ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Perspectivele pieței valutare în 2025 (iBanFirst): Volatilitatea va fi ridicată, tensiunile comerciale globale, în creștere. Dolarul va rămâne puternic, cursul EUR ̸ RON se va menține stabil

04 Decembrie 2024   |   BizLawyer

România se pregătește pentru negocieri dificile cu Uniunea Europeană în privința bugetului, în contextul unui deficit bugetar ridicat, de aproximativ 7% din PIB, și al inițierii procedurii de deficit excesiv. Deși țara trebuie să prezinte un program de ajustare fiscală pe șapte ani, Comisia Europeană ar putea permite continuarea planurilor de investiții pentru 2025-26.

 
 
●    Băncile centrale ajustează politicile monetare în funcție de indicatorii economici, nu de un calendar fix, aspect care menține volatilitatea ridicată pe piața valutară. Reducerile ratelor vor fi mai moderate față de ciclurile anterioare, în absența unei recesiuni.
●    Comerțul internațional este afectat de creșterea măsurilor protecționiste, boicoturi economice și dificultăți în securizarea rutelor comerciale esențiale. Pentru a-și reduce vulnerabilitatea, companiile de import-export își pot diversifica partenerii comerciali și dezvolta expertiză în gestionarea riscurilor geopolitice.
●    Economia zonei euro continuă să crească lent, iar în țările dezvoltate nu există un risc de recesiune. Se estimează că SUA va depăși restul lumii în ritmul de creștere economică în anii următori.  

●    Dolarul se va menține puternic, sprijinit de performanța economiei americane și de atractivitatea bursei din SUA. Cursul EUR/RON va rămâne stabil, susținut de intervenția Băncii Naționale a României (BNR), care ar trebui să continue să asigure lichiditate pieței.


Într-un mediu economic global definit de incertitudine și schimbări rapide, companiile românești implicate în comerțul internațional se confruntă cu provocări în a-și asigura stabilitatea financiară și profitabilitatea. În acest context, iBanFirst, unul dintre principalii furnizori de servicii de schimb valutar și plăți internaționale pentru companii, a publicat raportul „FX Market Outlook 2025,” un ghid pentru a ajuta business-urile să înțeleagă și să gestioneze mai eficient riscurile valutare în anul următor.

Tendințe macroeconomice de urmărit în 2025

Volatilitatea va rămâne la un nivel ridicat
Băncile centrale își ajustează politicile monetare în funcție de indicatori economici precum inflația, creșterea economică și șomajul, și nu conform unui calendar predefinit. Această abordare, deși poate părea benefică, este un factor de volatilitate pentru piața valutară, complicând planificarea și prognozele financiare ale companiilor. Totodată, analiștii estimează că reducerile de dobândă din 2025 vor fi mai moderate decât în ciclurile anterioare de relaxare monetară, deoarece absența unei recesiuni nu justifică măsuri extreme.

Comerțul internațional, atacat de măsuri protecționiste

Comerțul liber este afectat de măsuri protecționiste tot mai frecvente, boicoturi economice și dificultăți în securizarea rutelor comerciale. Aproximativ o treime dintre țările lumii, inclusiv 60% dintre statele în curs de dezvoltare, sunt supuse sancțiunilor economice impuse de Statele Unite, atingând un nivel fără precedent. Blocajele în puncte strategice precum Strâmtoarea Formosa, unde tensiunile dintre China și Taiwan persistă, sau strâmtoarea Bab El Mandeb din Marea Roșie, reprezintă riscuri semnificative pentru creșterea economică globală. Pentru a-și reduce vulnerabilitatea, companiile de import-export își pot diversifica partenerii comerciali și dezvolta expertiză internă în gestionarea riscurilor geopolitice.

„În 2025, volatilitatea va rămâne o constantă, iar creșterea protecționismului și sancțiunile economice globale ar putea redefini rapid relațiile comerciale. În acest context, companiile românești implicate în comerțul internațional trebuie să își consolideze strategiile de gestionare a riscurilor valutare și să își diversifice piețele. O strategie de hedging bine implementată și o atenție sporită la evoluțiile macroeconomice vor proteja companiile de fluctuațiile valutare și le vor oferi mai multă stabilitate în operațiunile comerciale”, afirmă Alin Latu, Country Manager iBanFirst România și Ungaria.  

Zone euro crește lent, economiile dezvoltate nu prezintă riscul unei recesiuni
Zona euro înregistrează o creștere lentă, de aproximativ 1%, influențată de o politică monetară insuficient de flexibilă și de stagnarea economiei germane, considerată motorul economic al Europei și principalul partener comercial al României. Această situație poate afecta exporturile și cererea pentru produsele românești pe piața europeană.

Cu toate acestea, riscul unei recesiuni în economiile dezvoltate rămâne redus. Creșterea salariilor reale, relaxarea treptată a politicilor monetare restrictive și adoptarea unor politici fiscale expansioniste, în special în SUA, susțin activitatea economică globală. Se estimează că SUA va depăși restul lumii în ritmul de creștere economică în anii următori.   

România riscă un rating cu perspectivă negativă din cauza deficitului bugetar ridicat
România se pregătește pentru negocieri dificile cu Uniunea Europeană în privința bugetului, în contextul unui deficit bugetar ridicat, de aproximativ 7% din PIB, și al inițierii procedurii de deficit excesiv. Deși țara trebuie să prezinte un program de ajustare fiscală pe șapte ani, Comisia Europeană ar putea permite continuarea planurilor de investiții pentru 2025-26. De asemenea, deși este puțin probabil ca agențiile de rating să retrogradeze ratingul suveran, este posibil să fie atribuită o perspectivă negativă. Pe termen scurt, economia României pare stabilă, însă, pe termen lung, vor fi necesare măsuri fiscale mai stricte pentru evitarea austerității.

Previziuni valutare pentru 2025

Cursul EUR/USD în ușoară creștere
În 2025, cursul valutar EUR/USD ar putea atinge cel mult nivelul de 1,05, susținut în principal de factori externi. Pe măsură ce inflația scade în SUA și Rezerva Federală relaxează politicile monetare, randamentele obligațiunilor americane scad, determinând fondurile speculative să reducă investițiile în dolari în favoarea euro. Totuși, această creștere nu este neapărat sustenabilă.

Dolarul se va menține puternic în 2025 și pe termen lung, susținut de performanța economică solidă a SUA și de atractivitatea pieței bursiere americane. Deși Donald Trump își dorește un dolar depreciat, tarifele comerciale impuse de el ar putea avea efectul opus, ducând la aprecierea dolarului prin reducerea volumului importurilor și scăderea cererii de valută străină.

Cursul EUR/RON va rămâne relativ stabil
Cursul EUR/RON se va menține relativ stabil, susținut de intervenția Băncii Naționale a României (BNR), care ar trebui să continue să asigure lichiditate pe piața financiară. Deși rata oficială de politică monetară este de 6,50%, rata reală efectivă este mai scăzută, la aproximativ 5,50%, din cauza surplusului de lichiditate din piața interbancară. Totuși, scăderea inflației s-a datorat în principal factorilor externi, precum reducerea prețurilor la alimente, și nu politicilor interne. Dacă în 2025 prețurile energiei sau ale materiilor prime agricole vor crește, presiunea inflaționistă ar putea reveni, limitând capacitatea băncii centrale de a reduce dobânzile la nivelul anticipat de piață. Deocamdată, însă, nu sunt prognozate creșteri de prețuri.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1365 / 19463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...