
RE ̸ MAX România încheie un parteneriat cu KIWI Finance prin care cumpărătorii de imobiliare vor primi servicii gratuite de brokeraj credite
16 Octombrie 2023
BizLawyerPrin colaborarea strânsă între consultantul în real-estate și brokerul care rezolvă aspectul finanțării, acest parteneriat aduce în piață o soluție eficientă de facilitare a procesului de achiziție imobiliară, de către clienții persoane fizice.
RE/MAX România - parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment - a încheiat un parteneriat cu KIWI Finance, lider național în brokeraj de credite, cu scopul de a fluidiza tranzacțiile imobiliare și a adăuga plus valoare serviciilor de consultanță oferite de companie.
Întrucât RE/MAX se află într-o continuă dezvoltare pe plan local – 700 de consultanți, în 24 de orașe – dezvoltarea unui serviciu profesional pentru nevoia de finanțare a clienților a venit ca un pas firesc în strategia de dezvoltare. Ca atare, compania a identificat oportunitatea unui parteneriat cu liderul național în brokerajul de credite - KIWI Finance, ce are o rețea de 250 de brokeri la nivel național, un sistem eficient de educație și o platformă tehnologică dezvoltată special pentru a facilita oferirea de servicii premium.
Întrucât RE/MAX se află într-o continuă dezvoltare pe plan local – 700 de consultanți, în 24 de orașe – dezvoltarea unui serviciu profesional pentru nevoia de finanțare a clienților a venit ca un pas firesc în strategia de dezvoltare. Ca atare, compania a identificat oportunitatea unui parteneriat cu liderul național în brokerajul de credite - KIWI Finance, ce are o rețea de 250 de brokeri la nivel național, un sistem eficient de educație și o platformă tehnologică dezvoltată special pentru a facilita oferirea de servicii premium.
„Într-o piață imobiliară în continuă dezvoltare și maturizare, cumpărătorii au devenit tot mai sofisticați și caută soluții cât mai simple în procesul lor de achiziție a imobilelor căutate. Pe lângă nevoia de a defini cât mai eficient criteriile de căutare a imobilului, la care se adaugă identificarea, filtrarea, vizionarea, evaluarea juridică, ofertarea și negocierea pentru achiziție, cumpărătorii mai au o nevoie foarte importantă, respectiv stabilirea unei soluții pentru finanțarea achiziției. Ca atare, am identificat oportunitatea de a construi un parteneriat cu liderul național în brokerajul de credite, astfel încât să ușurăm procesul tranzacțional în beneficiul clientului final”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
„În parcursul de maturizare a pieței imobiliare cel mai important pilon este creditarea ipotecară, care poate accelera sau frâna cererea solvabilă și efervescența imobiliară în momente diferite de timp. Cu cât piața imobiliară se dezvoltă și se maturizează, cu atât cresc atât complexitatea soluțiilor de finanțare, cât și așteptările și căutările clienților pentru servicii calificate, angajante și de încredere. Astfel, parteneriatul dintre liderii pieței imobiliare și al celei de brokeraj de credite a venit absolut firesc pentru formarea pieței în următorul ciclu economic de dezvoltare imobiliară. Împreună vom arăta cum achiziția unei locuințe poate fi o experiență simplă și predictibilă pe tot parcursul procesului” a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
Prin colaborarea strânsă între consultantul în real-estate și brokerul care rezolvă aspectul finanțării, acest parteneriat aduce în piață o soluție eficientă de facilitare a procesului de achiziție imobiliară, de către clienții persoane fizice. În vederea optimizării fluxului de colaborare, respectiv pentru o mai bună gestionare a datelor și o viteză rapidă de răspuns în relația cu banca finanțatoare, cele două companii au în vedere integrarea celor două sisteme tehnologice proprii.
Serviciul de brokeraj de credite va fi gratuit pentru clienții cumpărători care apelează la serviciile RE/MAX.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5102 / 20113 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...