ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grupul BCR a încheiat anul trecut cu un profit net în creştere cu 33%

29 Februarie 2024   |   AGERPRES

Conform unui comunicat, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 17,2%, până la 3,206 miliarde de lei (648 milioane de euro) în 2023, de la 2,735 miliarde de lei (555 milioane de euro) în 2022, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari, parţial compensate de cheltuieli operaţionale mai ridicate.

 
 
Grupul BCR a înregistrat un profit net de 2,321 miliarde de lei (469 milioane de euro) în 2023, în creştere cu 33% faţă de cel din 2022, care s-a situat la 1,746 miliarde de lei (354 milioane de euro), pe fondul unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de un volum mai mare de afaceri cu clienţii, a anunţat, joi, banca.

Conform unui comunicat, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 17,2%, până la 3,206 miliarde de lei (648 milioane de euro) în 2023, de la 2,735 miliarde de lei (555 milioane de euro) în 2022, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari, parţial compensate de cheltuieli operaţionale mai ridicate.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 24%, până la 3,656 miliarde de lei (739 milioane de euro) în 2023, de la 2,949 miliarde de lei (598 milioane de euro) în 2022, determinat de un volum mai mare de business, împreună cu dobânzi mai mari pe piaţa monetară.


Venitul net din comisioane s-a îmbunătăţit cu 7,2%, ajungând la 1,013 miliarde de lei (205 milioane de euro) în 2023, de la 944 milioane de lei (191 milioane de euro) în 2022, determinat de venituri din comisioane mai mari din creditarea corporate, cât şi din operaţiuni cu titluri de valoare şi asigurări.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 12,5%, la 552 milioane de lei (112 milioane de euro), anul trecut, de la 630 milioane de lei (128 milioane de euro) în 2022, determinat de o activitate de tranzacţionare mai redusă.

Venitul operaţional a crescut cu 14,3%, până la 5,273 miliarde de lei (1,066 miliarde de euro) în 2023, de la 4,615 miliarde de lei (936 milioane de euro) în 2022, determinat de venituri nete din dobânzi şi venituri nete din comisioane mai mari.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 2,067 miliarde de lei (418 milioane de euro) în 2023, în creştere cu 9,9% în comparaţie cu 1,880 miliarde de lei (381 milioane de euro) în 2022, determinat de cheltuieli cu personalul mai mari generate de mediul inflaţionist. În baza acestor evoluţii, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit până la 39,2% în 2023, faţă de 40,7% în 2022.

În comunicatul băncii se menţionează că rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a reflectat o alocare de provizion de 46 milioane de lei (9 milioane de euro) în 2023, comparativ cu o alocare de 394 milioane de lei (80 milioane de euro) în 2022. Rezultatul curent a constat în principal din provizioane de portofoliu înregistrate pentru creditele performante, în timp ce eliberările de provizioane determinate de activităţile de colectare pe ambele segmente retail şi corporate au compensat în totalitate nivelul normal de alocări pentru noi credite neperformante.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 2,9% în decembrie 2023, stabil faţă de nivelul de 2,8% înregistrat în decembrie 2022. Această evoluţie reflectă volumul recuperărilor şi al creditelor redevenite performante pe ambele segmente retail şi corporate, care au compensat ritmul normal de formare de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante a atins nivelul de 168,7% în decembrie 2023.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR) s-a situat la nivelul de 22,5% în decembrie 2023, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 20,8% (Grup BCR) în decembrie 2023 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR.

Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu 6,2%, până la 58,743 miliarde de lei (11,806 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2023, de la 55,329 miliarde de lei (11,179 miliarde de euro) la 31 decembrie 2022, susţinute de ambele segmente retail şi corporate.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 3,8% până la 78,482 miliarde de lei (15,773 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2023, de la 75,589 miliarde de lei (15,272 miliarde de euro) la 31 decembrie 2022, susţinute atât de creşterea depozitelor retail, cât şi a celor corporate.

"Pentru BCR, prosperitatea se construieşte şi prin educaţie financiară, mai departe de tot ce înseamnă o colaborare reală cu toţi clienţii şi acces la o experienţă bancară completă. Iar, astăzi, celebrăm 1 milion de români care au fost deschişi să poarte discuţii sincere despre bani alături de noi. 650.000 de oameni şi-au pus încrederea şi au făcut pasul spre bazele educaţiei financiare alături de Şcoala de Bani, în timp ce peste 400.000 de oameni au beneficiat de un plan financiar personalizat în ultimul an şi jumătate, prin serviciul de coaching financiar BCR. Aceste date vorbesc, în primul rând, despre construcţie de valoare în timp, prin educaţie financiară şi alegeri financiare inteligente. Sunt fundaţia pe care o avem pentru dezvoltarea unei societăţi unde oamenii sunt mai încrezători şi mai capabili săşi atingă obiectivele financiare. Mai departe, rolul nostru este să mobilizăm resurse pentru a susţine România ca forţă economică a regiunii, prin consolidarea ecosistemului local de afaceri şi prin dezvoltarea potenţialului uman. Pentru că absolut toţi românii trebuie să aibă şanse echitabile să reuşească şi să fie apreciaţi în România, pentru că noi toţi trebuie să fim parte din construcţia de încredere şi rezilienţă de ţară", a declarat Sergiu Manea, directorul general al BCR.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 318 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 63% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale (2.000 de echipamente) şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1867 / 18294
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%. CMS, în Top 10 consultanți juridici care au asistat cele mai multe tranzacții de M&A la nivel global, Clifford Chance se remarcă pe ”bătrânul continent”, iar Schoenher în Estul Europei, regiune în care Filip & Company a intrat în Top 25
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Iablonschi & Asociații se alătură rețelei Marcalliance, care își consolidează astfel rețeaua globală și prezența în Europa de Est | Dorothée De Bernis (Președinte Marcalliance): ”Ne bazăm în România pe o echipă juridică de încredere”
Hațegan Attorneys, firmă de avocatură de tip butique cu sediul la Timișoara, își consolidează practica de Banking & Finance prin cooptarea unui profesionist cu experiență în corporate banking pe poziția de counsel
Arbitrajul ICSID cerut de 15 firme și 28 de persoane fizice din 7 țări, care care cer compensații pentru tratamentul aplicat de autoritățile române, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 213 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...