
Apemin Tușnad estimează afaceri de peste 85,7 mil. lei în 2023 și are în plan investiții de peste 46 mil. lei în următorii trei ani
26 Iulie 2023
BizLawyerPotrivit oficialilor companiei, cele mai mari provocări ale business-ului rămân accesul la resursă umană calificată și educaţia in formare a consumatorului în privința alegerii apei potrivite pentru diversele ocazii de consum.
Apemin Tușnad, una dintre cele mai importante companii din categoria apelor minerale naturale, care îmbuteliază brand-urile Tușnad, Artesia și Izvorul Ascuns, estimează că cifra de afaceri va depăși 85,7 milioane lei în 2023, cu 7% peste valoarea înregistrată în 2022. Creșterea e susținută de investițiile realizate în ultimii trei ani, în valoare de aproape 35 de milioane de lei, din care circa 75% s-au direcționat spre creșterea performanței echipamentelor tehnologice. În prima jumătate a acestui an, vânzările au înregistrat un volum cu 10,6% mai mare decât anul trecut.
“Preocuparea noastră principală rămâne utilizarea sustenabilă a resurselor de apă minerală naturală și conservarea perimetrului hidrologic natural Tușnad. De aceea, prioritizăm optimizarea proceselor de îmbuteliere existente și investim într-o linie nouă, cu tehnologie de înaltă performanță. De altfel, investițiile constante în digitalizare și în eficientizarea proceselor operaționale ale companiei contribuie semnificativ la posibilitatea de a oferi în continuare consumatorilor apă minerală naturală de cea mai înaltă calitate”, a declarat Gyarfas Kurko, Președintele Consiliului de Administrație Apemin Tușnad.
“Preocuparea noastră principală rămâne utilizarea sustenabilă a resurselor de apă minerală naturală și conservarea perimetrului hidrologic natural Tușnad. De aceea, prioritizăm optimizarea proceselor de îmbuteliere existente și investim într-o linie nouă, cu tehnologie de înaltă performanță. De altfel, investițiile constante în digitalizare și în eficientizarea proceselor operaționale ale companiei contribuie semnificativ la posibilitatea de a oferi în continuare consumatorilor apă minerală naturală de cea mai înaltă calitate”, a declarat Gyarfas Kurko, Președintele Consiliului de Administrație Apemin Tușnad.
Compania a reușit să păstreze o tendință de performanță pozitivă în ultimii trei ani, depășind dificultățile cu care s-a confruntat industria de profil, generate de creșterea costurilor operaționale și fragmentarea pieței, care e susținută de expansiunea mărcii private și scăderea puterii de cumpărare. Eforturile depuse pentru păstrarea calității apei, eficientizarea continuă a proceselor operaționale și orientarea către cele mai înalte tehnologii de producție au păstrat afacerile companiei în creștere constantă, înregistrând o creştere medie cu 8% a cifrei de afaceri în ultimii trei ani.
Apemin Tușnad are în derulare anul acesta proiecte de investiții în valoare de șase milioane lei în echipamente tehnice, infrastructura de acces și sisteme IT. Pentru următorii doi ani, compania pregătește o strategie complexă de investiții în cadrul căreia a bugetat circa 40 de milioane de lei pentru extinderea depozitului de produse finite și o linie de îmbuteliere nouă, de ultimă generație.
“Anul viitor, vom avea la Tușnad o suprafață de depozitare de aproximativ 8000 mp, de aproape patru ori mai mare decât în urmă cu cinci ani, cu capacitate de 8000 de paleți pentru produs finit și estimăm că vom continua extinderea. Din 2018, producția a crescut cu 30%, datorită intensificării cererii pentru produsele noastre și a complexității portofoliului companiei. Factorul-cheie e tehnologia avansată de îmbuteliere, care ne permite să păstrăm calitatea apei, din momentul captării până pe rafturile magazinelor, în ciuda provocărilor privind lanțul logistic și a creșterii costurilor operaționale din industrie” completează Magyari Ors, Director General Apemin Tușnad.
Unitatea de producție din Tușnad are, în acest moment, două linii de îmbuteliere pentru PET, cu o capacitate totală de 30.000 de butelii pe oră și spațiu de depozitare de peste 5000 mp. Până la finalul anului 2023, și-a propus să îmbutelieze 114.000.000 litri de apă, asigurând 5% din necesitatea de consum la nivel național.
Conform studiului de preferințe ale consumatorilor în ceea ce privește apa îmbuteliată, comandat de companie și realizat de agenția de cercetare strategică MKOR, apa minerală naturală Tușnad are cel mai mare scor de recomandare din partea consumatorilor, fiind apreciată atât pentru gust, cât și pentru cantitatea ridicată de minerale conținute (1390 mg/l reziduu sec la 180 grade Celsius), care asigură hidratarea corectă a organismului și contribuie la menținerea sănătății și a stării de bine, mai ales în condiții de efort.
Potrivit oficialilor companiei, cele mai mari provocări ale business-ului rămân accesul la resursă umană calificată și educaţia in formare a consumatorului în privința alegerii apei potrivite pentru diversele ocazii de consum.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5430 / 19774 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...