
Bogdan Popescu, numit director general al TAROM
16 Octombrie 2023
AgerpresBogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss.
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis, luni, anumite schimbări în managementul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activităţile de conducere şi coordonare ale companiei şi l-a numit pe Bogdan Popescu în funcţia de director general.
"Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităţilor legale, funcţia de director general va fi preluată de domnul Bogdan Popescu", se menţionează într-un comunicat al companiei.
Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. Acesta are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.
"Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităţilor legale, funcţia de director general va fi preluată de domnul Bogdan Popescu", se menţionează într-un comunicat al companiei.
Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. Acesta are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.
Pentru asigurarea atât a unei tranziţii eficiente, cât şi a continuităţii activităţii companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcţia de director economic, cât şi numirea actualului director economic, Narcis Obeadă, în funcţia de director comercial.
"Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea şi implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă", subliniază sursa citată.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4548 / 19566 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...