ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Colliers: Numărul locuințelor vândute anul trecut în București a fost cu peste 40% mai mare decât în 2020. Dezvoltările rezidențiale se îndreaptă spre noi maxime în 2022

31 Ianuarie 2022   |   BizLawyer

Pe măsură ce ecartul dintre rată și chirie se reduce, pe fondul creșterii prețurilor pe piață și a înăspririi condițiilor de creditare, consultanții Colliers observă o cerere din ce în ce mai mare pentru chirii.

 
 
Al doilea an pandemic s-a încheiat cu un total de aproximativ 50.000 apartamente tranzacționate în Capitală, cu mai bine de 40% peste nivelul din 2020, estimează consultanții Colliers. La nivel național, deși contextul pandemiei a încetinit ritmul de noi livrări, ca urmare a scăderii suprafețelor autorizate în timpul stării de urgență din primăvara lui 2020, piaţa rezidenţială a prins avânt, iar în primele 10 luni ale lui 2021 suprafața totală autorizată de către dezvoltatori atinsese deja 10,1 milioane de metri pătrați, aproape cât nivelul întregului an 2020, ceea ce înseamnă că sectorul rezidențial se îndreaptă spre noi maxime de livrare anul acesta.

În total, anul trecut au fost livrate locuințe cu o suprafață totală de 8 milioane de metri pătrați la nivel național, în ușoară scădere față de cei circa 8,4 milioane de metri pătrați livrați în 2020. Chiar dacă în primele nouă luni ale lui 2021 s-au construit 49.621 locuințe în toată țara, cu 1.131 locuințe mai multe comparativ cu aceeași perioadă din 2020, această ușoară creștere este mai degrabă conjuncturală, consideră consultanții Colliers, pentru că începând cu al doilea trimestru din 2020 au intrat în vigoare primele măsuri de restricționare în urma izbucnirii pandemiei, ceea ce a avut ca efect întârzierea unor șantiere.


„La nivel național, numărul de locuințe nou construite se situează în jurul 67.000 unități în 2021, similar cu 2020. Observăm însă o schimbare în dinamica livrărilor în marile orașe versus zona metropolitană. În primele 9 luni ale lui 2021 s-au livrat cu 459 mai puține unități în mediul urban (-1,4%), pe când în mediul rural s-a înregistrat o creștere a livrărilor cu 1.590 de unități (+9%). Această diferență este și mai mare dacă luăm în considerare faptul că trei din cele mai dinamice localități din zona metropolitana a Bucureștiului - Voluntari, Bragadiru și Popesti Leordeni - sunt incluse în mediul urban”, explică Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

În topul celor mai mari suburbii din România se află localitățile Voluntari, Bragadiru, Berceni, Popești Leordeni și Chiajna din vecinătatea Capitalei, dar și Florești, Baciu, Apahida, Chinteni și Jucu, de lângă Cluj-Napoca, urmate de localitățile Rediu, Miroslava, Valea Lupului, Barnova și Ciurea, din jurul Iașului. După numărul de locuințe livrate în 2020, în topul suburbiilor din România este localitatea Giroc (1.844 de unități), din Timiș, urmată de Florești (1.626 unități) și Bragadiru (1.283 unitati). Conform datelor din piață, în 2021 topul suburbiilor metropolitane a fost dominat însă de Voluntari, Florești și Giroc.

„Lucrul de oriunde și distanțarea socială au condus la o tendință de migrație a populației către zone mai liniștite din suburbii sau localități din jurul marilor orașe, cu efecte importante asupra pieței rezidențiale. Acest trend va accelera în anii următori, fapt ilustrat de suprafețele autorizate în orașe versus zonele metropolitane. Dacă în prezent, pentru fiecare locuință livrată în oraș sunt livrate 2 locuințe în zona metropolitană, în următorii 2 ani, pentru fiecare locuință din oraș se vor livra 3 locuințe în zona metropolitană”, previzionează Gabriel Blăniță”, mai declară Gabriel Blăniță.

O altă tendinţă pe piață este construcția de ansambluri rezidențiale destinate exclusiv închirierii. Pe măsură ce ecartul dintre rată și chirie se reduce, pe fondul creșterii prețurilor pe piață și a înăspririi condițiilor de creditare, consultanții Colliers observă o cerere din ce în ce mai mare pentru chirii. Această cerere a fost satisfacută până în prezent de mici investitori care achiziționau pachete de apartamente și le scoteau pe piața de închiriere, dar acum începe să atragă și atenția jucătorilor mari.

„Suntem în discuții cu mai mulți dezvoltatori și investitori privind construcția de ansambluri destinate exclusiv închirierii în câteva zone din București și am asistat recent la o tranzacție de teren pentru un astfel de proiect. O altă realitate de business este că, pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidentiale. Evoluția de până în 2020 a făcut ca Bucureștiul să fie una din capitalele cu cele mai accesibile locuințe din UE, alături de Sofia, raportat la nivelul salariului mediu. Dacă la începutul anului 2021 era nevoie de cca 7,5 ani de salariu mediu pentru a cumpăra apartamentul mediu, acum vorbim de o perioada de cel puțin 8 ani. Prin urmare, ne așteptam ca în următorii doi ani, o perioadă caracterizată de o inflație ridicată și de o creștere a dobânzilor față de minimele istorice din 2020, această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punct de vedere al prețului”, conchide Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12860 / 20943
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2026 | Dinca & Speciac și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru NNDKP, TZA, Mușat, Baciu Partners, Schoenherr, ZRVP și Stoica & Asociații. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...