Ministrul Muncii a semnat foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială
13 Februarie 2024 AGERPRES
Economia socială reprezintă activităţile organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general sau interesele unei colectivităţi, şi are la bază iniţiativa privată şi voluntară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat, la Liege, foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială, informează marţi ministerul de resort.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, documentul întăreşte rolul pe care îl au statele membre de a dezvolta întreprinderi nu doar profitabile, ci şi incluzive şi sustenabile.
"Creşterea sărăciei reprezintă un risc uriaş pentru Uniunea Europeană. Iar economia socială poate fi unul dintre cele mai importante instrumente la îndemână pentru noi toţi. De aceea trebuie să sprijinim integrarea persoanelor vulnerabile. Tot astăzi, la Bucureşti, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus un proiect în cadrul programului 'Educaţie şi formare' în valoare de 4 milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale", a declarat, în deschiderea conferinţei de la Liege, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, documentul întăreşte rolul pe care îl au statele membre de a dezvolta întreprinderi nu doar profitabile, ci şi incluzive şi sustenabile.
"Creşterea sărăciei reprezintă un risc uriaş pentru Uniunea Europeană. Iar economia socială poate fi unul dintre cele mai importante instrumente la îndemână pentru noi toţi. De aceea trebuie să sprijinim integrarea persoanelor vulnerabile. Tot astăzi, la Bucureşti, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus un proiect în cadrul programului 'Educaţie şi formare' în valoare de 4 milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale", a declarat, în deschiderea conferinţei de la Liege, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Economia socială reprezintă activităţile organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general sau interesele unei colectivităţi, şi are la bază iniţiativa privată şi voluntară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.
"România are o tradiţie îndelungată în economia socială, de la dezvoltarea produselor de artizanat în asociaţii cooperatiste şi până la întreprinderile special dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Noul concept pune accent pe digitalizare ca mijloc de promovare a economiei sociale", se mai spune în postare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5441 / 21714 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





