ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

La nivelul Guvernului, mai multe propuneri de diminuare a impactului creşterii preţurilor la energie

17 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Instituţiile statului verifică toate companiile care furnizează energie electrică şi gaze şi care nu au respectat Legea consumatorului vulnerabil.

 
 
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că, la nivelul Guvernului, au fost analizate mai multe propuneri pentru diminuarea impactului creşterii preţului la energie, care vor fi discutate în şedinţa coaliţiei de guvernare, menţionând că scopul principal este protejarea consumatorului vulnerabil şi a instituţiilor esenţiale, iar economia să poată să funcţioneze.

"La nivelul Guvernului au fost analizate mai multe propuneri care vor fi discutate în această seară în coaliţie. Scopul principal este să protejăm consumatorul vulnerabil, să protejăm instituţiile esenţiale - şcoli şi spitale şi, de asemenea, să luăm măsuri astfel încât economia românească să poată să funcţioneze şi să nu fie afectată de impactul creşterilor de preţuri la energie şi gaze", a răspuns Ciucă întrebat, înainte de şedinţa coaliţiei, despre propunerile PSD de reducere a plafoanelor la energie electrică şi gaze naturale.


El a adăugat că s-au luat măsuri ca instituţiile statului să verifice toate companiile care furnizează energie electrică şi gaze şi care nu au respectat Legea consumatorului vulnerabil. Premierul a subliniat că verificările vor continua cu "fermitate" şi "corectitudine".

Întrebat în legătură cu propunerea PSD de reducere a TVA la energie începând din februarie, prim-ministrul a spus: "Măsurile care au vizat perioada de după 31 martie au fost prezentate în sensul de a asigura continuitatea celor care deja produc efecte prin Legea consumatorului vulnerabil, iar cele care vizează punerea lor în aplicare de la 1 februarie, aşa cum a fost analizate la vremea respectivă, se refereau la celelalte elemente de măsuri pe care putem să le luăm astfel încât aşa cum spuneam să diminuăm impactul creşterii preţurilor".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12859 / 20806
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...