
ANRE a primit acordul pentru realizarea unei baze de date cu toţi consumatorii de energie şi gaze
20 Aprilie 2021
AgerpresObiectivul general al proiectului este adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale prin implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative care să contribuie la dezvoltarea unei pieţe de energie dinamice şi competitive.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a primit avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României pentru implementarea unei platforme care să conţină o bază de date cu toţi consumatorii de electricitate şi gaze din România, potrivit unui comunicat al ANRE, remis, marţi, AGERPRES.
În cadrul proiectului finanţat din fonduri UE, activitatea principală este cea de achiziţie a serviciilor de dezvoltare şi implementare platforma IT - software, hardware şi training - necesare pentru dezvoltarea şi implementarea platformei online de optimizare a proceselor operaţionale din piaţa de energie generate de schimbarea furnizorului.
Având în vedere faptul că proiectul ANRE are o componentă specifică tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor cu o valoare nominală sau cumulată mai mare de 2 milioane de lei, fără TVA, şi este finanţată din fonduri europene, specificaţiile tehnice aferente caietului de sarcini se supun avizului Comitetului Tehnico-Economic înainte de demararea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică.
Obiectivul general al proiectului este adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale prin implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative care să contribuie la dezvoltarea unei pieţe de energie dinamice şi competitive.
Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel naţional aferentă celor aproximativ 13 milioane de clienţi casnici şi noncasnici din care aproximativ 9 milioane de consumatori de energie electrică şi aproximativ 4 milioane de consumatori de gaze naturale şi va fi un sistem unic accesibil online pentru toţi participanţii la piaţă implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuţie, furnizorii şi clienţii finali care intenţionează să schimbe furnizorul).
Ca urmare a optimizării proceselor operaţionale clientul final va avea acces, în timp real, la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului în urma solicitării efectuate de către acesta. În prezent, în conformitate cu reglementările în vigoare, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale durează maximum 21 zile de la data notificării intenţiei de schimbare a furnizorului de către clientul final.
Prin implementarea proiectului se vor putea pune în aplicare reglementările europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore, precum şi realizarea interoperabilităţii datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului.
Valoarea totală a proiectului este de 19,924 milioane de lei, din care cheltuieli totale nerambursabile 19,525 milioane de lei şi cheltuieli contribuţie proprie 398.470 lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, respectiv 2 iulie 2020 - 30 iunie 2022.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 14973 / 20000 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...