
Parlamentul European critică raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept
19 Mai 2022
AgerpresProblemele raportului pornesc chiar de la metodologie. Europarlamentarii ar dori renunţarea la "documentaţia descriptivă" în favoarea unei abordări "analitice şi prescriptive", care să identifice tendinţele în profunzime, inclusiv eventualele vulnerabilităţi sistematice la nivelul UE.
Parlamentul European a adoptat joi un punct de vedere critic asupra raportului anual al Comisiei Europene privind statul de drept, informează un comunicat de presă de la Bruxelles.
Cu 429 de voturi pentru, 131 împotrivă şi 34 de abţineri, europarlamentarii au decis că raportul pe 2021 este util, însă ar putea fi mult îmbunătăţit, deoarece - în ciuda sugestiilor Parlamentului - Comisia nu ia în considerare întregul spectru de valori ale Uniunii Europene în statele membre şi nu face diferenţe între încălcările sistematice ale valorilor europene şi cele individuale. Din punctul de vedere al Parlamentului, evaluarea Comisiei este superficială şi insuficient de transparentă.
Problemele raportului pornesc chiar de la metodologie. Europarlamentarii ar dori renunţarea la "documentaţia descriptivă" în favoarea unei abordări "analitice şi prescriptive", care să identifice tendinţele în profunzime, inclusiv eventualele vulnerabilităţi sistematice la nivelul UE.
De aceea, raportul actual nu identifică clar "procesul deliberat de regres al statului de drept" în Polonia şi Ungaria şi nu identifică deficienţele din alte ţări europene.
Parlamentul consideră că simpla prezentare a "deficienţelor sau contravenţiilor de diferite tipuri şi intensităţi" riscă să banalizeze probleme mai grave.
Europarlamentarii salută intenţia Comisiei de a include în raportul pe 2022 sugestii pentru fiecare ţară, însă apreciază că trebuie creată o legătură directă între concluziile raportului şi activarea măsurilor de corecţie, de exemplu condiţionarea bugetului conform Articolului 7 şi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) declanşate automat.
Ei fac apel la Consiliul UE şi la Comisie să înceapă negocierea unui mecanism permanent şi cuprinzător pentru protecţia valorilor europene.
Parlamentul propune crearea unui "index al statului de drept" pe baza unei evaluări cantitative a performanţelor fiecărei ţări de către experţi independenţi şi a unui "index al spaţiului civic european" pentru abordarea obstacolelor cu care se confruntă cetăţenii şi organizaţiile în statele membre.
Raportoarea Terry Reintke, reprezentantă a Germaniei şi membră a Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană din PE, a declarat: "Dacă permitem erodarea statului de drept, pilonii Uniunii se vor prăbuşi. Astăzi ne prezentăm foarte clar aşteptările faţă de Comisia Europeană: trebuie să îşi facă datoria de gardian al Tratatelor. Raportul anual al Comisiei privind statul de drept trebuie să devină efectiv, altfel va fi doar un alt instrument pe care să îl ignore guvernele lipsite de bunăvoinţă".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 10212 / 19721 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...