ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marile provocări și principalele tendințe din energie, analizate de avocații Bondoc & Asociații, activi pe toate palierele, atât pe partea de consultanță ̸ tranzacții, cât și pe partea de investigații ̸ litigii. Casa de avocatură mizează pe o politică de păstrare și dezvoltare continuă a unui portofoliu echilibrat de clienți și a unei tipologii diverse de dosare

14 Martie 2022   |   Ștefania Enache

Experiența Bondoc & Asociații în această arie de practică este amplă, firma având o bază diversă de clienți pentru care avocații acoperă un spectru foarte larg de proiecte.

 
 
Proiectele regenerabile din cursul anului 2021 au confirmat trendul crescător din 2019 și 2020 în ceea ce privește evoluția acestui sector.Avocații Bondoc & Asociații se așteaptă la o și mai mare efervescență în 2022, invocând multiple motive în sprijinul acestei estimări, inclusiv îmbunătățirea de dată recentă a cadrului legislativ. În egală măsură, echipa a fost implicată în numeroase proiecte legate de conformarea actorilor din piața de energie la reglementările din domeniu. Mandatele au vizat alinierea politicilor interne sau asistența în cadrul unor proceduri de investigație sau control, fie pe fondul demersurilor inițiate de autorități în contextul liberalizării pieței de energie și a evenimentelor cu natură extraordinară care au marcat anul 2021 fie în contextul mai larg al pieței precum pentru asigurarea transparenței pieței.


Echipa de Energie & Resurse Naturale din cadrul Bondoc & Asociații a avut un an 2021 foarte încărcat, avocații fiind activi pe toate palierele, atât pe partea de consultanță (inclusiv în tranzacții), cât și pe partea de investigații și litigii în domeniu.

„A fost un an trepidant, cu un grad mare de ocupare a echipei, pe fondul a numeroase procese de evaluare a unor portofolii în domeniul energiei regenerabile, al continuării unor proiecte majore demarate anterior atât în domeniul energiei regenerabile, cât și al gazelor și al altor resurse naturale, precum și în contextul unor proceduri de investigație / control / verificare de către o serie de autorități. Nivelul anterior pandemiei a fost clar depășit și aceasta în condițiile în care nici în anul 2020 nu am putut vorbi de o încetinire a activității, ci mai degrabă de o reconfigurare temporară a temelor în analiză în primele luni de pandemie, cu precădere în perioada pe care a fost instituită starea de urgență”, punctează Monica Iancu, Partener Bondoc & Asociații.

Avocatul amintește faptul că 2021 a fost un an în care criza energetică și modificările ample din legislația în domeniu au generat o intensificare fără precedent a acțiunilor de investigație / control din partea autorităților (ANRE, ANPC, Consiliul Concurenței). Expertul invocă în acest sens faptul că au crescut atât competențele ANRE, cât și nivelul sancțiunilor aplicabile de către Autoritate.

„Toate acestea au generat în mod natural nu numai nevoi de asistență juridică în contextul acțiunilor de investigație / control, inclusiv în faza litigioasă, dar și pentru ajustarea procedurilor interne pentru creșterea rezilienței la demersuri de acest gen și integrarea evoluțiilor legislative”, explică și Cosmin Stăvaru, Partener Bondoc & Asociații.




Proiecte care ating toate zonele din energie

Și alte zone din industrie au adus proiecte. De exemplu, există interes pentru domeniul minier, asemenea investiții trecând prin faze de autorizare și testare potențial mai laborioase ceea ce le face să avanseze mai încet decât alte proiecte, dar necesită regulat asistență juridică complexă și diversificată.

În plus, portofoliul de clienți deținut de firma de avocatură include și proiecte care vizează exploatarea unor metale prețioase. „Așa cum am arătat și cu alte ocazii, astfel de proiecte presupun în primul rând proceduri de autorizare laborioase (în vederea explorării / exploatării) și într-un context legislativ complex și insuficient dezvoltat. În egală măsură, aspectele legate de securizarea perimetrelor de explorare/ exploatare sunt frecvent complexe având în vedere numărul mare de proprietăți potențial implicate și specificitățile României în materie. Din motive de confidențialitate a relației client-avocat și sensibilității aparte a acestor proiecte (marea majoritate implicând obligații legislative suplimentare în sfera confidențialității) nu putem furniza mai multe detalii”, menționează Bogdan Bunrău, Partener Bondoc & Asociații.

De altfel, casa de avocatură mizează pe o politică de păstrare și dezvoltare a unui portofoliu echilibrat de clienți și a unei tipologii diverse de dosare. „Desigur, pandemia a remodelat anumite tendințe, de exemplu prin amânarea unor proiecte de investiții și creșterea solicitărilor de asistență privind legislația specifică perioadei de urgență, dar, în a doua parte a anului 2020 și în întreg anul 2021, interesul pentru investiții și-a reluat ritmul și chiar s-a accentuat. Desigur, activitatea day-to-day a păstrat mixul uzual (aspecte de reglementare, comercial, dreptul muncii, protecția datelor, litigii etc.), dar am constatat o creștere semnificativă a nevoilor de asistență pe partea de reglementări specifice (atât în contextul modificărilor substanțiale ale cadrului legal care guvernează sectorul din ultimii doi ani, cât și al procedurilor de investigații, inclusiv inopinate / control / verificare demarate de autorități de reglementare, proceduri în care am fost implicați atât în faza contencioasă, cât și în faza propriu-zis litigioasă). De asemenea, proiectele regenerabile (în principal, solare și eoliene) din așa numitul val doi sunt în plin avânt, multe fiind încă în etapa de definire / dezvoltare incipientă cu agende așezate spre stadiul „ready-to-build”, atunci când intervin și nevoile de project finance și se închid tranzacții de preluare de către investitori instituționali/strategici (oricum ne așteptăm la o efervescenta sporită în acest domeniu, care rămâne unul foarte dinamic în sectorul energiei)”, arată Cosmin Stăvaru.

“Practic, am asistat și continuăm să asistăm la o dezghețare a unor proiecte conservate de la data declinului generat de modificările masive ale schemei de sprijin intervenite după anul 2014, iar acest proces în sine generează o multitudine de solicitări legate de maniera optimă de readucere a unor astfel de proiecte pe un traseu de dezvoltare și tranzacționare. În același timp, au fost evaluate și chiar tranzacționate proiecte funcționale în încercarea unor actori din domeniu de a se reintegra și a se poziționa corespunzător în contextul liberalizării piețelor de energie. La rândul lor aceste proiecte generează o gamă largă de problematici ulterior tranzacției propriu-zise, ținând în principal de rescalare și integrare în portofoliul achizitorului”, detaliază Monica Iancu.

De asemenea, echipa firmei de avocatură a oferit asistență în legătură cu regimul juridic și tranzacționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și certificatelor verzi, inclusiv în contextul unor finanțări care au presupus constituirea unor garanții pe certificate verzi.

„Așa cum am arătat și cu alte ocazii, avem colaborări frecvente pe proiecte cu componentă internațională. Acționam regulat ca „braț local” în proiecte multijurisdicționale, acoperind partea de due diligence sau reglementări pe România și documentația aferentă proiectului  pe aspecte de drept românesc”, arată Cosmin Stăvaru.   

„Credem că experiența noastră semnificativă în privința reglementărilor în domeniul energiei a ajutat în multe proiecte și am fost și suntem implicați și în proiecte de conformare, respectiv de ajustare a unor proceduri interne, precum și în soluționarea unor diferende complexe în contextul unor modificări legislative și al intensificării interacțiunilor dintre operatorii din domeniul energiei și autoritățile de reglementare”, explică Monica Iancu.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Bază diversă de clienți și spectru larg de proiecte

Experiența Bondoc & Asociații în această arie de practică este amplă, firma având o bază diversă de clienți pentru care avocații acoperă un spectru foarte larg de proiecte.

În portofoliul firmei, se află mari companii de utilități, furnizori, producători și investitori independenți în producția de energie regenerabilă, dezvoltatori de proiecte, prestatori de servicii în domeniul energetic, sau mari consumatori industriali pe care experții îi asistă curent, inclusiv pe aspecte legate de domeniul energiei (contracte de furnizare, proiecte de eficientizare a consumului prin construirea de facilități proprii de producere a energiei sau parteneriate in acest domeniu etc.). De asemenea, printre clienți se regăsesc bănci și alți finanțatori instituționali.  În plus, avocații sunt abordați în mod regulat de fonduri de investiții pentru asistență în legătură cu intențiile de investiții în domeniu.

„În perioada recentă, am asistat cu privire la o paletă largă de proiecte în domeniul energiei eoliene și solare (fie exit-uri, fie achiziții de portofoliu, fie procese pe baze exclusive, fie proceduri competitive). De asemenea, am asistat în numeroase proiecte de dezvoltare de parcuri eoliene și solare, proiecte de joint-venture pentru centrale în cogenerare. Am asistat și în legătură cu finanțarea unor proiecte, inclusiv una dintre cele mai mari finanțări în domeniul energiei vizând exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră. Nu în ultimul rând, asistăm mai multe companii într-un număr important de proceduri demarate de autoritățile de reglementare și control, inclusiv în faza litigioasă a acestor demersuri, alături de echipa noastră de Litigii”, precizează avocații Bondoc și Asociații.

 
 

Proiectele de energie regenerabilă – solare și eoliene – vor atrage cel mai mare interes

Partenerii Bondoc & Asociații atrag atenția că sectorul energiei se află de aproape șase luni în epicentrul unui cutremur ale cărui unde de șoc nu au încetat să se propage, lovind România într-un moment în care gradul de reziliență nu era unul foarte ridicat.

Din punctul lor de vedere, criza prețurilor în energie reprezintă principala provocare pe termen scurt (dar nu numai) a sectorului. „În tot acest context tensionat,  anumite sectoare ale domeniului au fost mai expuse decât altele, deși nicio concluzie nu poate fi corect trasă fără parcurgerea legăturilor de cauzalitate între diversele segmente ale lanțului producție - consum.  Actuala criză energetică relevă și mai clar problemele sistemice ale sectorului energetic românesc: deficitul de producție care începe să fie cronic pe fondul lipsei de punere în funcțiune de facilități noi de producție, subdimensionarea rețelei de transport și distribuție, lipsa unei legislații care să facă proiectele regenerabile bancabile (unele aspecte au fost, totuși, îmbunătățite semnificativ, recent), tergiversarea adoptării PNIESC și Strategiei energetice a României, monopolizarea pieței (atât în domeniul energiei electrice, cât mai ales în domeniul gazelor naturale) de către entități cu capital de stat, lipsa unui cadru de reglementare pentru tranziția  / adaptarea la liberalizarea pieței, schimbările dese legislative etc. ”, explică avocații.

În următoarea perioadă, profesioniștii Bondoc & Asociații preconizează că proiectele de energie regenerabilă – în special solare și eoliene – vor atrage un mare interes; învestiții în stocarea energiei și în unități de electroliză a hidrogenului pot genera interes de asemenea. De altfel, estimările Hydrogen Europe sunt că România este pe locul 4 în UE ca potențial de atragere a unor asemenea investiții.

De mare interes vor continua să fie și proiectele de construire a unor capacități de producere on site destinate marilor consumatori industriali, dar și cele realizate de micii consumatori recunoscuți de legislație ca prosumatori. „În această ultimă privință, deși saltul de capacitate până la care se recunosc beneficiile de prosumator în legislație făcut la finalul anului trecut a fost relevant – de la 100 la 400 kV, totuși suntem departe de a extinde beneficiile calității de prosumator la consumatori industriali semnificativi. De asemenea, zona de conformare la legislația de sector va continua să fie foarte solicitantă și pe fondul unor incoerențe legislative și tentații de presiune politică artificială”, subliniază Cosmin Stăvaru.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Reglementări legislative cu impact major în industrie

Referitor la cele mai de impact reglementări, avocații Bondoc & Asociații menționează că sunt o serie de modificări legislative așteptate. Printre acestea, nominalizează: adoptarea de către ANRE a legislației secundare de implementare a modificărilor aduse legii energiei de Ordonanța de Urgența nr. 143/2021, ajustările legislației privind plafonarea/compensarea prețului energiei și ce se va întâmpla, după 31 martie 2022 (când aceste restricții expiră), în această privință, adoptarea strategiei energetice a României 2021-2030, cu perspectiva anului 2050, pregătirea și adoptarea strategiei naționale pentru hidrogen, adoptarea cadrului de implementare necesar accesării proiectelor finanțate în primul rând prin Fondul pentru Modernizare și PNRR, dar și alte fonduri europene, modificarea legii offshore pentru a demara mult-așteptatele proiecte de exploatare a gazelor din Marea Neagra.

Pe acest fond, Partenerii Bondoc & Asociații cred că există perspectiva demarării unor investiții substanțiale în acest an și în anii imediat următori, având în vedere și resursele financiare deosebite care sunt puse la dispoziția României prin mecanismele europene pentru sectorul energetic precum Fondul de Modernizare, PNRR, Fondul pentru o Tranziție Justă, sau Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, aproximativ 16 miliarde de euro cumulând doar fondurile accesabile din principalele două instrumente - Fondul de Modernizare și PNRR.  

De asemenea, sunt premise pentru încurajarea investițiilor în extracția de gaze offshore din Marea Neagră și în proiecte în domeniul energiei nucleare, inclusiv în contextul propunerii recente a Comisiei Europene de introducere a gazelor naturale și energiei nucleare în sfera instrumentelor care vor facilita tranziția ecologică.

De asemenea, o altă reglementare așteptată, care în cel mai optimist scenariu ar putea apărea spre sfârșitul anului 2022, este schema de sprijin pe bază de contracte pentru diferență ce ar acoperi investiții în energie regenerabilă, dar și în domeniul nuclear care ar trebui ea însăși să impulsioneze dezvoltarea unor astfel de proiecte.

„Cu caracter mai general, este important ca dialogul dintre autorități și actorii din sector să conducă la soluții constructive, fără populism și false ținte, care să susțină intențiile de investiții, inclusiv în sectorul unor proiecte publice importante, strategice pentru România care ar genera mai multă reziliență pentru sector în circumstanțe precum cele pe care le traversăm”, au conchis partenerii Bondoc & Asociații.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 658 / 1678
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...