ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FMI confirmă discuţiile privind extinderea finanţării, în urma majorării preţurilor alimentelor

14 Septembrie 2022   |   Agerpres

Planul a fost analizat luni, la o reuniune neoficială a Comitetului executiv al FMI.

 
 
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a confirmat marţi că va căuta să extindă instrumentul său de împrumut, pentru a ajuta ţările afectate de criza alimentară, inclusiv printr-o nouă "fereastră pentru şocul alimentelor", care va furniza finanţare de urgenţă, transmite Reuters.
 
Planul, anunţat luni de Reuters, va permite FMI să majoreze creditarea către statele care se confrunte cu dificultăţi în gestionarea balanţei de plăţi, în urma crizei alimentare, provocate de invazia Ucrainei de către Rusia şi a inflaţiei globale, în urma pandemiei.
 
Planul a fost analizat luni, la o reuniune neoficială a Comitetului executiv al FMI.
 
Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, a explicat că instituţia, care a acordat împrumuturi de peste 268 miliarde de dolari unui număr de 93 de ţări de la începutul pandemiei, va folosi toate instrumentele disponibile pentru a sprijini statele membre, şi analizează "toate opţiunile pentru a îmbunătăţi setul de instrumente al FMI, inclusiv ajutarea ţărilor afectate de criza alimentară".
 
Într-un comunicat transmis Reuters, Gerry Rice a explicat că Board-ul FMI tocmai a început discuţiile neoficiale "privind o astfel de propunere: o nouă fereastră pentru şocul alimentelor, conform aranjamentelor noastre financiare de urgenţă".
 
Noi discuţii sunt planificate în cadrul Board-ului pentru a obţine aprobarea oficială a modificărilor, a adăugat Rice.
 
Acesta a explicat că FMI a acordat împrumuturi de 27 miliarde de dolari unui număr de 57 de ţări cu venituri scăzute, şi continuă să încurajeze statele membre "să vină la noi cât mai devreme pentru sprijinul financiar de care au nevoie".
 
Conform propunerii discutate luni, vor fi majorate temporar actualele limite de acces şi li se va permite tuturor statelor membre să împrumute suplimentar până la 50% din cota lor la FMI, conform Instrumentului rapid de finanţare şi Instrumentului rapid de credit, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
 
Votul oficial pentru sprijinirea măsurii, dezvoltată de echipa FMI în ultimele luni, este aşteptat înainte de reuniunea anuală a FMI din octombrie.
 
Pe plan global, preţurile produselor alimentare au crescut semnificativ, în urma blocării rutelor de aprovizionare, a sancţiunilor şi a altor restricţii comerciale, deşi acordul realizat de Naţiunile Unite luna trecută a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene şi a dus la reducerea preţurilor.
 
Instituţia financiară cu sediul la Washington estima în iulie că inflaţia va ajunge anul acesta la 6,6% în economiile avansate şi la 9,5% în economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce reprezintă "riscuri clare" la adresa stabilităţii macroeconomice actuale şi viitoare.
 
Multe ţări din Africa şi alte state sărace, care se confruntă cu lipsa alimentelor şi foamete, au cerut majorarea fondurilor, dar încă nu se poate aprecia cu exactitate numărul ţărilor care vor solicita ajutor financiar suplimentar.
 
Un purtător de cuvânt al FMI declara săptămâna trecută pentru Reuters că instituţia financiară globală "continuă să colaboreze strâns cu autorităţile ucrainene şi explorează în prezent toate opţiunile fezabile pentru a furniza sprijin suplimentar Ucrainei în aceste condiţii dificile".
 
În multe state în curs de dezvoltare, alimentele sunt pe primul loc în coşurile inflaţioniste - selecţia de bunuri folosite la calculul costului vieţii - conform datelor FMI. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10233 / 21119
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...