Metavers: următoarea frontieră a experienței umane şi de muncă

Din când în când, apare o nouă paradigmă tehnologică, care promite să re-organizeze în mod fundamental industriile, economiile, societățile și viața de zi cu zi. La aproximativ 10 ani de la ultima astfel de schimbare - social, mobil, cloud - s-ar putea să ne aflăm în pragul uneia noi: metaversul.

Prezentat ca fiind succesorul internetului, metaversul se referă la un tărâm virtual tridimensional, comun, în care oamenii interacționează cu obiectele, cu mediul înconjurător și între ei prin intermediul unor reprezentări digitale ale lor sau avataruri. Element principal al romanelor științifico-fantastice de zeci de ani, metaversul nu este un concept nou; există deja versiuni timpurii funcţionale, în special în industria jocurilor video. Cu toate acestea, odată cu pandemia, care a accelerat convergența dintre fizic și digital, împreună cu evoluția tehnologiilor complementare și emergente, metaversul pare pregătit să se extindă în toate sferele de activitate umană.

Fără îndoială, conceptul se află încă la început, dar se întrezăresc deja imagini despre cum ar putea arăta metaversul, cum îl vor folosi oamenii și ce oportunități va genera. Provocarea pentru întreprinderi, guverne și societate în general este de a naviga cu succes în această nouă epocă tehnologică și de a inaugura următoarea frontieră a experienței umane, inclusiv a experienţei de muncă.

Pe măsură ce metaversul se intersectează cu diferite fațete ale realităților noastre fizice și digitale, apar unele întrebări-cheie:


Sunt autoritățile de reglementare pregătite pentru metavers?

Autoritățile de reglementare se confruntă deja cu gestionarea externalizărilor negative ale tehnologiilor digitale actuale. Problemele legate de colectarea de date personale, de confidențialitate, de „deepfakes” și multe altele au un impact semnificativ asupra structurii societății noastre, precum și asupra modului în care companiile interacționează cu clienții și angajații lor. Foarte probabil, metaversul va amplifica aceste provocări și va introduce altele noi.

Pe termen scurt, portalul nostru în metavers va fi reprezentat de dispozitivele de realitate virtuală și augmentată. Acestea nu numai că ne vor permite să interacționăm în metavers, dar vor permite și companiilor să urmărească date din ce în ce mai personale, cum ar fi expresiile faciale, tensiunea arterială, privirea și multe altele. Legile și reglementările actuale privind datele vor trebui actualizate pe mai mulți vectori, de la accesul echitabil la securitate, răspundere, drepturi de proprietate intelectuală și drepturi digitale, precum și altele noi, cum ar fi auto-reprezentarea onestă. Cum ar arăta o reglementare bună și echitabilă și de ce va fi nevoie pentru ca autoritățile de reglementare să se impună de data aceasta?

Într-o lume dominată din ce în ce mai mult de realitatea virtuală, conceptul de metavers va fi cel mai probabil în scurt timp pe buzele tuturor, atunci când va veni vorba despre a socializa, a se juca, a învăţa sau a munci.

Dacă în timpurile pandemice pe care le-am trăit şi încă le mai trăim, telemunca a fost noua normalitate a modalităţii de desfăşurare a muncii de către angajaţi, prin prezenţa fizică a acestora într-un alt loc decât la sediul angajatorului, în conceptul de metavers oamenii vor putea lucra împreună, în orice loc al lumii, fără a fi necesară, în realitate, prezenţa lor fizică acolo. Şi dacă vom ajunge să muncim nu doar cu ajutorul internetului (online), ci şi în interiorul lui, ar trebui deja să se aibă în vedere dezvoltarea şi implementarea unui cadru legal care să reglementeze această nouă realitate a desfăşurării muncii şi să se poată răspunde nenumăratelor întrebări care vor trebui soluţionate, precum: unde şi cum se vor impozita veniturile realizate de persoanele fizice prin intermediul unui avatar digital, unde vor fi datorate şi plătite contribuţiile sociale aferente sau se va pune problema stabilirii unei rezidenţe fiscale a avatarului digital?

Din această perspectivă, este interesant de urmărit şi modul în care se vor putea derula relaţiile de muncă într-o realitate virtuală. Diverse întrebări, care vor trebui soluţionate prin reglementările legale, derivă de aici: care sunt riscurile privind securitatea şi sănătatea muncii în cazul desfăşurării activităţii într-un birou virtual? cum vor putea monitoriza companiile orele lucrate în metavers şi cum vor putea fi remuneraţi angajaţii „virtuali”? ce fel de fapte vor putea constitui o abatere disciplinară în metavers şi cum se va putea atrage răspunderea de orice natură a angajaţilor pentru faptele săvârşite într-o realitate virtuală.

Şi cum relaţiile de muncă implică întotdeauna şi prelucrarea de date cu caracter personal, rămâne de văzut dacă legislaţia actuală va fi suficientă pentru a asigura securitatea datelor generate şi circulate în metavers. Aşadar, una din marile provocări în acest domeniu ar putea fi asigurarea instrumentelor necesare pentru a preveni furtul de identitate, atacurile cibernetice sau utilizarea nelegală sau excesivă a categoriilor speciale de date personale, precum datele biometrice.

Dacă mergem mai departe vom putea vorbi despre crearea în metavers, vânzarea şi cumpărarea de proprietaţi şi bunuri digitale (cum ar fi NFT etc.), care se vor translata, mai departe, în alte categorii de venituri la nivelul persoanelor fizice – venituri din vânzarea de proprietăţi virtuale, din închirierea acestora şi altele. Vom avea, deci, o paralelă a lumii fizice, la care ar trebui să ne gândim intens şi serios, pentru a începe încă de pe acum pregătirile în vederea reglementării acesteia. 

Cum va reîncadra metaversul experiențele centrate pe om?

Punerea intereselor umane în centrul atenției este o caracteristică tot mai diferențiatoare pentru organizaţiile din ziua de azi. În metavers, acest lucru va căpăta o semnificație cu totul nouă, deoarece personalitățile individuale se vor manifesta și vor dori să se teleporteze în peisajul virtual imersiv. Experiențele de succes în metavers vor depinde de înțelegerea și adaptarea la comportamentele și așteptările emergente ale clienților. Mai mult, pe măsură ce clienții călătoresc prin metavers traversând mai multe ecosisteme, încrederea va deveni și mai importantă.

Pe măsură ce metaversul apare în viitor ca principala interfață tehnologică, trebuie să ne întrebăm, de asemenea, despre impactul asupra potențialei dependențe de tehnologie și a sănătății mintale. Există deja preocupări legate de aceleași subiecte pentru generația actuală de tehnologii de socializare, iar metaversul va face ca această experiență să fie și mai captivantă și potențial mai periculoasă.

Așadar, în acest context, cum va schimba acest lucru modul în care brandurile proiectează și implementează călătoria clientului? De ce va fi nevoie pentru a oferi experiențe cu adevărat de încredere? Și cum vor fi redefinite angajamentul și loialitatea clienților?

Conform unui studiu recent realizat de Gartner Inc., 25% dintre noi vom petrece cel puţin o oră pe zi în metavers, până în anul 2026, pentru a lucra, cumpăra, învăţa sau socializa. În consecinţă (ţinând cont de investiţiile recente majore ale unor companii renumite de tech în dezvoltarea „corporate metaverse”), devine natural să ne întrebăm cum va influenţa această tehnologie inclusiv modul în care vom lucra. 

Ca orice altă tehnologie disruptivă, metaversul poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea a ceea numim deja “digital employee experience”. Din punct de vedere practic, ne-am putea gândi încă de pe acum la utilizarea metavers în procesele de recrutare, onboarding şi induction, facilitând astfel experimentarea de către candidat a realităţii organizaţiei înainte de a se alătura acesteia. De asemenea, metavers poate fi utilizat în livrarea programelor de training şi dezvoltare, oferind angajatului posibilitatea de a experimenta situaţii reale de viaţă sau de a aplica în timp real ceea ce învață. Nu în ultimul rând, metavers poate deveni instrument de acompaniere a modelelor de lucru hibride sau complet remote, asigurând colaborarea între angajaţi din diverse locaţii printr-o interacţiune mai apropiată de cea directă, comparativ cu metodele clasice.

În același timp, este important să conştientizăm implicaţiile practice ale unei potenţiale implementări a tehnologiei metavers într-un mediu organizaţional, în ansamblu. În primul rând, accesul la metavers presupune achiziţionarea unor dispozitive speciale pentru utilizator, deci costuri suplimentare pentru organizaţie. De asemenea, este important să ţinem cont de celelalte tehnologii de HR existente în cadrul organizaţiei şi de caracterul lor (încă) fragmentat/ neintegrat (conform unui studiu global realizat de Applaud, companie de dezvoltare şi implementare a tehnologiilor de HR, marea majoritatea a companiilor folosesc în medie, 15 sisteme diferite pentru livrarea proceselor de resurse umane). Astfel, integrarea acestor sisteme cu o tehnologie de nouă generaţie poate determina, de asemenea, investiţii majore pentru organizaţie.

Şi nu în ultimul rând, este important să ne propunem să utilizăm tehnologia ca facilitator al relaţiilor interumane, nu ca un înlocuitor al acestora, mai ales după o perioadă în care majoritatea angajaţilor au ajuns să fie afectaţi de utilizarea excesivă a tehologiei în activitatea zilnică (de exemplu, “zoom fatigue”). Astfel, devine esenţială balansarea avantajelor evidente cu riscurile pe care le aduce, în fond, utilizarea oricărei tehnologii bazată pe realitate virtuală: limitarea interacţiunii umane, dependenţa, delimitarea între viaţa virtuală şi cea reală, siguranţa şi securitatea etc.