ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a înregistrat o creştere de 10,4% pe piaţa bunurilor de larg consum în primul trimestru al acestui an (analiză)

10 Iunie 2019   |   AGERPRES

România se plasează printre ţările cu creşterea cea mai mare dintre cele 28 de state europene, cu un salt de 10,4%. De asemenea, în comparaţie cu media europeană, România a înregistrat creşteri mai mari atât în ceea ce priveşte preţurile plătite (+3,3%), cât şi la volumele cumpărate (+7,1%).

 
 
România a înregistrat o creştere de 10,4% pe piaţa bunurilor de larg consum în primul trimestru al acestui an, în timp ce, în Europa, piaţa bunurilor de larg consum a înregistrat un plus de 2,4% în valoare, se arată într-o analiză realizată de Nielsen.

"După o încetinire bruscă a economiei, înregistrată în multe dintre ţările europene în a doua jumătate a anului 2018, indicatorii macroeconomici arată o creştere a PIB-ului zonei euro în primul trimestru al anului 2019 cu 1,2%. Volumul vânzărilor, însă, a înregistrat o evoluţie negativă (-0,5%), în intervalul de referinţă, urmând tendinţa perioadei din T4 al anului anterior (-0,3%)", se menţionează în comunicat.

Conform specialiştilor, dintre pieţele mature, doar Spania reuşeşte să treacă de media europeană ca ritm de creştere, în timp ce majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est depăşeşte acest prag.


Pe majoritatea pieţelor europene se observă un efect semnificativ al inflaţiei (creştere de 1,7%) asupra vânzărilor de FMCG, iar creşterea preţurilor impactează cumpărăturile. Astfel, consumatorii cumpără de fapt cu 0,5% mai puţine unităţi de produse, dar plătesc cu 2,9% mai mult pe unitate de produs, comparativ cu acelaşi trimestru anul anterior.

La nivel comparativ, Turcia continuă să înregistreze cea mai mare creştere anuală a încasărilor (+20%), dar contribuţia este datorată exclusiv inflaţiei, deoarece volumul este la un nivel negativ (-5%) în T1 din 2019, comparativ cu perioada anterioară.

Alte ţări care au înregistrat niveluri de creştere semnificative sunt: Ungaria (+6,6%), Grecia (+4,9%), Rusia (+4,4%), Polonia (+4,3%) şi Serbia (+3,8%). România se plasează printre ţările cu creşterea cea mai mare dintre cele 28 de state europene, cu un salt de 10,4%. De asemenea, în comparaţie cu media europeană, România a înregistrat creşteri mai mari atât în ceea ce priveşte preţurile plătite (+3,3%), cât şi la volumele cumpărate (+7,1%).

Pe de altă parte, Irlanda a înregistrat cea mai redusă creştere din Europa, de minus 1,2%, iar dintre cele cinci mari pieţe din Europa de Vest, Spania înregistrează un ritm de creştere de 3,6%, urmată de Franţa şi Marea Britanie (+2,1%, respectiv +1%). În acelaşi timp, Irlanda, Italia şi Germania au înregistrat scăderi de 1,2%, 0,3%, respectiv 0,9%.

Nielsen Growth Reporter compară dinamica globală a pieţei (creşterea în valoare şi unităţi) în sectorul bunurilor de larg consum în toată Europa.

Nielsen Holdings plc (NYSE:NLSN) este o companie globală de măsurare şi analiză de date care livrează cea mai completă imagine asupra consumatorilor şi pieţelor din întreaga lume. Nielsen, o companie S&P 500, are operaţiuni în peste 100 de ţări care acoperă mai mult de 90% din populaţia globului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20276 / 20935
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...