Plafonarea adaosului comercial când inflaţia depăşeşte 5% riscă să genereze distorsiuni în economie (analiză)

Potrivit analiştilor, introducerea unui plafon fix pentru adaosul comercial (de exemplu, maximum 20% pentru procesatori şi 20% pentru retaileri, aşa cum s-a experimentat temporar pe alimente de bază) într-un moment inflaţionist generează distorsiuni imediate pe lanţul de aprovizionare.

Şi mai grav este faptul că din declaraţiile făcute de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, reiese că acest mecanism ar putea fi aplicat tuturor produselor alimentare, nu numai celor de bază, cred consultanţii companiei.

"Propunerea Ministerului Agriculturii ridică o mulţime de semne de întrebare. Dacă domnul Barbu vrea să extindă un astfel de mecanism la nivelul întregii industrii alimentare, în tentativa de a reduce inflaţia, asistăm la o premieră mondială. Pare o iniţiativă demnă de Premiul Nobel pentru Economie. În realitate, este o inepţie economică'', a afirmat Adrian Negrescu, managerul Frames, citat în comunicat.

Potrivit analizei, o asemenea reglementare riscă să alunge din ţară investitorii din retail, şi nu doar pe cei din sectorul alimentar.

În aceste condiţii, retailerii, pentru a-şi menţine marjele de profitabilitate necesare acoperirii costurilor fixe (salarii, energie, chirii), vor fi forţaţi să compenseze pierderile de la produsele plafonate prin scumpirea agresivă a celor neplafonate. Astfel, dacă uleiul şi zahărul au adaos limitat, preţul detergentului, al cosmeticelor sau al altor produse din hipermarketuri va creşte disproporţionat.

"Este clasicul efect de Waterbed, pe care l-am mai văzut în economie din momentul în care a fost introdusă plafonarea adosului la produsele alimentare de bază. Inclusiv Consiliul Concurenţei a reclamat acest efect economic cu consecinţe semnificative în dinamica vânzărilor şi a puterii de cumpărare'', arată analiza.

Mai mult chiar, atunci când preţul reglementat nu mai acoperă costul de producţie şi logistică (care creşte din cauza inflaţiei), producătorii sau retailerii pot decide pur şi simplu să nu mai vândă acele produse. Apare fenomenul rafturilor goale sau al raţionalizării, deoarece vânzarea devine o activitate generatoare de pierderi.

Într-un mediu cu marje controlate, companiile îşi reduc drastic bugetele de investiţii şi marketing. Lansarea de produse noi devine riscantă, iar calitatea produselor existente poate scădea (fenomenul de skimpflation - reducerea calităţii ingredientelor pentru a menţine preţul).

"România nu este singura ţară care a căutat soluţii neortodoxe, însă modelele diferă radical prin rezultate", afirmă Negrescu.

Guvernul de la Budapesta, de exemplu, a impus cele mai dure plafoane de preţ din UE pentru alimente şi combustibili. Rezultatul a fost dezastruos: Ungaria a înregistrat ulterior cea mai mare inflaţie alimentară din UE (peste 40-50% la un moment dat), penurie de combustibil şi zahăr, şi falimentul multor mici comercianţi. Când plafoanele au fost ridicate, preţurile au explodat pentru a recupera pierderile acumulate, menţionează sursa citată.

În loc de legi coercitive, Franţa a optat pentru "Trimestre Anti-Inflation", un acord voluntar prin care retailerii s-au angajat să ţină preţurile jos la o gamă selectată de produse, în schimbul unei presiuni guvernamentale asupra marilor producători industriali pentru a renegocia contractele.

Grecia a impus o transparenţă totală şi o limitare a marjei de profit brut (nu a preţului final) la nivelul anului 2021 pentru produsele esenţiale. Măsura a fost mai flexibilă, permiţând ajustarea preţurilor în funcţie de costuri, dar interzicând specula.

Dacă va fi implementată în forma anunţată de ministrul Agriculturii, această măsură menită să protejeze populaţia ar putea avea un efect de bumerang pentru capitalul românesc. Aplicarea unei astfel de reglementări riscă să scoată din piaţă tocmai antreprenorii români, care nu au o putere economică care să le permită să facă faţă efectelor negative, mai arată documentul citat.

"Marile reţele de retail (hipermarketurile, discounterii) au volume uriaşe şi pot negocia preţuri de achiziţie mult mai mici de la furnizori. Ele pot supravieţui cu un adaos comercial mic (de ex. 10-15%) datorită rulajului rapid. În schimb, micile magazine româneşti (comerţul tradiţional) au costuri operaţionale per produs mult mai mari. O plafonare a adaosului la un nivel scăzut le-ar împinge direct în faliment, neputând să-şi acopere cheltuielile cu utilităţile şi personalul'', susţine Negrescu.

Potrivit analiştilor, în faţa plafonării adaosului, nu este exclus ca marii retaileri să pună o presiune enormă pe furnizori (adesea producători români de hrană) să scadă preţul de livrare pentru a se încadra în preţul final dorit. Producătorii români, deja decapitalizaţi, riscă să vândă sub cost sau să fie delistaţi în favoarea unor produse de import mai ieftine.

"Introducerea automată a plafonării adaosului comercial la o inflaţie de 5% riscă să transforme economia României într-o piaţă parţial planificată, cu riscuri majore de blocaj'', arată analiza Frames.

Deşi poate oferi o gură de oxigen electorală şi socială pe termen foarte scurt (câteva luni), pe termen mediu măsura erodează competitivitatea firmelor româneşti mici, reduce oferta de mărfuri şi, istoric vorbind, duce la o explozie şi mai mare a preţurilor în momentul inevitabil al liberalizării pieţei.

"Soluţia viabilă este să laşi piaţa liberă, retailerii să concureze între ei, să existe o competiţie reală în piaţă, iar dacă există înţelegeri, avem Consiliul Concurenţei care poate să sancţioneze. În plus, să nu uităm un lucru esenţial - preţurile sunt ca un elastic. Dacă tragi prea mult de el, se rupe, altfel spus dacă scumpeşti prea mult, rămâi cu marfa nevândută. Iar producătorii şi retailerii ştiu acest lucru, dovadă că s-au angajat într-o cursă infernală de promoţii şi discounturi, în tentativa de a-şi păstra clientela, de a face vânzări în volum'', a mai declarat Negrescu.