ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bloomberg, articol dur despre România: Sistemul medical de aici, la fel de înspâimântător ca şi coronavirusul!

03 Aprilie 2020   |   MEDIAFAX

Unul dintre medicii din spitalul Suceava a povestit că a fost nevoit să dea peste 50 de telefoane până a găsit un epidemiolog atunci când a avut primele cazuri.

 
 
Starea sistemului medical din România este la fel de înspâimântătoare ca şi coronavirusul, scrie Bloomberg.

Deşi nu suntem singurii care ne luptăm cu epidemia, avem o rată a infectărilor neobişnuită în unităţile medicale, iar pe măsură ce presiunea asupra acestuia creşte, medicii demisionează.

„Cu siguranţă nu există în Uniunea Europeană vreun loc într-o stare mai proastă, în care poate să lovească pandemia. România chetuieşte pentru sistemul de sănătate mai puţin decât orice alt stat membru, are cea mai mare rată a moralităţii cauzate de boli cronice şi una dintre cele mai mici speranţe de viaţă. Guvernul a construit un singur spital nou în ultimele trei decenii", scrie Bloomberg.


Bloomberg exemplifică dezastrul din sănătate din România cu două cazuri din ultimii ani, femeia incendiată pe masa de operaţie şi scandalul dezinfectanţilor falsificaţi.

„Trebuie să ne gândim că evoluţia virusului este departe de a-şi atinge vârful. Iar sistemul va ajunge la nivelul maximum de rezistenţă mai repede decât în alte ţări", a declarat pentru Bloomberg Vlad Mixich.

România a aplicat rapid metode de distanţare socială atunci când a izbucnit epidemia. Are până acum 3.183 de cazuri confirmate şi 116 de morţi, la o populaţie de 19 milioane de locuitori. Mai mult de 850 de cazuri au fost înregistrate doar în Suceava, inclusiv 200 de cadre medicale.

Unul dintre medicii din spital a povestit că a fost nevoit să dea peste 50 de telefoane până a găsit un epidemiolog atunci când a avut primele cazuri.

„Primeam o mască pe zi, unii dintre colegii mei nici atât. Unii pacienţi au fost eliberaţi fără să fie testaţi. Unii au fost testaţi pozitiv după ce au murit. A fost un lanţ de decizii proaste", a povestit Mircea Dinu Bordiniuc.

România are cel mai mare procent de cadre medicale infectate din ţările afectate de pandemie, de 16%. Medicul sucevean spune că riscul nu a fost luat în serios, iar pentru ca scenariul să nu se repete şi în alte spitale, este nevoie de testarea personalului sanitar. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17746 / 19685
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...