ACEA: Piaţa auto din UE a stagnat în iulie; înmatriculările Dacia le-au devansat pe cele ale Renault
29 August 2024 Agerpres
Piaţa auto din România a avut un avans mult mai importantă decât media din UE, în condiţiile în care în iulie au fost înmatriculate 13.057 de autoturisme, cu 7,9% mai multe decât în luna similară a anului trecut.
Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au înregistrat o creştere modestă de 0,2% în ritm anual în luna iulie, afectate de scăderile înregistrate pe marile pieţe din Germania şi Franţa, în timp ce cota de piaţă a vehiculelor electrice pe baterie a continuat să scadă, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Asociaţia, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 852.051 autoturisme au fost înmatriculate în luna iulie 2024 în Uniunea Europeană, în creştere cu 0,2% comparativ cu 850.068 autoturisme în iulie 2023.
"În luna iulie 2024, înmatriculările de autoturisme noi în UE au înregistrat o creştere modestă (0,2%), cu rezultate mixte pe cele patru mari pieţe: Italia (4,7%) şi Spania (3,4%) au înregistrat câştiguri moderate, în timp ce pieţele din Franţa (minus 2,3%) şi Germania (minus 2,1%) au înregistrat scăderi", se arată în comunicatul ACEA.
Asociaţia, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 852.051 autoturisme au fost înmatriculate în luna iulie 2024 în Uniunea Europeană, în creştere cu 0,2% comparativ cu 850.068 autoturisme în iulie 2023.
"În luna iulie 2024, înmatriculările de autoturisme noi în UE au înregistrat o creştere modestă (0,2%), cu rezultate mixte pe cele patru mari pieţe: Italia (4,7%) şi Spania (3,4%) au înregistrat câştiguri moderate, în timp ce pieţele din Franţa (minus 2,3%) şi Germania (minus 2,1%) au înregistrat scăderi", se arată în comunicatul ACEA.
Piaţa auto din România a avut un avans mult mai importantă decât media din UE, în condiţiile în care în iulie au fost înmatriculate 13.057 de autoturisme, cu 7,9% mai multe decât în luna similară a anului trecut.
Toţi cei trei mari constructori auto generalişti din Europa - Volkswagen, Stellantis şi Renault - au înregistrat un declin al vânzărilor în luna iulie, cu 2,2%, 5,2% şi, respectiv, 1,7%, pe fondul concurenţei în creştere venite din partea constructorilor chinezi.
Însă, în interiorul grupului Renault, înmatriculările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 10,1% în ritm anual, până la 44.809 unităţi, în timp ce înmatriculările Renault au scăzut cu 11%, până la 43.738 de unităţi.
În luna iulie 2024, Dacia a devansat şi mărci precum Peugeot (43.972 de unităţi înmatriculate) sau Mercedes (44.354).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4402 / 21858 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





