
Bugetul a intrat pe deficit în februarie; soldul negativ - 0,51% din PIB după primele două luni
01 Aprilie 2019
AGERPRESCheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat la 51,9 miliarde lei în primele două luni ale acestui an, cu 8,6% mai mari faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.
Bugetul general consolidat a intrat pe deficit în cea de-a doua lună a acestui an, în condiţiile în care execuţia pe primele două luni arată un deficit de 5,2 miliarde de lei (0,51% din PIB), în scădere, însă, faţă de soldul negativ de 5,5 miliarde de lei (0,58% din PIB) consemnat în perioada similară a anului trecut.
În luna ianuarie a acestui an, bugetul a consemnat un excedent de 700 milioane de lei (0,07% din PIB).
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, în primele două luni ale acestui an, veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la 46,7 miliarde lei, reprezentând 4,6% din PIB, comparativ cu 4,5% din PIB în anul 2018. Procentual, veniturile au fost cu 10,4% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În luna ianuarie a acestui an, bugetul a consemnat un excedent de 700 milioane de lei (0,07% din PIB).
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, în primele două luni ale acestui an, veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la 46,7 miliarde lei, reprezentând 4,6% din PIB, comparativ cu 4,5% din PIB în anul 2018. Procentual, veniturile au fost cu 10,4% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Se înregistrează creşteri faţă de primele două luni ale anului precedent în cazul încasărilor din accize (+22,2%), contribuţii de asigurări (+27%) şi TVA (+14,1%). Ministerul Finanţelor precizează, în context, că încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017. Veniturile din TVA au crescut cu 14,1% faţă de realizările aceleiaşi perioade a anului 2018, ajungând la o
valoare de 10,8 miliarde lei.
De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 11,3%.
Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 25,2% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 2,4 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat la 51,9 miliarde lei în primele două luni ale acestui an, cu 8,6% mai mari faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 25,2% mai mari faţă de cele realizate în primele două luni ale anului 2018, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 21,5% faţă de primele două luni ale anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dar şi la bugetul de stat.
Se înregistrează, de asemenea, creşterea cheltuielilor cu dobânzile cu 15,7%.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 18%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creşterea nivelului
indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 1,6 miliarde lei.
Bugetul general consolidat pentru 2019 este construit pe un Produs Intern Brut (PIB ) estimat la 1.022 miliarde de lei, cu un deficit de 2,76% din PIB.
Anul trecut, deficitul bugetului consolidat a fost de 2,88% din PIB, nivel identic cu cel la care s-a închis bugetul şi în anul 2017.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 19741 / 20113 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...