Sondaj eJobs: 40,2% vor să își schimbe jobul până în vară și alți 11,7% până la finalul anului
26 Februarie 2026 BizLawyer
Salariul este principalul motiv care i-a determinat să ia această decizie
40,2% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că principalul lor obiectiv profesional pentru 2026 este legat de schimbarea locului de muncă până la jumătatea anului. Alți 11,7% plănuiesc să facă același lucru, dar până la final de an. 23,1% nu lucrează momentan și vor să se angajeze, iar 12,2% vor să rămână la actualul loc de muncă, însă au în vedere o promovare sau o schimbare de rol. Doar 12,7% spun că nu au în vizor nicio schimbare din acest punct de vedere. Pentru cei care sunt pregătiți de o schimbare de job, principalul motiv care i-ar determina să se răzgândească ar fi legat de o majorare de salariu – 31,2% menționează acest lucru. 33% spun, pe de altă parte, că angajatorul nu ar putea face nimic pentru a-i întoarce din drum. 9,8% ar putea rămâne pe loc dacă ar primi mai multe beneficii extrasalariale, 9,4% dacă ar putea lucra remote și 6,3% dacă ar fi promovați.
„Tema salariului revine pe panoul de discuții cu angajații pentru că este nu doar principalul argument care i-ar face să se răzgândească, în cazul în care acesta ar fi majorat, ci și principala lor nemulțumire și motivul pentru care își caută un alt job. Astfel, aproape 40% ne-au spus că salariul actual nu mai acoperă costul vieții și efectele creșterii inflației. Alte justificări pe care le aduc deciziei de a-și schimba locul de muncă sunt faptul că au ajuns la burnout sau că lucrează într-un mediu toxic, dorința de a trece la un mod de lucru mai flexbil (remote sau hibrid), lipsa oportunităților de promovare sau faptul că angajatorul actual traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar și simt că nu le oferă stabilitate”, explică Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
De altfel, starea generală de incertitudine la nivel economic este și cea mai mare anxietate pe care o au, din punct de vedere profesional, pentru 2026 – răspuns menționat de aproape 30% dintre participanții la sondaj. 26,2% sunt îngrijorați de stagnarea salarială în raport cu creșterile de prețuri, iar 12,1% de posibilitatea unor restructurări sau concedieri masive în domeniu. 11,5% se tem că este tot mai dificil să își găsească un job mai bun din cauza concurenței mari, iar 10% simt că nu mai pot face față echilibrului tot mai precar dintre viața personală și cea profesională. „Întrebați cum se raportează la stabilitatea locului lor de muncă în 2026, 42,3% au spus că gradul de siguranță a rămas la fel. 20% sunt mai nesiguri decât anul trecut și simt că job-ul lor este la risc, 15,3% sunt foarte îngrijorați deoarece compania pentru care lucrează trece printr-o perioadă instabilă, iar 7% se simt chiar mai siguri pe jobul lor decât anul trecut. Cu toate acestea, aproape 6 din 10 respondenți spun că acestea sunt temeri pe care le au fără însă ca angajatorul să fi anunțat schimbări majore până acum”, mai spune Raluca Dumitra. Dintre schimbările pe care angajatorii totuși le-au anunțat, participanții la sondaj au menționat restructurări sau reorganizări de departamente (15,1%), înghețarea salariilor (8,8%), schimbarea sistemului de bonusare sau a beneficiilor (5,1%), revenirea obligatorie la birou (3,6%) sau integrarea AI în procesele zilnice de lucru (3%).
În acest context, cei care au obiectivul de a-și schimba locul de muncă cred că principalul obstacol de care s-ar putea lovi în găsirea unui job nou sunt ofertele salariale sub așteptări (27,9%). 25,4% menționează discriminarea pe criterii de vârstă (25,4%) și aproape la fel de mulți (24,4%) cred că sunt prea puține poziții disponibile în orașul lor sau pe domeniul lor de activitate.
În timp ce în ultimii 3 ani ofertele de joburi remote au fost căutate cu precădere de către candidați, anul acesta pare să nu mai fie un criteriu atât de important pe care îl au în vedere atunci când vor să aplice. Pentru jumătate din ei, nu mai contează modul de lucru (de la birou / remote / hibrid) dacă salariul este atractiv. 16% vor căuta oferte full time de la birou, 13,5% hibrid cu 1 – 2 zile pe săptămână la birou, 8,4% hibrid cu 3 – 4 zile pe săptămână la birou și 13,3% remote exclusiv de acasă.
Dacă ar fi să aleagă un singur beneficiu extrasalarial nou pentru 2026, cei mai mulți (33,3%) ar opta pentru săptămâna de lucru de 4 zile, 24,6% ar vrea să aibă la dispoziție un buget generos pentru cursuri și formare profesională, mai ales în contextul adoptării în creștere a AI-ului în companii, 16,7% ar vrea zile suplimentare de concediu, peste pragul legal, iar 8,8% abonament la servicii de sănătate mintală sau terapie.
Sondajul a fost realizat în luna ianuarie pe un eșantion de 950 de candidați și angajați de pe piața muncii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 644 / 21795 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





