Havrileţ (Ministerul Energiei): OUG 114 a fost solicitată de furnizorii de energie şi gaze ai consumatorilor casnici; avem un mix al intereselor
14 Februarie 2019 T. S.
El a precizat că un element de bază care a fost evocat este gradul de sărăcie a populaţiei, care ar în final al putea genera convulsii sociale.
Furnizorii care livrează energie şi gaze consumatorilor casnici sunt cei care au solicitat emiterea OUG 114/2018 şi tot ei sunt cei care au de câştigat în urma aplicării ei, a declarat, joi, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o dezbatere pe tema ordonanţei.
"Ordonanţa a fost solicitată de cei care câştigă din ea. Aşa cum avem un mix al energiei, aşa avem şi un mix al intereselor. Dacă vrem să vedem cine este câştigător, nu o să-l vedem aici (la dezbatere - n.r.), aici au venit cei care pierd din ordonanţă, cei care câştigă nu sunt aici. Câştigă cei care au piaţa reglementată asigurată şi venitul asigurat. Ei sunt marii câştigători şi pentru că îşi păstrează piaţa îngheţată", a spus el.
"Ordonanţa a fost solicitată de cei care câştigă din ea. Aşa cum avem un mix al energiei, aşa avem şi un mix al intereselor. Dacă vrem să vedem cine este câştigător, nu o să-l vedem aici (la dezbatere - n.r.), aici au venit cei care pierd din ordonanţă, cei care câştigă nu sunt aici. Câştigă cei care au piaţa reglementată asigurată şi venitul asigurat. Ei sunt marii câştigători şi pentru că îşi păstrează piaţa îngheţată", a spus el.
La dezbatere au fost prezenţi reprezentanţi ai Centrului Român al Energiei, ai producătorilor de energie regenerabilă, ai Complexului Energetic Oltenia, ai Bursei Române de Mărfuri, Elcen, Electrica şi Romgaz.
De asemenea, şi consumatorii casnici sunt câştigători, pentru că şi ei au fost protejaţi, a adăugat Havrileţ.
"De ce a trebuit să fie dată această ordonanţă? A trebuit să fie dată pentru că funcţionarea pieţei în ultimul an nu a fost una predictibilă, pentru că nu au fost îndeplinite anumite caracteristici fundamentale ale pieţei liberalizate. Nu a funcţionat, spre exemplu, mecanismul consumatorului vulnerabil şi nu au funcţionat alte reglementări, alte mecanisme care se autoreglementează în cadrul unei pieţe liberalizate", a arătat reprezentantul Ministerului Energiei.
El a precizat că un element de bază care a fost evocat este gradul de sărăcie a populaţiei, care ar în final al putea genera convulsii sociale.
"Astfel că, din perspectiva acestui element şi la solicitarea furnizorilor care au în portofoliu consumatori casnici, a fost emis acest act", a subliniat Havrileţ.
Consilierul ministerial a explicat că s-a ajuns aici din cauza creşterilor de preţ din ultimul an, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale.
"Sunt lucruri bune şi sunt lucruri mai puţin bune (efecte ale ordonanţei - n.r.). Problema este dacă lucrurile bune sunt într-adevăr bune, unii zic că sunt bune, dar de fapt sunt rele, şi să vedem dacă alea rele sunt chiar rele. Se conturează nevoia de dezbatere cu privire la piaţă. Cei care pierd vor fi foarte activi pe piaţă, iar cei care câştigă nu vor interveni, dar se va vedea cine câştigă şi cine pierde", a punctat el.
El a explicat care au fost cauzele care au dus la creşterile de preţuri din ultima vreme.
"Se desprinde cu ochiul liber că majorarea preţurilor la energie şi la gaze s-a întâmplat din cauza preţurilor marginale. În România, în momentele de consum extrem, ca urmare a temperaturilor extreme, mari vara şi mici iarna, producţia internă nu mai face faţă şi trebuie să importăm energie la un preţ mai mare decât preţul de producţie din România, iar acesta este un preţ marginal la care se aliniază şi producătorii interni. La fel şi la gaze", a precizat responsabilul ministerial.
El a amintit că, atunci când era preşedintele al ANRE, a solicitat liberalizarea pieţei gazelor încă din 2016, întrucât preţul de import era mai mic decât cel de producţie internă, dar măsura nu a fost aprobată.
"În 2016 România preţul gazelor de producţie internă era reglementat la 60 de lei pe MWh, iar pe pieţele internaţionale preţurile erau de 52 de lei pe MWh. Tot anul 2016 am solicitat şi nu s-a aprobat. Dacă făceam această liberalizare în 2016, acum am fi avut suficientă experienţă să gestionăm piaţa", a conchis Havrileţ.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 21548 / 21720 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





