Creştere cu peste 30% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, pe primele cinci luni (DRPCIV)
03 Iunie 2022 Agerpres
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii mai s-a înregistrat o creştere cu 24,05% a înmatriculărilor de autoturisme noi, până la un volum de 10.198 de unităţi.
Înmatriculările de autoturisme noi au ajuns, în România, în primele cinci luni ale anului, la 47.645 de unităţi, în creştere cu 32,92% comparativ cu intervalul similar din 2021, când au fost înregistrate 35.845 de exemplare, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii mai s-a înregistrat o creştere cu 24,05% a înmatriculărilor de autoturisme noi, până la un volum de 10.198 de unităţi.
În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a fost, în mai 2022, de 29.952 unităţi, cu 5,1% mai puţine în comparaţie cu aceeaşi lună din anul trecut.
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii mai s-a înregistrat o creştere cu 24,05% a înmatriculărilor de autoturisme noi, până la un volum de 10.198 de unităţi.
În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a fost, în mai 2022, de 29.952 unităţi, cu 5,1% mai puţine în comparaţie cu aceeaşi lună din anul trecut.
De asemenea, în primele cinci luni ale anului în curs, înmatriculările de autoturisme rulate, înregistrate pentru prima dată pe plan local, au ajuns la 135.275 de unităţi, în scădere cu 19,05%, raportat la perioada de referinţă (167.101 de unităţi).
Datele citate relevă faptul că în clasamentul mărcilor de autoturisme noi, în ianuarie - mai 2022, conduce Dacia, cu 12.616 de unităţi înmatriculate, urmată de Hyundai - cu 3.921 unităţi, Ford (3.699), Toyota (3.565), Skoda (3.307), Volkswagen (2.934), Renault (2.788), Peugeot (1.636), Mercedes (1.590) şi Kia (1.090).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 11151 / 20834 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





