ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eurostat: România, printre ţările cu un declin sever al producţiei industriale, în iulie. Paradoxal, statistica națională indica o creștere de 3%

13 Septembrie 2024   |   Agerpres

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în România producţia industrială a consemnat în iulie, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 3%, ca serie brută, pe fondul majorărilor înregistrate în cele trei sectoare industriale

 
 
Producţia industrială a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană în iulie, comparativ cu luna precedentă (când acest indicator nu s-a modificat în zona euro şi a crescut cu 0,1% în UE), iar Malta, Estonia şi România sunt ţările care au înregistrat cel mai sever declin, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri ale producţiei industriale în iulie, faţă de iunie, au fost în Irlanda (9,2%), Croaţia (8%) şi Belgia (7,3%), iar cel mai semnificativ declin în Malta (minus 5,5%), Estonia (minus 4,8%) şi România (minus 3,4%).


În cazul UE, a scăzut cu 1,3% producţia de bunuri intermediare, cu 1,7% cea de bunuri de capital, cu 2,2% cea de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce a crescut cu 0,4% producţia de energie şi cu 2,1% producţia de bunuri de folosinţă imediată.

De asemenea, producţia industrială a scăzut cu 2,2% în zona euro şi cu 1,7% în Uniunea Europeană în iulie, comparativ cu perioada similară din 2023.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri anuale ale producţiei industriale în iulie au fost în Danemarca (19,8%), Grecia (10,8%) şi Finlanda (6,4%), iar cel mai semnificativ declin în Ungaria (minus 6,4%), Estonia (minus 5,8%), Germania (minus 5,5%) şi România (minus 4,3%).

În cazul UE, a scăzut cu 2,7% producţia de bunuri intermediare, cu 5,4% cea de bunuri de capital, cu 3,5% cea de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce a crescut cu 2,3% producţia de energie şi cu 3,9% producţia de bunuri de folosinţă imediată.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în România producţia industrială a consemnat în iulie, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 3%, ca serie brută, pe fondul majorărilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+10,7%), industria extractivă (+4,6%) şi industria prelucrătoare (+1,9%). La polul opus, ca serie ajutată, sectorul producţiei industriale a scăzut cu 3,4%, situaţie determinată de activitate derulată în industria prelucrătoare (-4,6%).

În acelaşi timp, în iulie 2024, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, precum şi industria extractivă au crescut cu 3,1%, respectiv cu 1,2%, comparativ cu luna anterioară.

La nivelul lunii iulie 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 0,2%, datorită industriei extractive (+2,9%). Pe de altă parte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,2%, iar industria prelucrătoare a rămas la acelaşi nivel, de la un an la altul.

De asemenea, ca serie ajustată, producţia industrială s-a diminuat în iulie 2024, faţă de luna similară din 2023, cu 3,9%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-4,5%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,6%). În schimb, industria extractivă a crescut cu 2,2%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3711 / 21257
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...