ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Profitul BRD Groupe Societe Generale a crescut cu 10% în primul semestru din 2025

31 Iulie 2025   |   Agerpres

Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 2,3%, iar gradul de acoperire a creditelor neperformante (NPL coverage) de 72% la finalul lunii iunie 2025

 
 
BRD Groupe Societe Generale a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 764 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2024, conform unui comunicat transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Soldul net al creditelor (inclusiv finanţarea prin leasing) a crescut cu 17,4% în perioada menţionată, marcând o creştere semnificativă a creditării companiilor (+23,8%) şi o evoluţie solidă pe segmentul retail (+13,7%). Volumul de credite nou acordate persoanelor fizice a crescut până la aproape 7 miliarde lei (+34,2% faţă de S1 2024). Baza de depozite s-a majorat cu 8%.

BRD Asset Management şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa fondurilor OPCVM, cu o creştere semnificativă a activelor în administrare la 7,3 miliarde lei (+42,6%) şi o cotă de piaţă de 25,11% la finalul lunii iunie 2025.


Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 2,3%, iar gradul de acoperire a creditelor neperformante (NPL coverage) de 72% la finalul lunii iunie 2025

"În pofida unui context mai dificil şi tensionat în prima jumătate a anului, BRD a continuat să înregistreze o performanţă comercială şi financiară solidă şi şi-a menţinut poziţia de partener de încredere atât pentru clienţii săi, cât şi pentru economia românească în ansamblu. Volumele comerciale au continuat să crească într-un ritm susţinut pe toate segmentele, soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, înregistrând o creştere de +17% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024. Creditarea companiilor a fost principalul motor al expansiunii, cu o creştere anuală de +23,8%, în timp ce segmentul retail a menţinut un ritm solid, cu o creştere de +13,7% la finalul lunii iunie 2025. Volumul creditelor nou acordate persoanelor fizice în S1 2025 a ajuns la aproape 7 miliarde lei, în creştere cu +34% faţă de anul anterior, susţinut de o cerere puternică atât pentru creditele de consum, cât şi pentru cele pentru locuinţe, de o valoare medie mai mare a împrumuturilor şi de un număr în creştere de credite acordate", a declarat Maria Rousseva, CEO BRD Groupe Societe Generale, citată în comunicat.

Soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, a atins 52,2 miliarde lei, marcând o creştere anuală de 17,4% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024, susţinută de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul companii, cât şi pe cel de retail.

Potrivit sursei citate, creditarea companiilor s-a remarcat ca principal motor de creştere, cu un avans anual de +23,8%, în timp ce segmentul retail a înregistrat o creştere de 13,7% la finalul lunii iunie 2025.

Volumul creditelor de consum a totalizat 4,1 miliarde lei (+23,4% an/an), în timp ce creditele pentru locuinţe au menţinut un ritm de creştere foarte puternic, 53,2% an/an, ajungând la 2,9 miliarde lei. La finalul lunii iunie 2025, soldul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut cu 14,4% an/an, în timp ce contribuţia categoriei small business a fost relativ modestă (+2,5% an/an).

Activitatea de leasing şi-a continuat traiectoria de creştere, cu un sold net al finanţărilor prin leasing în creştere cu 11,1% an/an la finalul lunii iunie 2025.

Venitul net bancar al Grupului BRD a totalizat 2,167 miliarde lei, în creştere cu 10,1% în S1 2025 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut atât de avansul veniturilor din dobânzi, cât şi de cel al altor categorii de venituri. Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 70,4% din veniturile totale, s-au majorat cu 7% an/an în S1 2025, evoluţie determinată de efectul pozitiv al volumelor, pe fondul creşterii creditelor acordate atât persoanelor fizice, cât şi companiilor, precum şi al unei schimbări favorabile de structură, cu o pondere mai mare a creditelor acordate companiilor în totalul activelor. Veniturile din dobânzi au fost parţial diminuate în perioada analizată de efectul negativ al ratelor dobânzilor, ca urmare a ajustării ofertelor în contextul intensificării concurenţei şi al scăderii IRCC.

Veniturile nete din comisioane au continuat pe un trend de creştere solid, cu un avans de 17,9% an/an, beneficiind de majorarea veniturilor din comisioanele aferente serviciilor, în special pe fondul unei activităţi dinamice în zona cardurilor, a serviciilor de custodie, transferurilor şi creditării, incluzând şi un element de venit excepţional legat de comisioanele din tranzacţii cu carduri.

Costurile cu personalul au crescut cu 7,3% an/an ca urmare a majorării salariilor de bază şi a ajustării altor beneficii (prime de loialitate, vouchere de vacanţă, tichete de masă), într-un context încă inflaţionist şi pe o piaţă a muncii extrem de competitivă, precum şi a compensaţiilor financiare asociate procesului de transformare în curs. Creşterea altor cheltuieli (excluzând taxa pe cifra de afaceri şi contribuţiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor şi Fondul de Rezoluţie) a fost determinată în principal de costurile IT&C şi de cele de consultanţă. Taxa de 2% pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie - iunie 2025 s-a ridicat la 65,7 milioane lei, comparativ cu 61,8 milioane lei în S1 2024, pe fondul unor venituri mai mari în perioada analizată.

Rezultatul operaţional brut al Grupului BRD a ajuns la 1,068 miliarde lei în S1 2025 (+13,6% an/an), în timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a îmbunătăţit la 50,7% în S1 2025, faţă de 52,2% în S1 2024.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1496 / 21113
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...