ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană propune o intervenţie de urgenţă pe piaţă pentru a reduce facturile pentru europeni

14 Septembrie 2022   |   Agerpres

Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producţia energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra preţului, Comisia propune obligaţia de a reduce consumul de energie electrică cu cel puţin 5% în timpul orelor de vârf selectate. Statele membre vor trebui să identifice 10% din totalul de ore, care au cel mai mare preţ preconizat, şi să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf.

 
 
Comisia Europeană a propus, miercuri, o intervenţie de urgenţă pe pieţele europene ale energiei pentru a face faţă recentelor creşteri dramatice ale preţurilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
 
UE se confruntă cu efectele unei neconcordanţe grave între cererea şi oferta de energie, în mare parte din cauza utilizării continue ca armă a resurselor energetice de către Rusia. Pentru a reduce presiunea sporită pe care această situaţie o exercită asupra gospodăriilor şi întreprinderilor europene, Comisia face acum un pas înainte în abordarea acestei probleme, propunând măsuri excepţionale de reducere a cererii de energie electrică, care vor contribui la reducerea costului energiei electrice pentru consumatori, precum şi măsuri de redistribuire a excedentului de venituri din sectorul energetic către consumatorii finali.
 
Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producţia energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra preţului, Comisia propune obligaţia de a reduce consumul de energie electrică cu cel puţin 5% în timpul orelor de vârf selectate. Statele membre vor trebui să identifice 10% din totalul de ore, care au cel mai mare preţ preconizat, şi să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf.
 
Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puţin 10% până la 31 martie 2023. Acestea pot alege măsurile adecvate pentru a realiza această reducere a cererii, care pot include compensaţii financiare. Reducerea cererii în perioadele de vârf ar duce la o scădere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi în timpul iernii. Creşterea eficienţei energetice este, de asemenea, o parte esenţială a îndeplinirii angajamentelor noastre în materie de climă din cadrul Pactului verde european.
 
Comisia propune, de asemenea, un plafon temporar al veniturilor pentru producătorii de energie electrică "inframarginali", şi anume cei care utilizează tehnologii cu costuri mai mici, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleară şi lignitul, care furnizează energie electrică în reţea la un cost mai mic decât nivelul preţului stabilit de producătorii "marginali" mai scumpi. Aceşti producători inframarginali au realizat venituri excepţionale, cu costuri de funcţionare relativ stabile, deoarece centralele electrice pe bază de gaze naturale costisitoare au determinat creşterea preţului angro al energiei electrice pe care îl practică. Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 EUR/MWh. Acest lucru va permite producătorilor să îşi acopere costurile de investiţii şi de funcţionare fără a afecta investiţiile în noi capacităţi, în conformitate cu obiectivele noastre privind energia şi clima pentru 2030 şi 2050. Veniturile care depăşesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre şi utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să îşi reducă facturile. Statele membre care comercializează energie electrică sunt încurajate, în spiritul solidarităţii, să încheie acorduri bilaterale pentru a partaja o parte din veniturile inframarginale colectate de statul producător în beneficiul utilizatorilor finali din statul membru cu o producţie scăzută de energie electrică. Astfel de acorduri trebuie să fie încheiate înainte de 1 decembrie 2022 în cazul în care importurile nete de energie electrică ale unui stat membru dintr-o ţară vecină sunt de cel puţin 100%.
 
În al treilea rând, Comisia propune o contribuţie de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activităţile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale şi al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Această contribuţie limitată în timp ar menţine stimulentele pentru investiţii pentru tranziţia verde. Aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creştere de 20% faţă de profiturile medii din ultimii trei ani. Veniturile ar urma să fie colectate de statele membre şi redirecţionate către consumatorii de energie, în special către gospodăriile vulnerabile, întreprinderile grav afectate şi industriile mari consumatoare de energie. De asemenea, statele membre pot finanţa proiecte transfrontaliere în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU sau pot utiliza o parte din venituri pentru finanţarea comună a măsurilor de protejare a ocupării forţei de muncă sau de promovare a investiţiilor în sursele regenerabile de energie şi în eficienţa energetică.
 
Într-o nouă intervenţie privind normele pieţei energiei electrice, Comisia propune, de asemenea, extinderea "Setului de instrumente privind preţurile la energie" disponibil pentru a ajuta consumatorii. Propunerile ar permite pentru prima dată preţuri ale energiei electrice mai mici decât costurile reglementate şi ar extinde preţurile reglementate pentru a include şi întreprinderile mici şi mijlocii.
 
"Intervenţia de urgenţă în organizarea pieţei noastre a energiei electrice din prezent va limita veniturile pentru producătorii de energie electrică cu costuri mai mici şi va permite luarea unor măsuri excepţionale privind reglementarea preţurilor pentru întreprinderi şi gospodării. Acest lucru va permite statelor membre să colecteze şi să redirecţioneze veniturile către cei care au cea mai mare nevoie de sprijin în această perioadă dificilă, fără a submina funcţionarea pe termen lung a pieţei", a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson.
 
"Propunerea noastră privind o contribuţie de solidaritate din partea industriilor combustibililor fosili va asigura abordarea actualei crize energetice într-un spirit de echitate. În aceste vremuri extrem de dificile pentru un număr atât de mare de întreprinderi care utilizează combustibili fosili, aceste industrii beneficiază de venituri anormal de mari. Prin urmare, este esenţial ca acestea să contribuie în mod echitabil la sprijinirea gospodăriilor vulnerabile şi a sectoarelor grav afectate, precum şi la investiţiile enorme din viitor în domeniul energiei din surse regenerabile şi al eficienţei energetice", a declarat la rândul său comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.
 
Aşa cum a anunţat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, Comisia va continua, de asemenea, să caute alte căi pentru a reduce preţurile pentru consumatorii şi industria europeană şi pentru a reduce presiunea de pe piaţă. Comisia îşi va aprofunda discuţiile cu statele membre cu privire la cele mai bune modalităţi de reducere a preţurilor gazelor naturale, analizând, de asemenea, diferite idei cu privire la plafonările preţurilor şi un rol sporit al Platformei energetice a UE în facilitarea acordurilor privind preţurile mai mici cu furnizorii prin achiziţii comune voluntare. De asemenea, Comisia îşi va continua activitatea în ceea ce priveşte instrumentele de îmbunătăţire a lichidităţii pe piaţa utilităţilor energetice şi va revizui cadrul temporar de criză privind ajutoarele de stat pentru a se asigura că acesta continuă să permită statelor membre să ofere un sprijin necesar şi proporţional economiei, asigurând, în acelaşi timp, condiţii de concurenţă echitabile. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9068 / 19971
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...