ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Restanţele la creditele în lei, în creştere cu 3,91%; cele la împrumuturile în valută au coborât cu 0,51%, în aprilie

28 Mai 2020   |   AGERPRES

Bucureştenii aveau, la finele lunii aprilie, credite în lei restante în sumă de 1,98 miliarde de lei şi în valută de 856,9 milioane de lei (echivalent).

 
 
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în aprilie 2020, la 4,975 miliarde de lei, în creştere cu 3,91% faţă de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 0,51%, la 2,075 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în aprilie, 182,345 miliarde de lei (cu 0,54% sub valoarea din luna precedentă), din care 67,067 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 111,23 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau aproximativ 92,111 miliarde echivalent lei în aprilie 2020 (cu 0,51% mai puţin faţă de martie 2020), din care 51,971 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 33,943 miliarde de lei credite luate de populaţie.


Bucureştenii aveau, la finele lunii aprilie, credite în lei restante în sumă de 1,98 miliarde de lei şi în valută de 856,9 milioane de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 65,379 miliarde de lei, iar al celor în valută la 47,621 miliarde de lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18927 / 21193
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...