
CPBR,despre proiectul Legii plafonării dobânzilor:Legile ar trebui să contribuie la conservarea capacităţii băncilor de a fi solid capitalizate, şi nu la a le slăbi
06 Mai 2020
AGERPRESPlenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) este preocupat de impactul cumulat al proiectelor de lege adoptate sau în curs de adoptare asupra posibilităţii băncilor de a-şi asigura veniturile operaţionale necesare pentru asigurarea creditării ulterioare în contextul pandemiei COVID-19, potrivit unui punct de vedere al organizaţiei remis la solicitarea AGERPRES.
Acesta vine după ce, miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
"Modificările aduse Legii dării în plată sau Legea privind plafonarea dobânzilor nu sunt cazuri singulare din punct de vedere al legislaţiei ce priveşte băncile în perioada recentă. Credem că este extrem de important să reamintim că există în dezbatere parlamentară - fie foarte aproape de votul final, fie în pronunţarea Curţii Constituţionale a României sau transmitere în vederea promulgării - un număr de opt legi sau iniţiative legislative cu impact major asupra sistemului bancar (e.g. plafonarea dobânzilor ce pot fi percepute, eliminarea titlului executoriu, obligaţia de conversie a creditelor în caz de depreciere a cursului cu peste 20%, limitarea cesiunilor de creanţe, suspendarea plăţilor ratelor până la sfârşitul anului în contextul pandemiei etc.) Majoritatea acestor proiecte de lege iniţiate anterior pandemiei COVID-19 se suprapun peste situaţia acută existentă acum în economie şi peste legislaţia în vigoare sau pe cale de a fi adoptată, privind suspendarea plăţii ratelor până la sfârşitul anului", susţin reprezentanţii organizaţiei.
Acesta vine după ce, miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
"Modificările aduse Legii dării în plată sau Legea privind plafonarea dobânzilor nu sunt cazuri singulare din punct de vedere al legislaţiei ce priveşte băncile în perioada recentă. Credem că este extrem de important să reamintim că există în dezbatere parlamentară - fie foarte aproape de votul final, fie în pronunţarea Curţii Constituţionale a României sau transmitere în vederea promulgării - un număr de opt legi sau iniţiative legislative cu impact major asupra sistemului bancar (e.g. plafonarea dobânzilor ce pot fi percepute, eliminarea titlului executoriu, obligaţia de conversie a creditelor în caz de depreciere a cursului cu peste 20%, limitarea cesiunilor de creanţe, suspendarea plăţilor ratelor până la sfârşitul anului în contextul pandemiei etc.) Majoritatea acestor proiecte de lege iniţiate anterior pandemiei COVID-19 se suprapun peste situaţia acută existentă acum în economie şi peste legislaţia în vigoare sau pe cale de a fi adoptată, privind suspendarea plăţii ratelor până la sfârşitul anului", susţin reprezentanţii organizaţiei.
CPBR menţionează că responsabilitatea în alocarea resurselor va fi definitorie în evoluţia sistemului bancar şi a economiei României în perioada post-criză de sănătate şi în recesiunea economică ce va urma pandemiei COVID-19.
Astfel, orice măsuri avute în vedere prin legi sau acte normative ar trebui să contribuie la a conserva capacitatea băncilor de a rămâne solid capitalizate şi cu indicatori de lichiditate în acord cu reglementările naţionale şi internaţionale, şi nu la a le slăbi această capacitate, pentru a evita afectarea stabilităţii financiare şi a întregii economii.
"Reiterăm în acest sens dorinţa comunităţii bancare de a sprijini efortul ieşirii din criza generată de pandemia COVID-19, însă rămânem preocupaţi de impactul cumulat al acestor proiecte de lege asupra posibilităţii băncilor de a-şi asigura veniturile operaţionale, de care va depinde şi posibilitatea ulterioară a acestora de a credita susţinut economia şi consumatorii pentru ieşirea din criză. Ca atare, băncile vor adopta probabil în perioada următoare o poziţie precaută, până la înţelegerea impactului rezultat, funcţie de legile ce urmează a mai fi adoptate. În acest context, reiterăm rugămintea noastră pentru o consultare judicioasă cu comunitatea bancară în procesul de elaborare a legilor şi actelor normative, mai ales în contextul atât de special al noilor realităţi ce derivă din contextul pandemiei COVID-19", mai arată reprezentanţii CPBR.
Plenul Camerei Deputaţilor a dat miercuri vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne. S-au înregistrat 205 voturi "pentru", 97 ''împotrivă'' şi 13 abţineri.
Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, "prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că "dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR". Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak - 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.
Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
Un articol modificat de deputaţi prevede că "dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă''.
Potrivit unui alt amendament, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.
Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional. "În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, pachetul de legi Zamfir neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet - şi anume plafonarea dobânzilor. (...) Prin acest proiect unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală", a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene.
''Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa", a susţinut Simonis.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 17865 / 19993 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...