ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

S&P Global se aşteaptă la o recesiune de 2% în zona euro în acest an

26 Martie 2020   |   AGERPRES

S&P Global avertizează că impactul crizei ar putea fi şi mai puternic. "De exemplu, estimăm că oprire a economiei în zona euro timp de patru luni ar putea duce la prăbuşirea PIB-ului cu până la 10% în acest an", subliniază S&P Global.

 
 
Criza coronavirusului va provoca în acest an o recesiune de 2% în zona euro şi Marea Britanie, a estimat joi agenţia de evaluare financiară S&P Global, care a avertizat că amploarea contracţiei ar putea ajunge şi la 10% dacă actualele măsuri de izolare introduse în zona euro vor dura patru luni, informează Reuters şi AFP.

În condiţiile în care costurile economice "cresc rapid pe măsura extinderii măsurilor destinate ţinerii sub control a virusului, economiile din Marea Britanie şi zona euro se confruntă cu o recesiune de 2% în 2020", a apreciat S&P Global într-un nou raport publicat joi. "Un recul de 2% înseamnă o pierdere de 420 miliarde euro în 2020 comparativ cu previziunile noastre anterioare din noiembrie", a precizat S&P Global.


Previziunile detaliate ale S&P Global arată spre o contracţie economică de 2,6% în Italia, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, şi una de 2,1% pentru Spania. De asemenea, Produsul Intern Brut al Germaniei şi Marii Britanii ar urma să se contracte cu 1,9% în acest an, o contracţie mai mare decât cea de 1,7% care ar urma să fie înregistrată de Franţa.

Cu toate acesta, S&P Global avertizează că impactul crizei ar putea fi şi mai puternic. "De exemplu, estimăm că oprire a economiei în zona euro timp de patru luni ar putea duce la prăbuşirea PIB-ului cu până la 10% în acest an", subliniază S&P Global.

Chiar dacă agenţia de evaluare se aşteaptă la o "relansare graduală de 3%" în 2021 pentru zona euro şi Marea Britanie, S&P Global subliniază că relansarea va avea nevoie de un răspuns rapid şi curajos pentru a evita noi pierderi.

Anterior, o altă mare agenţie de rating, Moody's, a avertizat şi ea că, pe ansamblu, economiile din G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii) ar urma să intre în recesiune în acest an din cauza pandemiei de coronavirus. Pe ansamblu, aceste state ar urma să înregistreze în acest an o contracţie a PIB de 0,5%, susţine Moody's, în condiţiile în care în SUA contracţia ar urma să fie una de ordinul a 2%, iar în zona euro de 2,2%.

Liderii din G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii) vor avea joi un summit virtual pentru a-şi coordona răspunsul la riscul de recesiune reprezentat de noul coronavirus pentru economia mondială.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18559 / 20439
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Patru firme de avocați, în proiectul prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni AT 1 din Europa Centrală şi de Est
Kinstellar a asistat Lidl în achiziția unui teren situat în incinta fostei platforme industriale Aversa din București. Victor Constantinescu (Partner) și Sandra Gheorghe (Senior Associate), în prim plan
GNP obține o nouă soluție favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulată o decizie de sancționare emisă de Consiliul Concurenței | Reper jurisprudențial care impune un standard de analiză mai riguros în litigiile de concurență
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Mamaia Resort Hotels în vânzarea părților lor sociale către Steaua de Mare Hotels & Resorts
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 60 mil. € pentru primul său proiect de stocare a energiei pe bază de baterii din România
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners — Corporate | M&A Associate (2–4 years)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...