ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom a finalizat operaţiunile de foraj la sonda Krum-1, în largul Bulgariei; nu s-au întâlnit volume semnificative de gaze

01 Aprilie 2026   |   Agerpres

Responsabilul pentru Explorare şi Producţie şi membru al Directoratului OMV Petrom, Cristian Hubati, a menţionat că strategia de explorare şi găsirea de oportunităţi în zona offshore a Bulgariei merge mai departe.

 
 
Operaţiunile de foraj la sonda de explorare Krum-1, a doua sondă de explorare forată în perimetrul Han Asparuh, în largul Bulgariei, s-au încheiat fără a fi descoperite volume semnificative de gaze, a anunţat OMV Petrom, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"Operaţiunile de foraj au început în februarie, după finalizarea sondei Vinekh, şi au atins acum adâncimea planificată de aproximativ 3.500 de metri, fără a întâlni însă volume semnificative de gaze. Datele colectate de cele două sonde de explorare forate începând cu decembrie 2025 vor contribui la aprofundarea cunoştinţelor geologice despre regiune. Deoarece explorarea zonei de mare adâncime a Mării Negre se află încă într-un stadiu incipient, fiecare sondă oferă informaţii valoroase despre caracteristicile subsolului bazinului şi potenţialul său viitor", conform companiei.


Responsabilul pentru Explorare şi Producţie şi membru al Directoratului OMV Petrom, Cristian Hubati, a menţionat că strategia de explorare şi găsirea de oportunităţi în zona offshore a Bulgariei merge mai departe.

"Rămânem dedicaţi strategiei noastre de explorare şi continuăm să urmărim oportunităţi în zona offshore a Bulgariei, recunoscând potenţialul semnificativ al bazinului Mării Negre. Am semnat recent un acord de farm-in pentru explorarea perimetrului Han Tervel împreună cu Shell şi TPAO şi aşteptăm cu interes o colaborare de succes", a spus Hubati, citat în comunicat.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep, în 2025.

Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu 28,1% dintre acţiuni liber tranzacţionabile. La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% dintre acţiuni, din care statul român, 20,7%, iar 24,4% aparţineau fondurilor de pensii din România, precum şi altor persoane fizice şi entităţi juridice româneşti. OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 48 / 21458
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...