ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Industria fast-food-ului se pregăteşte pentru un an mai slab (analiză)

05 August 2024   |   Agerpres

Consumatorii vor continua să fie mai atenţi la cum îşi cheltuiesc banii într-un context economic tensionat.

 
 
Industria fast-food se pregăteşte pentru un an mai slab, în timp ce încearcă să recâştige clienţii care au fost forţaţi de inflaţie să reducă costurile şi gătesc acasă, arată o analiză realizată de o platformă de tranzacţionare şi investiţii.

"În timp ce Fed-ul american a dat aseară (miercuri seara, n.r.) speranţe pentru o reducere a ratei dobânzii în septembrie, aceasta nu va avea efecte imediate asupra consumatorilor şi a comportamentului lor. Reducerea ratei dobânzii ar fi o veste bună pentru investitori, dar companiile din industria fast-food se pregătesc cel mai probabil pentru un an mai puţin bun", a precizat analistul e-Toro, Bogdan Maioreanu, într-un comunicat.

Un avertisment în acest sens a venit din partea producătorului de cartofi congelaţi Lamb Weston, care a menţionat, în conferinţa privind raportarea financiară, că înregistrează deja o scădere a traficului în restaurante, iar situaţia ar putea continua şi în lunile următoare. Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca mediul operaţional din acest an să fie dificil, ceea ce va duce în continuare la scăderea fluxului în restaurante şi a cererii de cartofi prăjiţi. De asemenea, consumatorii vor continua să fie mai atenţi la cum îşi cheltuiesc banii într-un context economic tensionat.


Potrivit sursei citate, deoarece cartofii congelaţi sunt un ingredient principal pentru industria fast-food şi McDonald's este cel mai mare client al Lamb Weston, această evaluare nu se referă numai la cartofii prăjiţi, ci poate fi extrapolată la întreaga industrie fast-food. De fapt, cea mai mare companie de fast-food din lume după capitalizarea de piaţă, McDonald's, a raportat deja în al doilea trimestru vânzări comparabile la nivel mondial care au scăzut cu 1% faţă de aşteptările de creştere cu 0,8% ale analiştilor, atrage atenţia Bogdan Maioreanu.

"Vânzările comparabile din SUA au fost de -0,7% faţă de consensul analiştilor, cu aşteptări de +1,0%. Compania se aşteaptă, de asemenea, la creşterea concurenţei şi consumatori mai atenţi la cheltuielile lor în perioada următoare. Dar investitorii au reacţionat foarte pozitiv la vestea că oferta specială de 5 dolari va rămâne în meniul companiei în continuare. Motivul este că această ofertă atrage clienţi dinspre alte lanţuri şi îi readuce în restaurante pe cei forţaţi de inflaţie să se orienteze către mâncarea mai ieftină gătită acasă. De asemenea, oferta aduce înapoi la McDonald's şi consumatorii cu venituri mici", a explicat analistul.

Există şi alte lanţuri americane de restaurante cu servire rapidă care, cel mai probabil, au aceleaşi preocupări, pe măsură ce apar tot mai multe semne că există o reţinere a consumatorilor privind anumite categorii de cheltuieli discreţionare. Burger King, Wendy's, Taco Bell au reînviat, de asemenea, ofertele cu valoare de 5 dolari, sperând să readucă clienţii din bucătăria proprie în restaurantele lor, susţine Maioreanu.

"De fapt, clienţii fast-food din SUA apreciază comoditatea şi preţul, dar şi gustul. Fast food-ul este relativ ieftin în comparaţie cu alte restaurante, dar semnificativ mai scump decât prepararea mâncării acasă. Un experiment a arătat că, pentru produse comparabile, gătitul acasă poate fi cu 50 până la 70% mai ieftin decât comandarea de mâncare la pachet", a mai arătat reprezentantul platformei.

Cu toate acestea, industria fast-food se numără printre cele care speră să primească un mic ajutor de la scăderea ratelor dobânzii care ar putea veni în aproximativ două luni. Rezerva Federală americană a menţinut rata dobânzii neschimbată noaptea trecută, dar preşedintele Fed, Jerome Powell, a oferit pieţei un uriaş balon de oxigen. El a indicat posibilitatea unei reduceri a ratei dobânzii chiar în septembrie, dacă datele o vor susţine, aminteşte Bogdan Maioreanu.

Conform instrumentului CME FedWatch, şansele unei reduceri a ratei cu 0,5% în septembrie au crescut după comentariile lui Powell, iar acum piaţa prevede trei reduceri până la sfârşitul anului. Pieţele au reacţionat, indicele S&P 500 crescând cu 1,58%, iar Nasdaq cu 2,64%. În timp ce efectele din pieţele financiare ale scăderii ratei dobânzii sunt foarte rapide, cu fluxuri de numerar curgând din nou către industriile care au fost mult timp însetate, economia ar putea avea nevoie de timp pentru a se reajusta şi ar putea dura şi mai mult până când consumatorii vor folosi excesul de buget pentru a reveni în restaurante.

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii fondată în 2007 iar în prezent are peste 35 de milioane de utilizatori înregistraţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4172 / 21500
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...