Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3082 lei în luna septembrie a acestui an
07 Noiembrie 2019 AGERPRES
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3082 lei în luna septembrie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 38 lei (1,2%), iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7108 lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
La polul opus, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.
Pe de altă parte, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.
La polul opus, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.
Pe de altă parte, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.
"În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", precizează INS.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 21,8%, respectiv în fabricarea produselor din tutun, cu 17,6%.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, se mai arată în comunicatul INS.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, cu 5,2%, şi în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, transporturi pe apă, între 3% şi 4%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, astfel: învăţământ (8,5%, inclusiv acordarea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice) şi administraţie publică (1,2%). Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,9%).
Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 101,1% pentru luna septembrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 212,8%, cu 2,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2019.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20509 / 21810 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





