ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

KRUK România: 22% dintre români au restanțe, cei mai mulți la facturi și datorează circa trei venituri lunare

17 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

Veniturile insuficiente sau lipsa unei surse de venit, dar și aparitia unor probleme de sănătate sunt principalele motive pentru acumularea restanțelor.

Cosmina Marinescu, CEO KRUK România

 
 
Acumulăm mai multe datorii în 2022, deși economisim la fel ca anul trecut, arată rezultatele celui mai recent studiu național care reflectă atitudinile și obiceiurile românilor în domeniul financiar, realizat de KRUK România împreună cu IRES în luna noiembrie a acestui an.

”Am demarat această cercetare într-un context economic special, dificil pentru finanțele personale ale românilor cu credite, dar și a celor care plătesc alimente, utilități și servicii. De aceea, am urmărit să aflăm un barometru al datoriilor și să vedem câți dintre români și le asumă, fiindcă acesta e primul pas spre echilibrarea situației financiare pentru iarna care vine și pentru anul viitor, declară Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.


Analiza arată că 22% dintre români au restanțe, majoritatea la plata facturilor (15%), la returnarea împrumuturilor (8%), dar și la rate (7%). Mai mult de jumătate dintre restanțieri datorează cel mult valoarea unui venit lunar iar 16% au deja de plată mai mult de trei venituri lunare. Veniturile insuficiente sau lipsa unei surse de venit, dar și aparitia unor probleme de sănătate sunt principalele motive pentru acumularea restanțelor. Doar 20% dintre cei intervievați declară repercusiunile legale ca fiind principalul motiv de plată si puțin sub acest procent ar plăti din obligație morală. Cu toate acestea, aproape toți cei intervievați anul acesta spun că prioritizează plata facturilor la utilități, pe care nu o amână niciodată, în detrimentul cheltuielilor cu sănătatea.

Economisirea nu e, în schimb, o prioritate în 2022, relevă studiul. Jumătate din familiile din România nu fac economii, 44% declară ca au avut datorii – în creștere față de anul trecut, iar 50% că e dificil sau foarte dificil să le achite.

”Ca să evităm o spirală a datoriilor, e necesar sa ne evaluăm corect veniturile, să economisim inteligent, să prioritizăm și să limităm cheltuielile până la ceea ce e cu adevărat esențial, să învățăm cum să ne gestionam dările astfel încât să ne asigurăm că scăpăm de stresul generat de ele. În ultimii 15 ani, peste o jumătate de million de români și-au asumat datoriile și le-au plătit integral către KRUK, iar valoarea lor s-a reîntors în circuitul financiar. Chiar dacă noi înțelegem orice situație financiară și susținem pas cu pas plata la timp, responsabilitatea e tot a clientului și e foarte important ca acesta să conștientizeze consecințele”, completează Liviu Costică, COO KRUK România.

Principalul factor pentru care românii aleg să își achite datoriile la timp este reducerea stresului și doar 12% se tem de repercusiunea propririlor. În schimb, 90% declară că și le asumă și se consideră responsabili personal pentru restanțele acumulate, deși se așteaptă la recompense pentru plata acestora la timp. O treime din respondenții cu restanțe spun că trebuie sa renunțe la cheltuielile de bază în gospodărie ca să poată plăti datoriile, iar 14% chiar la cheltuielile cu sănătatea. Trei sferturi dintre români consideră ca e necesar să acumuleze datorii ca să poată face investiții semnificative pentru familie.

30% dintre români trăiesc doar cu strictul necesar și doar 40% declară că au bani pentru un trai decent. Cu toate acestea, suma medie economisită este în ușoară creștere față de anul trecut, de la 960 de lei la 1125 de lei pe lună. Chiar și asa, numai 40% dintre cei care fac economii pot trăi din fondurile de urgență maximum trei luni. 30% nu își fac astfel de fonduri.

Acelasi procent care ar fi investit anul trecut în afaceri, anul acesta declară că ar ține, mai bine, banii la saltea. Doar 3% ar investi la bursă. Majoritatea (37%) ar depune, în continuare, banii la bancă. A crescut interesul pentru plata creditelor, iar băncile au rămas cea mai sigură variantă de creditare pentru români.
În ce privește prioritizarea plății ratelor, 44% dintre persoanele intervievate declară că, în acest moment, nu mai au astfel de cheltuieli. Dintre cei care declară că au credite, 93% le achită cu prioritate, în creștere cu 9% față de anul trecut.

Comparativ cu anul trecut, a crescut (+12%) numărul românilor care declară ca au avut vreodată credite, ceea ce înseamnă că mai mulți români au accesat anul acesta pentru prima dată această metodă de finanțare; cei mai multi care se împrumută astfel sunt din Transilvania și Banat și au între 46 si 55 de ani. Câștigă teren în 2022 însă serviciul Revolut, în fața conturilor de economii; 80% dintre români declară că nu au cont de economii.

Cercetarea a fost realizată de KRUK România, lider de piață în managementul creanțelor, împreună cu IRES în luna noiembrie a acestui an, pentru a marca “Ziua Fără Datorii” – o inițiativă internațională a Grupului KRUK, derulată pentru al doisprezecelea an consecutiv în data de 17 noiembrie. Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel național, urban/rural, pe populația activă 18-65 ani, într-o marjă de eroare de ±4%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8453 / 20257
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...