ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”

17 Noiembrie 2024   |   Ștefania Enache

După șase ani de aplicare a normelor din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, concluziile principale la care experții Reff & Asociații au ajuns sunt cele care pot fi extrase și din al doilea raport al Comisiei Europene privind aplicarea GDPR.

Silvia Axinescu, Senior Managing Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal

 
 
După intrarea în vigoare, în urmă cu șase ani, a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, interesul pentru conformare s-a menținut relativ constant în rândul companiilor și autorităților din România. Avocații specializați în practica de Data Protection asistă în continuare clienții în deciziile privind optimizarea proceselor și fluxurilor de date, asigurând respectarea reglementărilor aplicabile în materia protecției datelor. Totodată, ei observă că, în prezent, conformitatea se extinde mult dincolo de acest domeniu.
 
„Există o oarecare presiune a reglementărilor, atât pe plan local, precum și la nivelul UE, a diferitelor aspecte conexe cu domeniul, precum inteligența artificială, serviciile digitale, piețele digitale, facilitarea accesului la date, așadar preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Astfel, abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului. Ne ajutăm clienții să descifreze cadrul legislativ din ce în ce mai stufos și mai strict, să-și dezvolte businessul într-o lume din ce în ce mai digitală, pentru a asigura conformarea din stadiul incipient al dezvoltării unui proiect și acoperind toate aspectele juridice aplicabile, cum ar fi protecția datelor, conținutul digital, drepturile consumatorilor sau comerțul electronic în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii”, punctează Silvia Axinescu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.


După șase ani de aplicare a normelor din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal,  concluziile principale la care experții Reff & Asociații au ajuns sunt cele care pot fi extrase și din al doilea raport al Comisiei Europene privind aplicarea GDPR. Acestea vizează aplicarea inconsecventă și neuniformă a prevederilor la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, lipsa unor mecanisme eficiente de cooperare la nivelul autorităților de protecție a datelor sau abordarea unor interpretări stricte sau conservatoare la nivelul unor decizii ale Curții Europene de Justiție.

„Mai mult, raportul recent al Comisiei Europene, „Viitorul competitivității europene”, elaborat de Mario Draghi, prin care sunt analizate provocările cu care se confruntă industria și businessurile de pe piața unică, menționează unele îngrijorări în legătură cu aplicarea GDPR. Raportul arată că modul de aplicare este foarte fragmentat, ceea ce subminează obiectivul digital al Uniunii Europene și creează incertitudine juridică pentru entitățile care își desfășoară activitatea în mai multe jurisdicții, existând multe diferențe pe plan național, precum și inconsecvențe în aplicarea GDPR de către autoritățile naționale pentru protecția datelor”, nuanțează interlocutoarea BizLawyer.




Reff & Asociații oferă suport juridic complet

Ultimul an a adus pe masa de lucru a avocaților Reff & Asociații multe mandate de Data Protection. Echipa a asistat diferiți clienți din domenii diferite (fintech, retail, food, wellness) în legătură cu asigurarea conformării în materia protecției datelor, respectiv evaluarea fluxurilor de date, calificarea juridică din perspectiva protecției datelor a actorilor implicați în activități de prelucrare a datelor, pregătirea sau revizuirea documentației aferente din perspectiva protecției datelor, negocierea și revizuirea documentației contractuale cu ceilalți actori implicați, precum și a altor informări sau comunicări în interfața cu clientul.

„În mandatele noastre, oferim suport juridic echipelor responsabile cu protecția datelor din organizațiile pe care le și asistăm, în legătură cu orice aspecte juridice privind identificarea unor soluții concrete și adaptate nevoilor lor în vederea asigurării conformării. De exemplu, furnizăm suport echipelor de marketing digital în legătură cu promovarea în mediul online și la nivelul aplicațiilor utilizate de către client, asistență în legătură cu implementarea sistemelor de tip CRM și remodelarea structurată a activității de marketing, asistență în etapele de dezvoltare a programelor de fidelizare a clienților și a altor campanii de marketing sau în procesele de HR”, explică Silvia Axinescu.

Unul dintre proiectele interesante în care avocații Reff & Asociații s-au implicat a fost cel care a vizat asistența furnizată Autorității pentru Digitalizarea României în contextul pregătirii unei evaluări din perspectiva legislativă în vederea creșterii capacității administrative la nivelul ADR cu privire la tehnologiile deep tech. Scopul final a urmărit eficientizarea activităților instituționale în relația cu cetățenii români în domenii precum cadrul legislativ asociat tehnologiilor de tip blockchain, cadrul legislativ privind utilizarea datelor deschise (open data), pentru a facilita inovarea sau folosirea de soluții de inteligență artificială. Proiectul a presupus, printre altele, pregătirea unor propuneri legislative de modificare a cadrului legislativ existent și/sau formularea altor acte normative, precum și organizarea unor sesiuni de formare cu actorii implicați în proiect.

Totodată, echipa din România a fost implicată în proiecte privind efectuarea unor analize asupra impactului transferului de date (TIA) către state terțe, pentru a evalua efectele pe care transferul de date cu caracter personal către aceste jurisdicții îl va avea asupra protecției datelor cu caracter personal aparținând persoanelor vizate situate în România. „În cadrul acestor proiecte, am colaborat cu colegii noștri din cadrul rețelei Deloitte Legal”, a precizat interlocutoarea BizLawyer.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 431 / 2248
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...