
Profit brut cu 68% mai mare pentru Impact Developer & Contractor, în primul semestru al anului
22 August 2024
AgerpresConform companiei, creşterea veniturilor se datorează vânzării unor unităţi rezidenţiale mai scumpe din portofoliu şi extinderii activităţii companiilor din grup.
Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, a obţinut venituri de 98 de milioane lei la nivel de grup în primul semestru al anului 2024, în creştere cu 65% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul brut înregistrat este de 30,9 milioane lei, cu 68% mai mare, potrivit unui comunicat al companiei.
De asemenea, marja brută a crescut la 32%.
Conform companiei, creşterea veniturilor se datorează vânzării unor unităţi rezidenţiale mai scumpe din portofoliu şi extinderii activităţii companiilor din grup. În primul semestru din 2024, valoarea vânzărilor de proprietăţi imobiliare a crescut cu 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 53,7 milioane lei la 60,7 milioane lei.
De asemenea, marja brută a crescut la 32%.
Conform companiei, creşterea veniturilor se datorează vânzării unor unităţi rezidenţiale mai scumpe din portofoliu şi extinderii activităţii companiilor din grup. În primul semestru din 2024, valoarea vânzărilor de proprietăţi imobiliare a crescut cu 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 53,7 milioane lei la 60,7 milioane lei.
"Complexul Luxuria Residence, situat în sectorul 1 al Capitalei, a avut cel mai mare aport la veniturile din vânzări de proprietăţi imobiliare. Atingând un grad de contractare de 92%, acesta a înregistrat o creştere cu 23% a volumului de vânzări, respectiv o creştere cu 46% a valorii vânzărilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai scumpe unităţi vândute în acest complex rezidenţial în prima jumătate a anului au fost în valoare de 432.000 euro şi de 575.000 euro. În Boreal Plus, ansamblul rezidenţial situat în nordul Constanţei, vânzările s-au menţinut constante, cele mai vândute unităţi fiind apartamentele cu două camere (60%). În Greenfield Băneasa, binecunoscutul cartier îmbrăţişat de pădure, o nouă fază a proiectului, cu 732 de apartamente, a fost recepţionată în luna aprilie şi este în curs de intabulare. Dintre acestea, locuinţele pre-vândute urmează să fie predate proprietarilor începând din această toamnă", se arată în document.
La data de 30 iunie 2024, Impact avea autorizaţie de construire pentru 2.693 de unităţi în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa, cu o valoare de piaţă estimată la 1,9 miliarde lei. Dintre acestea, 732 au fost deja recepţionate în Greenfield Băneasa în luna aprilie.
La aceeaşi dată, Impact avea 353 de locuinţe pre-vândute şi rezervate, cu o valoare a pachetelor de 199 de milioane lei. Dintre acestea, 332 de unităţi vor fi transformate în vânzări pe parcursul anului şi vor genera venituri de 190 de milioane lei. Peste 97% dintre aceste unităţi se află în noua fază din ansamblul Greenfield Băneasa.
Valoarea de piaţă a activelor nete ale grupului Impact la 30 iunie 2024 este de 1,27 miliarde lei, iar gradul de îndatorare s-a menţinut stabil, la 29%.
Cu o experienţă de 33 de ani pe piaţă, Impact Developer & Contractor este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Impact Developer & Contractor sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti. Printre proiectele de referinţă ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa şi Luxuria Residence, acesta din urmă fiind primul proiect rezidenţial din România cu certificare BREEAM Excellent.
Ca parte a strategiei de extindere la nivel naţional, în 2023 Impact Developer & Contractor a finalizat în Constanţa prima fază a proiectului rezidenţial Boreal Plus, proiect mixt format din vile şi blocuri de apartamente şi a obţinut autorizaţia de construire pentru proiectul rezidenţial Greenfield Copou, în Iaşi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2405 / 19805 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
D&B David şi Baias anunță promovări în echipă începând din 1 septembrie: Georgiana Bălan devine Counsel, alți trei avocați urcă pe poziția de Managing Associate
Taylor Wessing și Freshfields, în tranzacția prin care Continental își vinde divizia ContiTech OESL către fondul de investții Regent. Avocați din România, în tranzacție
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | De la emoțiile admiterii, la medii de 10 și trofee în competiții juridice: povestea lui Cristian-Mircea Rădulescu, studentul care a înțeles că disciplina, perseverența și logica sunt ingredientele esențiale pentru succes într-o facultate unde competiția este intensă: „Dreptul nu îți oferă doar cunoștințe, ci te modelează ca om”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...