Reprezentant ARICE: Producţia deţine cea mai mare pondere în portofoliul de investiţii directe, în România
16 Februarie 2023 Agerpres
Reprezentanţi ai autorităţilor, camerelor de comerţ şi mediului academic au participat, joi, la cea de-a II-a ediţie a Forumului diplomaţiei economice şi al exportatorilor, eveniment organizat la Bucureşti.
Ponderea cea mai mare în portofoliul de investiţii directe este deţinută, în România, de producţie, cu 60% din total, urmată de construcţii şi comerţ, cu câte 17%, a afirmat, joi, la un forum de specialitate, Sergiu Nazaru, reprezentant al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE).
"Pe termen mediu şi lung, trebuie să extindem zonele mai puţin explorate şi să intensificăm relaţiile comerciale cu regiuni cum ar fi Africa de Nord, din Asia, chiar şi America Latină. Trebuie să avem ca obiectiv diversificarea zonelor geografice de investiţie. Ştim foarte bine că Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Iaşi chiar, în domeniul IT atrag destul de multe investiţii, dar mai avem zone în care mai este de lucru la acest capitol şi acesta este unul dintre obiectivele pe care agenţia şi le propune în viitorul apropiat. În portofoliul de investiţii directe care se cifrează în jurul a 100 de miliarde de euro, ponderea cea mai mare o are producţia, de 60%, construcţiile de 17% şi 17% comerţul, ceea ce nu este rău, Ce ne mai dorim noi este în schimb să ne axăm pe domeniile care au o valoare adăugată mai mare, care produc servicii şi produse cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi tehnologia, inteligenţă artificială, zonă de electronică şi aşa mai departe. În acest moment, IT&C reprezintă 4%, domeniul ştiinţei tot în jur de 4%. Aceste procente trebuie crescute, pentru că valoarea adăugată aduce prosperitate şi bunăstare", a susţinut Nazaru.

Acesta a adăugat că agenţia pe care o reprezintă are printre scopuri şi urmărirea afacerilor româneşti din străinătate, precum şi atragerea de investiţii directe şi de portofoliu.
"Deficitul foarte mare între importuri şi exporturi este unul dintre factorii care au determinat accentul pe care Guvernul vrea să-l pună spre revenirea acestui aspect prin înfiinţarea acestei agenţii (Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior - n. r.), care are ca scop, pe lângă acest lucru, şi urmărirea afacerilor româneşti din străinătate, precum şi atragerea de investiţii directe şi de portofoliu. Datele de la Banca Naţională ne ne relevă faptul că 2022 a fost un an-record în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine. Cifra se ridică în jurul a 11 miliarde de euro, în primele zece luni ale anului, o creştere de aproape 20% faţă de anul 2021. Prin urmare, obiectivul evident este să depăşim acest record. Ca să împrumut un termen din fizică: poate să păstrăm şi acceleraţia, adică şi creşterea faţă de 2022 la aceiaşi parametri", a spus Sergiu Nazaru.
Reprezentanţi ai autorităţilor, camerelor de comerţ şi mediului academic au participat, joi, la cea de-a II-a ediţie a Forumului diplomaţiei economice şi al exportatorilor, eveniment organizat la Bucureşti.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7859 / 20657 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS