ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Majorarea dobânzilor în actualul context macroeconomic ar putea să intervină mai devreme decât s-a anticipat (analişti)

29 Iunie 2021   |   Agerpres

Evoluţia temperată a cursului euro în această perioadă vine să confirme estimările făcute la începutul anului, însă dinamica din piaţa valutară s-ar putea să se accelereze pana la finalul anului, pe fondul evoluţiei condiţiilor macroeconomice, susţin analiştii Moneycorp.

 
 
Majorarea dobânzilor în actualul context macroeconomic ar putea să intervină mult mai devreme decât s-a anticipat, motiv pentru care companiile trebuie să îşi ia măsuri pentru a gestiona posibilele efecte asupra business-ului, afirmă analiştii Moneycorp într-un nou raport publicat marţi.
 
Evoluţia temperată a cursului euro în această perioadă vine să confirme estimările făcute la începutul anului, însă dinamica din piaţa valutară s-ar putea să se accelereze pana la finalul anului, pe fondul evoluţiei condiţiilor macroeconomice, susţin analiştii Moneycorp.
 
Totodată, cursul euro se încadrează, în prezent, în prognozele de la începutul anului, cu o medie constantă anuală de creştere de ~2%. Potrivit analiştilor, evoluţia cursului va fi influenţată, în perioada următoare, de modul în care motorul economic va reporni după un an de criză fără precedent, de evoluţia inflaţiei şi nivelul dobânzii de referinţă.
 
"Creşterea economică marcată în ultimele două trimestre, mai rapidă decât în alte economii dezvoltate, vine să confirme recuperarea treptată a relaţiilor de business. Prognoza de creşterea a exporturilor, pe fondul revenirii cererii din Germania, Franţa şi Italia, principalii noştri parteneri comerciali, va avea un impact pozitiv pentru economia românească'', afirmă Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania.
 
O şansă istorică pentru România va fi consemnată şi de implementarea PNRR, program prin intermediul căruia ar urma să ajungă în ţară 29,2 miliarde de euro, bani care vor contribui în mod decisiv la relansarea economică.
 
Programele de susţinere a economiilor, lansate la nivel internaţional, au generat cheltuieli extraordinare. Dincolo de efectele pozitive - menţinerea business-urilor pe linia de plutire, salvarea a zeci de milioane de locuri de muncă - principalul efect negativ, luat în calcul încă din start, l-a reprezentat creşterea inflaţiei.
 
"Toate economiile au fost prinse în acest carusel al creşterii preţurilor, scăderii consumului, a producţiei şi dificultăţile de aprovizionare generând o inflaţie semnificativă pe care o resimţim şi în România, 3,2% în luna mai. În ţările din regiunea noastră, situaţia este similară. Ungaria are o inflaţie în acest moment de 5,1%, Polonia de 4,3% iar Cehia de 3,1%'', arată analiza Moneycorp.
 
Potrivit experţilor, inflaţia va continua să reprezinte o provocare pe tot parcursul anului 2021, mai ales într-o economie slab capitalizată cum este cea românească.
 
"Creşterea preţurilor materiilor prime, a transporturilor, a utilităţilor şi evoluţia cursului de schimb generează deja un val de scumpiri. Acestea vor influenţa în mod semnificativ competitivitatea mediului de business şi vor diminua puterea de cumpărare, mai ales în contextul retragerii treptate a mecanismelor de ajutor guvernamental. Pentru a-şi păstra nivelul de competitivitate, companiile trebuie să ia în calcul toate aceste riscuri, sa continue procesul început de digitalizare şi optimizare şi să ia măsuri inclusiv în zona costurilor valutare şi de finanţare", afirmă Cosmin Bucur, Managing Direcor al Moneycorp Romania.
 
Acesta susţine că presiunilor inflaţioniste li se vor adăuga cele generate de posibila creştere a dobânzilor de referinţă, băncile centrale având la dispoziţie şi acest instrument de contracarare a creşterii inflaţiei.
 
La rândul său, Claudiu Ghebaru, Senior Dealer în cadrul Moneycorp, afirmă că ipoteza de creştere a dobânzilor este doar o chestiune de timp, în funcţie de evoluţia economiei. "Dacă ROBOR la 3 luni, înainte de pandemie ajunsese la 3,23%, în luna iunie a coborât la 1,49%, minimul ultimilor 4 ani. Dacă presiunile inflaţioniste vor continua, având în vedere nivelul inflaţiei care a depăşit deja aşteptările specialiştilor, atât mediul de afaceri cât şi orice cetăţean cu credit, indiferent că vorbim de credite de consum, imobiliare sau leasing, trebuie să se aştepte şi să se pregătească pentru o potenţială creştere a dobânzilor la credite'', a declarat Claudiu Ghebaru.
 
Potrivit acestuia, un semnal în acest sens este aşteptat să vină şi din SUA, unde are loc cea mai rapidă revenire economică de după recesiunea din 1930, care însă a adus şi o inflaţie de 4,2%, mult peste ţinta dorită. Drept urmare, FED a anunţat pentru anul 2023 cel puţin o creştere a dobânzilor de referinţă, mult mai repede decât aşteptările iniţiale, anunţ ce a adus volatilitate semnificativă în pieţe (valutară, acţiuni, obligaţiuni, metale preţioase). Creşterea dobânzilor va atrage aprecierea dolarului în raport cu euro, deci implicit cu leul românesc. Astfel că, de la momentul anunţului FED, respectiv data de 18 Iunie, leul s-a depreciat în raportul cu dolarul cu aproximativ 1,8%.
 
În anul 2020, potrivit unui barometru realizat de Moneycorp, 36% dintre companii au transferat costurile deprecierii leului în preţul final către consumator.
 
Totodată, în 2021, acest mecanism de transfer către consumator al riscului valutar, cumulat cu creşterea preţurilor ca urmare a avansului inflaţiei, riscă să afecteze semnificativ nivelul de competivitate al companiilor.
 
"O parte semnificativă din companiile cu expunere pe cursul valutar au început să folosească activ instrumente de acoperire a riscului valutar înţelegând că pot preveni volatilitatea, cu efecte benefice directe asupra marjei comerciale deja supuse presiunilor inflaţioniste", a declarat Sebastian Bacioiu, Head of Dealing Moneycorp.
 
Pe de altă parte, Cosmin Bucur, Managing Direcor al Moneycorp România susţine că economia românească se află pe o traiectorie pozitivă. "Anul pandemiei, cu efectele sale negative, va fi depăşit mai repede decât estimările iniţiale, semn că mediul de business românesc a reuşit în mare parte să se adapteze provocărilor, să se restructureze şi să îşi creioneze primele măsuri pentru exploatarea potenţialului de creştere economică. Evoluţia inflaţiei şi a dobânzii de referinţă precum şi aprobarea PNRR vor fi principalele elemente de urmărit în 2021'', a menţionat Cosmin Bucur.
 
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituţie de plăţi din Europa. Compania a câştigat, în 2019, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.
 
În România, Moneycorp lucrează cu peste 1.000 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale sau FMGC. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16016 / 21763
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...