
ASF: Avizul formal al OCDE în domeniul guvernanţei corporative este o etapă esenţială în procesul de aderare
09 Aprilie 2025
AgerpresÎn cadrul sesiunii dedicate României, echipa ASF a prezentat măsurile implementate la nivel naţional pentru consolidarea guvernanţei corporative a companiilor listate.
România a primit Avizul formal din partea Comitetului Guvernanţă Corporativă al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), marcând o etapă esenţială în procesul de aderare la organizaţie, informează un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) transmis, miercuri, AGERPRES.
La sesiunea Comitetului Guvernanţă Corporativă, care a avut loc la Paris, în perioada 7-8 aprilie, România a fost reprezentată de Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, alături de Luca Niculescu, secretar de stat şi Coordonator Naţional pentru procesul de aderare la OCDE, de Adrian Ţuţuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului, precum şi de Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La sesiunea Comitetului Guvernanţă Corporativă, care a avut loc la Paris, în perioada 7-8 aprilie, România a fost reprezentată de Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, alături de Luca Niculescu, secretar de stat şi Coordonator Naţional pentru procesul de aderare la OCDE, de Adrian Ţuţuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului, precum şi de Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Avizul formal în domeniul guvernanţei corporative reprezintă o recunoaştere a progreselor realizate de România în procesul de aliniere la principiile G20/OCDE privind guvernanţa corporativă, după doi ani de pregătiri intense. Mai mult decât atât, este de subliniat faptul că întregul cadru de reglementare şi practicile în domeniu sunt, în acest moment, la standardele dezvoltate de OCDE", a declarat Alexandru Petrescu, citat în comunicat.
În cadrul sesiunii dedicate României, echipa ASF a prezentat măsurile implementate la nivel naţional pentru consolidarea guvernanţei corporative a companiilor listate. De asemenea, au fost evidenţiate progresele înregistrate în aplicarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea pieţei de capital, inclusiv adoptarea de acte normative pentru simplificarea listării şi creşterea lichidităţii pieţei secundare.
Preşedintele ASF a informat membrii Comitetului despre iniţiativele legislative menite să sporească transparenţa companiilor listate şi despre modificările recente aduse Codului de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti. Noile reglementări includ principii referitoare la sustenabilitate, protecţia părţilor interesate şi cerinţe mai stricte pentru monitorizarea conformităţii companiilor listate.
Avizul favorabil al OCDE confirmă finalizarea procesului de evaluare şi alinierea politicilor României la exigenţele internaţionale în materie de guvernanţă corporativă.
"Ne angajăm să rămânem activi în implementarea obiectivelor Strategiei naţionale pentru dezvoltarea pieţei de capital din România şi să contribuim la activitatea Comitetului Guvernanţă Corporativă al OCDE. ASF va continua demersurile pentru finalizarea procesului de evaluare privind alinierea la instrumentele juridice referitoare la piaţa asigurărilor, la piaţa pensiilor private şi la pieţele financiare", a adăugat Alexandru Petrescu.
În anul 2024, ASF a contribuit, alături de alte instituţii şi parteneri din România, la finalizarea procesului de evaluare de către OCDE a capitolelor referitoare la educaţia financiară şi la protecţia consumatorului de produse financiare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste zece milioane de participanţi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 731 / 19588 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...