INS: Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat anul trecut
10 Februarie 2021 Agerpres
Potrivit statisticii, în ultimele trei luni din 2020 sporul negativ a fost de 52.219 persoane.
Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat în anul 2020 faţă de anul 2019, cu un minus de 118.587 persoane faţă de 57.244 persoane, în condiţiile în care, numai în ultimele trei luni, sporul natural negativ a atins aproape valoarea din 2019, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat miercuri.
Potrivit statisticii, în ultimele trei luni din 2020 sporul negativ a fost de 52.219 persoane.
Astfel, sporul natural negativ a crescut de aproape trei ori în luna decembrie 2020 faţă de cel din luna decembrie 2019, cu un minus de 20.259 persoane în ultima lună a anului trecut, faţă de un minus de 7.188 persoane în luna decembrie 2019.
Totodată, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu trei mai mic în luna decembrie 2020, decât cel înregistrat în luna decembrie 2019.
Potrivit statisticii, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna decembrie 2020 a fost mai mare cu 433 comparativ cu aceeaşi lună din 2019. Numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie 2020 a fost cu 13.504 mai mare faţă de luna decembrie 2019.
"În luna decembrie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 18.072 persoane (9.857 bărbaţi şi 8.215 femei), iar în mediul rural decesul a 18.044 persoane (9.520 bărbaţi şi 8.524 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 7.138 persoane (4.150 bărbaţi şi 2.988 femei) în mediul urban şi cu 6.366 persoane (3.393 bărbaţi şi 2.973 femei) în mediul rural", se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2020, cu 899 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.
Conform INS, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna decembrie 2020 s-au pronunţat cu 135 divorţuri mai puţine decât în luna decembrie 2019.
"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019 şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent dar, începând cu luna decembrie 2020, s-a înregistrat un număr mai mare de născuţi-vii faţă de luna corespunzătoare din anul 2019. Din luna februarie 2020, sporul natural negativ s-a accentuat lunar, faţă de aceeaşi lună din anul precedent", se mai spune în comunicat.
Potrivit datelor INS, în luna decembrie 2020 s-a înregistrat naşterea a 15.857 copii, cu 2.103 mai mulţi copii decât în luna noiembrie 2020.
Numărul deceselor înregistrate în luna decembrie 2020 a fost de 36.116 (19.377 bărbaţi şi 16.739 femei), cu 1.347 decese (661 bărbaţi şi 686 femei) mai multe decât în luna noiembrie 2020. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna decembrie 2020, a fost de 85 copii, în creştere cu 1 faţă de luna noiembrie 2020.
"Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie", se mai spune în comunicat.
În luna decembrie 2020, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (15.389 decese, reprezentând 42,6% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 9.322 decese, reprezentând 25,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 6.772 decese (18,8%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (62 decese), 0-4 ani (98 decese) şi 20-29 ani
(122 decese).
Sporul natural s-a menţinut negativ (-20.259) în luna decembrie 2020, numărul persoanelor decedate depăşind de 2,3 ori numărul născuţilor-vii.
Totodată, în luna decembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.453 căsătorii, cu 186 mai puţine decât în luna noiembrie 2020. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.245 în luna decembrie 2020, cu 258 mai multe decât în luna noiembrie 2020.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 17648 / 21840 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





