andreea deține o diplomă de expert, asistând clienții cu privire la orice aspect care necesită suport juridic pe parcursul desfășurării procedurii de atribuire, de la analize juridice până la operare SEAP, dar și cu privire la contestațiile care sunt formulate de către aceștia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau la instanțele de judecată. Totodată Andreea a asistat clienți în fața Consiliului Concurenței în legatură cu investigații născute din desfășurarea unor proceduri de atribuire.
Andreea s-a alăturat Departamentului de Litigii și Arbitraj/Achiziții Publice al Wolf Theiss în anul 2012, după o îndelungată colaborare cu o societate de avocatură de top din România.
Mircea Ciocîrlea, Counsel, face parte din echipa de Corporate M&A. Cu o experiență de peste 11 ani în drept societar, fuziuni si achiziții, Mircea a fost implicat în tranzacții importante, acordând asistență juridică în diverse achiziții de afaceri și vânzări de acțiuni, inclusiv exit-uri ale unor clienți de pe piața din România sau proiecte de tip "joint-venture". Printre tranzacţiile de renume încheiate în ultimii ani în România în care Mircea a fost implicat se numără numără cea mai mare tranzacţie ca valoare din ultimii ani, prin care UniCredit Bank Austria a achiziâionat o participație de 45% deținută de domnul Țiriac în Unicredit Bank SA, cea mai mare tranzacţie din domeniul forestier prin care Ikea a intrat în posesia a 33.000 ha de pădure prin achiziția Greengold Value Forests și intrarea pe piața din România a gigantului fond de investiții american, Blackstone, prin achiziționarea unei participații în Superbet.
Mircea s-a alăturat departamentului de Corporate M&A al Wolf Theiss în anul 2013, după o colaborare de 5 ani cu o altă firmă de avocatură internațională.
„Parcursul profesional în cadrul Wolf Theiss se bazează pe performanță și calificări mai degrabă, decât pe „vechimea” în profesia de avocat. Promovarea în poziția de Counsel este o recunoaștere/încununare a contribuției profesionale deosebite atât a Andreei, cât și a lui Mircea la dezvoltarea departamentelor din care fac parte, dar mai ales a firmei și consolidării poziției acesteia pe piața din România.”, a declarat Bryan Jardine, Avocat Coordonator al biroului Wolf Theiss din Bucureşti.
Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 13 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1916 / 2264 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





