Colliers: Piața închirierilor de locuințe private pentru studenți va crește în următorii ani. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 și 300 de euro pe lună
07 Noiembrie 2023 BizLawyer
Numărul unităților de cazare în căminele studențești private este de aproximativ 2.500 în București, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenților din România.
| |
|
Gabriel Blănită, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România |
Cererea pentru locuințe private de închiriat în rândul studenților este în creștere în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), în toate cele șase economii majore ale României, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei și Poloniei, observă consultanții Colliers, iar această tendință atrage atenția marilor investitori.
Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia și Polonia, de anul trecut o parte dintre aceștia și-au extins activitatea și în România și Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidențiale destinate exclusiv închirierii. Numărul unităților de cazare în căminele studențești private este de aproximativ 2.500 în București, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenților din România. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 și 300 de euro, în funcție de numărul de camere și de condițiile de confort oferite.
Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia și Polonia, de anul trecut o parte dintre aceștia și-au extins activitatea și în România și Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidențiale destinate exclusiv închirierii. Numărul unităților de cazare în căminele studențești private este de aproximativ 2.500 în București, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenților din România. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 și 300 de euro, în funcție de numărul de camere și de condițiile de confort oferite.
Piața locuințelor private pentru studenți este în plină expansiune în țările din ECE-6, iar România, care are aproape 600.000 de studenți, urmează această tendință de creștere. Numai în București există aproximativ 175.000 de studenți care frecventează diferite facultăți, însă oferta de locuințe pentru aceștia este limitată, iar căminele private reprezintă o soluție alternativă de cazare care poate răspunde cererii crescute. Spațiile de cazare din căminele universităților nu depășesc 40.000 de locuri, iar în căminele private mai sunt disponibile încă circa 2.500 locuri.
„După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfășurat la distanță și piața căminelor studențești a fost practic înghețată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre-pandemică. În contextul acestei evoluții, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din București și regiunea ECE a cunoscut schimbări și oportunități semnificative. Este evidentă cererea foarte mare pentru spații de cazare private în București, care oferă studenților opțiuni moderne și flexibile de cazare, și la fel de evident este și interesul în creștere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunități de dezvoltare pe piața locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unități de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unități în Bucuresti, și Republica Cehă, cu peste 2.100 de unități, conduc în acest segment al pieței imobiliare“, punctează Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.
Disponibilitatea și calitatea locuințelor pentru studenți în regiunea ECE variază în funcție de țară și oraș, arată datele Colliers, orașele mari și centrele universitare oferind cele mai multe opțiuni, și în ceea ce privește cămine universitare, dar și cele private. Anul trecut, regiunea ECE-6 a înregistrat aproape 2,7 milioane de studenți, dintre care 9,5% au provenit din străinătate, iar două treimi studiază în Polonia și în România. Mai exact, 1,2 milioane de studenți urmează cursurile unei facultăți în Polonia, pe când în România studiază aproape 600.000 de studenți, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt cazați în Capitală.
„Prețurile închirierilor pentru cazările studențești private în regiunea ECE variază între 150 și chiar peste 700 de euro pe lună, cu o medie de circa 300 de euro pe lună. În București, prețurile se situează în partea inferioară a acestui interval, începând de la o chirie de circa 150 de euro și crescând la peste 300 de euro pentru o cameră individuală. Având în vedere numărul considerabil de studenți din marile centre universitare, se constată o criză a locurilor în căminele studențești. Astfel, studenții caută alternative de cazare, punând presiune pe piața rezidențială pentru închiriere în special în perioada august-septembrie, cele mai căutate fiind în general locuințele cele mai mici, dar și apartamentele pe care le pot împărți împreună cu alți colegi. Această evoluție indică un potențial imens în țările ECE pentru segmentul căminelor studențești private”, subliniază Gabriel Blăniță.
Deja nu mai vorbim la viitor nici despre dezvoltarea segmentului rezidențial destinat închirierii în ansamblu. Consultanții Colliers poartă în prezent discuții cu mai mulți dezvoltatori și investitori privind construcția de ansambluri destinate exclusiv închirierii în câteva zone din București.Potențialul de dezvoltare pentru acest sector ajunge la circa 5.000 de unități în București, în următorii 2-3 ani. Până acum, cererea de acest tip a fost acoperită aproape exclusiv de către micii investitori, care au cumpărat unul până la trei apartamente în scop investițional, pentru a le închiria.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5876 / 21160 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





