Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
03 Decembrie 2021 Ștefania Enache
În ciuda condițiilor grele în care firmele au fost obligate să-și desfășoare activitatea, respectarea legislației în vigoare nu a fost trecută nicio secundă cu vederea.
| |
|
Serban Suchea, Partener Mitel & Asociatii |
Pandemia a produs schimbări importante în modul de lucru, dar și în structura companiilor, obligând firmele să fie atente la eventuale încălcări ale regulilor de concurență. Din solicitările pe care echipa Mitel & Asociații le-a primit în ultimul timp se observă un interes din ce în ce mai mare al jucătorilor din economie pentru conformare, astfel încât legislația în vigoare să fie respectată. Chiar dacă business-ul este pe primul loc, prioritizarea acestuia se face în așa fel încât niciun termen din lege să nu fie trecut cu vederea, notează portalul de Concurență.
„Solicitările clienților indică un trend crescător al preocupărilor agenților economici pentru conformarea cu legislația concurenței și acest lucru s-a reflectat în mandatele privind analiza punctuală a implicațiilor concurențiale presupuse de diverse parteneriate comerciale, la care s-au adăugat solicitările tipice pentru autorizarea concentrărilor economice”, explică Șerban Suchea, Partener Mitel & Asociații.
„Solicitările clienților indică un trend crescător al preocupărilor agenților economici pentru conformarea cu legislația concurenței și acest lucru s-a reflectat în mandatele privind analiza punctuală a implicațiilor concurențiale presupuse de diverse parteneriate comerciale, la care s-au adăugat solicitările tipice pentru autorizarea concentrărilor economice”, explică Șerban Suchea, Partener Mitel & Asociații.
Criza sanitară a generat multe schimbări în mediul economic. În încercarea de a se adapta la noile realități socio-economice, companiile s-au văzut nevoite să facă „din mers” schimbări în business. „Ca regulă generală, perioada pandemiei a determinat deseori o modificare a procedurilor interne de lucru și a modelelor de afaceri, în încercarea agenților economici de a se adapta la noile realități socio-economice”, nuanțează avocatul.
În ciuda condițiilor grele în care firmele au fost obligate să-și desfășoare activitatea, respectarea legislației în vigoare nu a fost trecută nicio secundă cu vederea.
Șerban Suchea subliniază faptul că nu a remarcat o diminuare a interesului pentru conformarea cu legislația specifică, iar conformarea cu legislația concurenței devine gradual o preocupare curentă a agenților economici.
Practicienii din zona Concurenței au un volum de muncă în creștere
Mișcările generate în economie de diferite decizii de business au activat și mai mult practica de concurență a firmelor de avocatură.
În acest context, echipa Mitel & Asociații axată pe această arie de practică a avut în lucru multe mandate, iar volumul de muncă este unul în creștere.
„Majoritatea tranzacțiilor structurate în ultima perioadă au ca punct de interes și conformarea cu legislația concurenței. Din această perspectivă, aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență (indiferent că a fost vorba de o concentrare economică notificabilă la Consiliul Concurenței sau nu). O parte semnificativă din mandatele din ultimul an pe tranzacțiile de M&A au presupus și obținerea unei autorizări de la Consiliul Concurenței”, detaliază Șerban Suchea.
Proiectele în care avocații s-au implicat nu au vizat doar România. Partenerul Mitel & Asociații amintește faptul că au existat colaborări multi-jurisdicționale în cazul tranzacțiilor complexe de dimensiune regională/comunitară care au presupus implicarea autorităților de concurență din mai multe state în vederea obținerii autorizărilor prealabile finalizării acestor tranzacții.
Echipa de Concurență din cadrul Mitel & Asociații este una dintre cele mai experimentate din piața avocaturii de business din România. În contextul în care concurența a devenit parte integrantă a mediului de afaceri, avocații firmei axați pe această arie oferă servicii complexe, însoțite de sfaturi practice menite să ajute clienții să soluționeze cât mai bine fiecare dintre problemele cu care se confruntă.
Practica Mitel & Asociații acoperă toate zonele care țin de Concurență: conformare, tranzacții, acorduri exclusive, investigații, reclamații etc.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1265 / 2199 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





