
Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie (Markit)
24 Iulie 2020
AGERPRES"Companiile din zona euro au avut un start încurajator în trimestrul trei, producţia înregistrând în iulie cel mai rapid ritm de creştere din ultimii peste doi ani, după atenuarea restricţiilor şi redeschiderea economiilor", a subliniat Chris Williamson, economist şef la Markit.
Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, după atenuarea restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată rezultatele unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a crescut în iulie la 54,8 de puncte, de la 48,5 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2018 şi depăşeşte aşteptările analiştilor, de 51,1 puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a crescut în iulie la 54,8 de puncte, de la 48,5 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2018 şi depăşeşte aşteptările analiştilor, de 51,1 puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"Companiile din zona euro au avut un start încurajator în trimestrul trei, producţia înregistrând în iulie cel mai rapid ritm de creştere din ultimii peste doi ani, după atenuarea restricţiilor şi redeschiderea economiilor", a subliniat Chris Williamson, economist şef la Markit.
Noul indice al afacerilor a urcat în iulie la 52,7 de puncte, de la 47 de puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel începând din octombrie 2018, sugerând că redresarea se va extinde şi în august, deşi există temeri că vor continua concedierile.
Indicele care măsoară activitatea în sectorul serviciilor din zona euro a crescut în iulie la 55,1 de puncte, de la 48,3 puncte luna precedentă. Este cel mai ridicat nivel începând de la mijlocul lui 2018, şi depăşeşte aşteptările analiştilor, de 51 de puncte. Indicatorul PMI pentru industrie a urcat la 51,1 puncte în iulie, de la 47,4 puncte luna precedentă, pe fondul creşterii comenzilor noi de export.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 16911 / 19518 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...