ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Investiţiile în îmbunătăţirea competenţelor pot crea 5,3 milioane de locuri de muncă până în 2030 (raport)

26 Ianuarie 2021   |   Agerpres

China va fi cea mai mare câştigătoare a unei astfel de iniţiative, în timp ce statele din Europa Centrală şi Est vor beneficia mai puţin, parţial din cauza structurii economiilor şi a nivelului de educaţie, se precizează în document.

 
 
Investiţiile cumulate ale guvernelor şi companiilor în îmbunătăţirea competenţelor şi recalificarea forţei de muncă ar conduce la o creştere a PIB global cu 6,5 trilioane de dolari şi ar crea 5,3 milioane de locuri de muncă până în 2030, potrivit raportului "Upskilling for Shared Prosperity", lansat la Davos de PwC şi Forumul Economic Mondial.
 
China va fi cea mai mare câştigătoare a unei astfel de iniţiative, în timp ce statele din Europa Centrală şi Est vor beneficia mai puţin, parţial din cauza structurii economiilor şi a nivelului de educaţie, se precizează în document.
 
"Economiile din Europa Centrală şi de Est poartă încă povara tranziţiei la piaţa liberă: şomaj pe termen lung, populaţie neocupată, sisteme de educaţie care nu au evoluat în acelaşi ritm cu cererea de pe piaţa forţei de muncă. Din aceste motive, sunt mai vulnerabile în faţa schimbărilor aduse de noile tehnologii care impun competenţe crescute. În urmă cu doi ani noi estimam că în jur de 600 mii de locuri de muncă din România vor fi afectate, până în 2029, de automatizare şi digitalizare. Ne aşteptăm ca acest proces să fie mult mai rapid în noul context, schimbat de pandemie şi sperăm că atât guvernul, cât şi companiile să devină tot mai conştiente că trebuie să investească mai mult în educaţie şi formare profesională", a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România, într-un comunicat al companiei remis marţi AGERPRES.
 
Potrivit raportului, în condiţiile în care şomajul este aşteptat să crească pe măsură ce economiile continuă să experimenteze efectele pandemiei, investiţiile în îmbunătăţirea competenţelor forţei de muncă globale sunt esenţiale pentru stimularea redresării economice după COVID-19.
 
Avantajele mai ample ale dezvoltării competenţelor sunt creşterea productivităţii, a numărului locuri de muncă mai bune, plătite echitabil, care contribuie la reducerea inegalităţilor salariale, în special a celor create de noile tehnologii, precizează sursa citată.
 
În context, documentul îndeamnă guvernele să adopte o abordare agilă pentru a stimula iniţiativele naţionale de îmbunătăţire a competenţelor, să colaboreze cu companiile, organizaţiile non-profit şi autorităţile din educaţie şi să ofere stimulente pentru crearea de locuri de muncă în economia verde şi sprijinirea inovaţiei tehnologice.
 
Economiile în care deficienţele de competenţe sunt mai mari ar putea vedea cele mai mari câştiguri ca procent din PIB, inclusiv China (7,5%) şi India (6,8%), Spania (6,7%), Australia (5,9%) şi Africa de Sud (4,4%).
 
Europa Centrală şi de Est va avea cele mai mici beneficii la nivel global, de 2,1% într-un scenariu accelerat şi 1,8% în scenariul de bază. De asemenea, unele economii dezvoltate vor avea câştiguri mai mici, variind de la 2% în Japonia la 0,3% în Germania, având în vedere că productivitatea şi baza lor de competenţe sunt deja mai puternice decât pe pieţele emergente.
 
"Sectoarele care au avut creşteri salariale şi de productivitate scăzute de-a lungul timpului ar putea obţine beneficii semnificative în urma îmbunătăţirii calificărilor. Spre exemplu, sănătatea şi asistenţa socială ar putea contribui la creşterea PIB cu 380 de miliarde de dolari prin îmbunătăţirea competenţelor până în 2030", se mai arată în comunicat.
 
Unul dintre cele mai eficiente sisteme de ocupare a forţei de muncă, dat exemplu în raport, este cel al Danemarcei. Introdus în urmă cu 25 de ani, acesta se bazează pe mobilitatea locurilor de muncă. Angajaţii care îşi pierd locul de muncă primesc până la 90% din salariu pentru o perioadă de doi ani, sub rezerva recalificării sau explorării opţiunilor antreprenoriale sau a locurilor de muncă în alte oraşe. Puţini danezi îşi pierd locul de muncă pentru că sunt concediaţi. Majoritatea iau iniţiativa de a pleca şi de a se recalifica, profitând de aceste politici active pe piaţa muncii.
 
În perioada 25-29 ianuarie, Forumul Economic Mondial organizează Davos 2021, o săptămână de dezbateri virtuale în care lideri din întreaga lume discută despre restabilirea încrederii în lumea post-COVID-19. Raportul "Upskilling for Shared Prosperity" a fost publicat de PwC şi Forumul Economic Mondial, în prima zi a acestei săptămâni de dezbateri.
 
PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16667 / 20711
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...