România întârzie tranziţia spre hidrogen şi riscă proceduri de infringement (analiză)
29 Octombrie 2025 Agerpres
România are adoptate Strategia Naţională a Hidrogenului 2025-2030 şi Legea 237/2023, care stabilesc obiective clare pentru dezvoltarea hidrogenului verde.
România trebuie să accelereze transpunerea Directivei privind energia regenerabilă (RED III), altfel riscă proceduri de infringement şi pierderea finanţărilor europene destinate proiectelor de hidrogen, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), remisă miercuri AGERPRES.
"RED III (Renewable Energy Directive III), adoptată în 2023 ca parte din pachetul "Fit for 55", este noul cadru european care stabileşte obiective obligatorii pentru energia regenerabilă. Directiva înlocuieşte RED II (2018) şi impune ca, până în 2030, cel puţin 42,5% din consumul total de energie al Uniunii să provină din surse regenerabile, cu o ţintă voluntară de 45%.Pe lângă strategia generală pentru energie, există şi un cadru special pentru hidrogen. 42% din hidrogenul folosit în industrie trebuie să fie regenerabil până în 2030, iar 60 % - până în 2035. 5,5% din energia consumată în transporturi trebuie să provină din hidrogen verde sau combustibili sintetici. În plus, va fi obligatorie certificarea digitală a fiecărui kilogram de hidrogen pentru a demonstra originea sa regenerabilă. De asemenea, directiva limitează biocombustibilii tradiţionali şi încurajează hidrogenul verde, iar ţările trebuie să raporteze progresul Comisiei Europene", se arată în analiza citată.
"RED III (Renewable Energy Directive III), adoptată în 2023 ca parte din pachetul "Fit for 55", este noul cadru european care stabileşte obiective obligatorii pentru energia regenerabilă. Directiva înlocuieşte RED II (2018) şi impune ca, până în 2030, cel puţin 42,5% din consumul total de energie al Uniunii să provină din surse regenerabile, cu o ţintă voluntară de 45%.Pe lângă strategia generală pentru energie, există şi un cadru special pentru hidrogen. 42% din hidrogenul folosit în industrie trebuie să fie regenerabil până în 2030, iar 60 % - până în 2035. 5,5% din energia consumată în transporturi trebuie să provină din hidrogen verde sau combustibili sintetici. În plus, va fi obligatorie certificarea digitală a fiecărui kilogram de hidrogen pentru a demonstra originea sa regenerabilă. De asemenea, directiva limitează biocombustibilii tradiţionali şi încurajează hidrogenul verde, iar ţările trebuie să raporteze progresul Comisiei Europene", se arată în analiza citată.
Potrivit sursei citate, România are adoptate Strategia Naţională a Hidrogenului 2025-2030 şi Legea 237/2023, care stabilesc obiective clare pentru dezvoltarea hidrogenului verde. Planurile prevăd producerea a 153.000 de tone anual până în 2030 şi punerea în funcţiune a 2.130 MW de capacitate de electrolizoare. Un element central este şi crearea a cinci "văi ale hidrogenului", adică zone regionale în care producţia, transportul şi consumul ar fi interconectate, pentru a asigura o infrastructură coerentă şi eficientă. Problema este că legea nu are încă normele de aplicare şi schemele de finanţare (granturi, subvenţii, contracte pentru diferenţă) nu funcţionează. Proiectele de la Cluj, Petrobrazi sau Râmnicu Vâlcea merg mai departe, dar sunt izolate, fără o reţea naţională care să le lege între ele, susţin reprezentanţii AIE.
"Practic, degeaba ai o strategie şi o lege a hidrogenului, dacă nu le şi implementezi. Aici, din păcate, se apelează la companii de consultanţă străine, plătite cu bani mulţi, iar specialiştii naţionali sunt invitaţi la discuţii să muncească pe o cafea", spune Ioan Iordache, preşedintele Asociaţiei pentru Energia Hidrogenului şi Membru al Asociaţiei Energia Inteligentă.
În analiză se menţionează că termenul-limită pentru aplicarea completă a RED III a fost 21 mai 2025. În iulie 2025, Comisia Europeană a confirmat că 26 din 27 de state membre, inclusiv România, riscă sancţiuni pentru că nu au transpus complet directiva. Singura ţară la zi este Danemarca.
Reprezentanţii AIE au mai arătat că România, alături de Bulgaria şi Slovacia, rămâne printre statele cu transpunere parţială şi progres limitat în implementare.
"Dacă nu acţionăm rapid, Comisia poate emite opinii motivate şi chiar să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce poate atrage sancţiuni financiare pentru statul român. Pentru a evita penalităţile şi a atrage investiţiile europene, România trebuie să adopte rapid normele de aplicare pentru Legea 237/2023 şi să lanseze scheme de sprijin pentru producătorii de hidrogen verde. În paralel, este nevoie de formarea unei noi generaţii de specialişti - ingineri, tehnicieni şi funcţionari familiarizaţi cu specificul hidrogenului, pentru ca legislaţia să nu rămână doar pe hârtie", se mai arată în analiză.
Asociaţia Energia Inteligentă derulează încă din anul 2018 proiectul "Hidrogenul, Vector al Energiei Viitorului" prin care a promovat activ hidrogenul ca vector al energiei atât în rândul autorităţilor, cât şi al publicului larg. În acelaşi timp şi-a adus contribuţia în realizarea unor poligoane experimentale de testare a hidrogenului şi se implică în dezvoltarea cunoştinţelor în domeniu prin cursuri de specialitate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9 / 20271 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





