
Electrica şi Romgaz au parafat un Memorandum pentru dezvoltarea de capacităţi de producţie şi de stocare a energiei din surse regenerabile
09 Septembrie 2025
AgerpresPotrivit CEO-ului Electrica, Alexandru Chiriţă, parteneriatul cu Romgaz marchează un moment definitoriu în strategia de dezvoltare a companiei pe care o reprezintă.
Electrica şi Romgaz au parafat un Memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea de capacităţi de producţie şi capacităţi de producere şi stocare a energiei din surse regenerabile cu o putere totală instalată de până la 400 MW, a anunţat distribuitorul de energie electrică, într-un comunicat de presă.
Cele două companii vor iniţia un model de colaborare pentru implementarea unei viziuni comune: dezvoltarea integrată a unei capacităţi de 400 MW în energie regenerabilă. Această iniţiativă se bazează pe convergenţa dintre competenţele operaţionale şi capacitatea de producţie energetică ale celor două companii, generând o propunere de valoare distinctă pe piaţa regională. Parteneriatul va fi implementat prin intermediul unui vehicul investiţional dedicat, în care Electrica va avea rolul de dezvoltator principal, iar Romgaz va acţiona ca partener strategic minoritar. Structura aleasă permite valorificarea complementarităţilor strategice dintre cele două entităţi", se arată în comunicat.
Cele două companii vor iniţia un model de colaborare pentru implementarea unei viziuni comune: dezvoltarea integrată a unei capacităţi de 400 MW în energie regenerabilă. Această iniţiativă se bazează pe convergenţa dintre competenţele operaţionale şi capacitatea de producţie energetică ale celor două companii, generând o propunere de valoare distinctă pe piaţa regională. Parteneriatul va fi implementat prin intermediul unui vehicul investiţional dedicat, în care Electrica va avea rolul de dezvoltator principal, iar Romgaz va acţiona ca partener strategic minoritar. Structura aleasă permite valorificarea complementarităţilor strategice dintre cele două entităţi", se arată în comunicat.
Potrivit CEO-ului Electrica, Alexandru Chiriţă, parteneriatul cu Romgaz marchează un moment definitoriu în strategia de dezvoltare a companiei pe care o reprezintă.
"După succesul emisiunii de obligaţiuni verzi de 500 milioane EUR din iulie 2025 şi accesarea a 200 milioane EUR finanţare BEI, această colaborare cu Romgaz demonstrează că modelele de cooperare între companiile energetice româneşti pot accelera semnificativ tranziţia. Combinăm forţa financiară cu expertiza tehnică pentru a dezvolta împreună cu Romgaz 400MW capacitate verde, care vor contribui direct la ţinta naţională de energie regenerabilă până în 2030", a afirmat Chiriţă, în comunicat.
La rândul său, Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, a punctat faptul că memorandumul semnat cu Electrica confirmă angajamentul pentru investiţii în energie curată şi consolidarea rolului de pilon al securităţii energetice a României.
Grupul Electrica oferă servicii pentru aproximativ patru milioane de utilizatori şi acoperă 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica, societatea holding a Grupului, este listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat.
Grupul Romgaz este format din Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz (societate-mamă) şi Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploieşti şi Romgaz Black Sea Limited ('RBS'), ambele deţinute în proporţie de 100% de Romgaz.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 183 / 20048 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...