ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UGIR-1903: Pilonul II nu e un ajutor social acordat discreţionar de stat; orice modificare fără acordul titularilor ridică probleme de constituţionalitate

11 August 2025   |   Agerpres

UGIR-1903 îşi exprimă dezacordul faţă de recentele modificări propuse a fi aduse legislaţiei privind Pilonul II de pensii, fără o consultare reală a celor afectaţi şi cu aplicare asupra contribuţiilor deja acumulate.

 
 
Pilonul II nu este un ajutor social acordat discreţionar de stat şi nici un produs financiar opţional, ci rezultatul direcţionării unei părţi din contribuţia de asigurări sociale către un cont personal, administrat privat, iar orice modificare impusă fără acordul titularilor sau fără despăgubire echivalentă ridică probleme serioase de constituţionalitate şi compatibilitate cu dreptul european, susţine Confederaţia Naţională Patronală "Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR-1903".

Într-un comunicat remis luni AGERPRES, UGIR-1903 îşi exprimă dezacordul faţă de recentele modificări propuse a fi aduse legislaţiei privind Pilonul II de pensii, fără o consultare reală a celor afectaţi şi cu aplicare asupra contribuţiilor deja acumulate.


"Pilonul II, reglementat prin Legea nr. 411/2004, a fost conceput ca un drept patrimonial garantat al participanţilor. Conform art. 12 alin. (1) lit. g) şi art. 48 din această lege, fiecare contribuabil este titularul exclusiv al activelor din contul său individual, iar acest drept este protejat de art. 44 din Constituţia României şi de art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care interzic privarea de proprietate fără utilitate publică, despăgubire justă şi acord prealabil. Trebuie clarificat un aspect esenţial: Pilonul II nu este un ajutor social acordat discreţionar de stat şi nici un produs financiar opţional, ci rezultatul direcţionării unei părţi din contribuţia de asigurări sociale (adică bani reţinuţi din salariul fiecărui participant) către un cont personal, administrat privat. Chiar dacă aceste active sunt exprimate în unităţi de fond şi nu într-o sumă fixă, dreptul de proprietate asupra lor este deplin", apreciază membrii confederaţiei.

Potrivit acestora, prin modificarea regulilor de plată, Guvernul introduce o restricţie suplimentară asupra exercitării acestui drept.

"Problema nu este doar de oportunitate, ci şi de principiu juridic: schimbarea se aplică persoanelor care au contribuit sub imperiul vechii legi, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă. Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Argumentul oficial potrivit căruia 'în alte state europene există limite similare' este irelevant câtă vreme legea iniţială din România nu prevedea astfel de limitări, iar noua lege se doreşte a fi aplicată fără consimţământul informat al participanţilor. Beneficiarii Pilonului II au semnat contracte în baza unei legi care le garanta accesul la întregul activ în condiţiile iniţiale, nu în condiţiile impuse ulterior. Mai mult, chiar dacă modalitatea de plată poate fi reglementată în interes public, acest lucru trebuie făcut transparent, predictibil şi cu respectarea drepturilor dobândite. Orice modificare impusă fără acordul titularilor sau fără despăgubire echivalentă ridică probleme serioase de constituţionalitate şi compatibilitate cu dreptul european", atrag ei atenţia.

UGIR - 1903 subliniază că românii trebuie să fie cei care decid dacă acceptă sau nu noul mecanism de plată. Statul nu poate substitui voinţa lor, invocând un presupus beneficiu pe termen lung, atunci când este vorba despre bani ce le aparţin prin efectul legii şi al contribuţiilor personale.

"În esenţă, discuţia despre Pilonul II nu este doar una economică sau tehnică. Este despre încrederea în stat şi respectarea cuvântului dat. Un contract trebuie respectat, indiferent că este privat sau instituit prin lege. Atunci când regulile se schimbă după ce obligaţiile au fost îndeplinite, nu vorbim despre o reformă legislativă, ci despre o promisiune încălcată, adică despre încă o nedreptate, parte dintr-un şir aparent interminabil de nedreptăţi comise de statul român împotriva cetăţenilor săi", se mai arată în comunicat.

Proiectul de Lege privind plata pensiilor private a fost prezentat vineri, în primă lectură, în şedinţa de Guvern, iar acesta prevede două forme de extracţie de plată, respectiv, pensia de tip retragere programată, care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanţia rambursării integrale a activului acumulat, şi pensia viageră, cu plată pe toată durata vieţii participantului. În completarea acestor două forme de plată, este prevăzut şi dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene.

"Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un demers necesar şi prioritar, având ca scop completarea cadrului legal aplicabil pensiilor private prin crearea bazei de funcţionare a fazei de plată a pensiilor şi a condiţiilor pentru operaţionalizare a sa", a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, sistemul pensiilor private are în prezent peste 9 milioane de participanţi şi active ce totalizează echivalentul a peste 10% din PIB-ul României, iar adoptarea cadrului legal pentru plata acestor pensii este necesară "pentru a oferi participanţilor predictibilitatea şi garanţia reală că economiile lor se vor transforma în venituri sigure şi pe termen lung".

Şeful ASF a subliniat că adoptarea acestui proiect nu este doar o opţiune de politică publică, ci şi o condiţie pentru finalizarea cu succes a parcursului de aderare la OCDE, şi, totodată, un răspuns aşteptat de milioane de participanţi care, din anul 2030, vor începe să intre masiv în faza de plată.

Proiectul propus de ASF a atras critici atât din partea unor reprezentanţi ai UDMR şi USR, partide politice aflate la guvernare, cât şi din partea unor organizaţii de specialitate şi a unor specialişti.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10 / 9821
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...